O revenire in Campionatul National de Raliuri cu ocazia sezonului 2013, Raliul Harghitei a debutat vineri cu o speciala in lungime de 5 kilometri, unde fanii s-au strans in numar mare pentru a vedea echipajele la lucru pe o serie de viraje in coborare, chiar inainte de finish. Cu un debut in forta, David Botka a castigat pe prima speciala, urmat de catre surpriza Simone Tempestini si Edwin Keleti. A doua speciala aduce probleme pentru cateva echipaje, Florin Crisan si Mircea Onofrei fiind nevoiti sa abandoneze din cauza problemelor avute la cutia de viteze, in timp ce Bogdan Marisca si Sebi Itu ies in decor intr-un loc inselator. In ciuda semnelor de avertizare aratate tuturor echipajelor care au urmat, Bogdan Stanoiev s-a rasturnat in acelasi loc, fapta lui Bogdan si a lui Sebi demonstrand ca fair-play-ul este un aspect principal in mentalitatea clujenilor care au dorit sa fereasca alte echipaje de acelasi final: iesirea in decor.
A doua speciala este adjudecata tot de David Botka, urmat de aceasta data de Edwin Keleti pe al doilea loc si de Gergo Szabo, juniorul NRA fiind nevoit sa abandoneze dupa ruperea unei roti pe PS2. Cu o a treia proba anulata, PS4 superspeciala din centrul Odorheiului Secuiesc, a reusit sa stranga pe marginea traseului cateva mii de fani care au aplaudat si incurajat toate evolutiile pe traseul rapid care serpuia printre un sens giratoriu, cateva intersectii si pe langa calea ferata din oras.
La finalul primei zile de concurs David Botka se afla in fruntea clasamentului general, urmat la doar 13 secunde de Edwin Keleti iar la inca 4 de Gergo Szabo. La revenirea in CNR, Manu Mihalache se clasa dupa primele 3 speciale desfasurate pe locul 4, in timp ce Rares Tomita, locul 5 la general, se situa intr-o pozitie comfortabila pentru adjudecarea titlului clasei 3 la finalul sezonului 2013. La 2RM lider era Adrian Raspopa, in timp ce clasa 9 era condusa de Raul Badiu, lupta pentru titlul Cupei Dacia urmand a fi decisa la finalul raliului. Pe locul secund se situa Florin Tincescu la doar 6.7 secunde, in timp ce Alex Mirea si Csongor Szabo ocupau urmatoarele doua pozitii in cadrul clasamentului clasei 9. Vlad Cosma si Sergiu Itu au avut probleme cu oprirea motorului pe PS2 si au pierdut aproximativ 2 minute, lupta pentru ei fiind incheiata si astfel oferind spectacol pe cei aproape 2 kilometri ai superspecialei.