Raliul Brasovului si-a confirmat din nou renumele de raliu “al zapezii”! Chiar daca prima zi a surprins datorita ninsorii care a cazut pe probele speciale din jurul Brasovului, ziua secunda a fost cea in care vremea schimbatoare si-a aratat adevarata fata. Dimineata echipajele s-au trezit cu o ninsoare serioasa care nu s-a oprit pana dupa mijlocul zilei, ceea ce anunta o zi grea. Un strat consistent de zapada s-a depus pe PS5 “Babarunca”, cauzand probleme de aderenta echipajelor care au avut voie sa evolueze doar cu anvelope de iarna, deoarece cele cu cuie sunt interzise pe drumurile nationale din Romania. Desi pe primii kilometrii asfaltul era doar ud, pe masura ce traseul a urcat spre Cheia zapada a inceput sa acopere tot mai tare suprafata de concurs.
La o mica distanta de start, Dan Girtofan, Adrian Dragan si Rares Tomita au pus punct raliului dupa rasturnari sau iesiri in decor care au avariat masinile de concurs, Bogdan Marisca a iesit de doua ori usor in santuri, in timp ce Manu Mihalache s-a oprit intr-o glisiera de pe marginea drumului. Pentru multe din echipaje, aceasta a fost cea mai grea speciala din viata lor. Pentru fani, PS5 “Babarunca” a fost o demonstratie de vreme tipica Raliului Brasovului, de spectacol automobilistic si de rezistenta in viscol si frig. Babarunca a fost si cea care a stabilit o serie de timpi extraordinari, cu Sebastian Barbu cu al treilea timp pe proba si Raul Badiu cu al cincelea.
In final, Francois Delecour a reusit sa recupereze un minut care il despartea de campionul din 2011, reusind ca pe PS10 “Poiana” sa se impuna, dupa ce Vali Porcisteanu iese in decor in al doilea viraj al probei! David Botka si Gergo Szabo il insotesc pe francez pe un podium general 100% strain. Edwin Keleti castiga clasa 3 cu un avans foarte mare in fata urmaritorilor George Grigorescu si Istvan Soos. Alex Filip are o evolutie foarte buna in jumatatea secunda a zilei recuperand peste un minut fata de Sebi Barbu, liderul clasei dupa PS 5, si a reusit sa inceapa sezonul cu dreptul. Adrian Raspopa si Bogdan Barbu il depasesc pe ultimele doua probe pe Sebastian Barbu care cade pe a patra pozitie la clasa 5, la doar 3 secunde de locul 2 si 7 zecimi de podium.
Raul Badiu defileaza si incheie primul la clasa 9 si in cadrul Cupei Dacia, fiind urmat de Florin Tincescu si Octavian Tirnovean in clasamentul cupei monomarca. Pitesteanul termina pe 3 la clasa 9, fiind depasit de catre Csongor Szabo pe un Suzuki Swift. Daniel Ungur, desi cu probleme la superbul EVO 6, invinge la Tess Rally in cadrul grupei 11, fiind insotit pe podium de Dorin Banciu si Liviu Savu. In clasamentul echipelor ESD Rally Team are un inceput perfect de sezon, in timp ce BCR Leasing Rally Team o depaseste pe Napoca Rally Academy cu doar 6 puncte si termina pe pozitia secunda.