Urmatorul pe grila de start a interviurilor RallyMax din aceasta perioada este Adrian Raspopa, pilotul care a reusit 5 titluri in categoria masinilor cu 2 Roti Motrice, ultimul fiind adjudecat in 2017, la bordul unui Citroen DS3 R3. Am povestit cu Adi despre sezonul trecut, in care a concurat alaturi de Cosmin Diacu, despre planurile pentru 2018, dar si despre ce noutati pregateste concurentilor care vor lua startul la Raliul Moldovei 2018. In acest an, Adi va concura tot pe modelul DS3 R3, dar isi doreste macar imbunatatirea materialului de concurs la versiunea Max.
RallyMax: Salut, Adi! Povestim dupa un sezon 2017 in care, alaturi de Cosmin, ai devenit din nou campion in clasamentul masinilor cu 2 Roti Motrice. Cum ai descrie sezonul trecut din punctul tau de vedere? Care au fost plusurile si minusurile?
Adrian Raspopa: Va salut si va multumesc pentru interesul pe care il aratati fata de echipajul nostru si va felicit pentru munca pe care o depuneti in promovarea noastra si a acestui sport.
2017 a inceput pe un teren foarte nesigur pentru noi, nu am avut confirmarea startului la Brasov decat foarte tarziu si prezenta la urmatoarele etape era complet incerta. Un aspect foarte neplacut pe toata durata anului a fost faptul ca nu am avut un buget care sa imi permita sa merg linistit, asta in conditiile in care motorul avea 2 sezoane si jumatate de cand nu era revizuit; am resimtit tot anul lipsa de putere. Masina lui Adi Teslovan, modelul Max, beneficia de un motor nou, iar in a doua jumatate de sezon am fost chiar de multe ori un pic peste limita, astfel incat sa pot tine pasul si sa castig. Tot aici trebuie sa multumesc echipei de asistenta Omega Motorsoprt, care a facut minuni sa tina masinuta ?.atat cat a tinut. In final, la Sibiu, am facut exact 6 metri de la startul festiv si a explodat motorul, consecinta depasirii cu mult a numarului de kilometri peste termenul de revizie.
Cel mai mare plus este ca am reusit sa castigam al cincilea titlu in conditii absolut imposibile in care sa faci performanta, dar cred ca anii si experienta s-au vazut in managementul pe care l-am facut, iar locul 7 la general la final de an ne-a bucurat cu atat mai mult. Tot la plusuri ar fi de mentionat cursa de la Cluj, unde, daca nu greseam pe mana mea alegerea cauciucurilor si setup-ul complet gresit pe prima bucla, am fi reusit sa ne duelam cu Luca Rosseti mano a mano? a fost cea mai frumoasa cursa din punct de vedere sportiv de anul trecut pentru noi.
RallyMax: Ati reusit sa castigati toate raliurile unde nu ati avut parte de probleme (cele doua abandonuri de la Sibiu si Bacau). Nu vezi in acest lucru monotonie pe parcursul unui sezon? In ce aspecte reusesti sa progresezi, dupa foarte multe sezoane pe masini cu 2 Roti Motrice, zona unde te simti cel mai bine?
Adrian Raspopa: Nu, nu este monotonie si iti explic si de ce. Cei care ne cunosc stiu ca nu sunt vanator de rezultate de conjunctura si ca din momentul in care ma urc la volan caut sa merg cat pot de repede si sa fiu cat se poate de competitiv. Iti dau un singur exemplu ca sa intelegi daca progresam sau nu: la Iasi, pe “Madarjac”, la 4 kilometri de start, mi-a sarit capota, care s-a lipit de parbriz fara sa il sparga. Ne-am activat 150% si eu si mai ales Cozo si am parcurs proba asa, avand o fanta prin care vedeam numai in fata, la maxim 20 cm. Virajele le luam exclusiv dupa indicatiile lui Cozo si dupa flerul de moment …am terminat proba pe locul 10 la general absolut, iar timpul realizat a fost cu 25 de secunde mai bun decat timpul meu din 2010 cu Suzuki Ignis S1600 pe aceeasi proba, in acelasi sens si conditii si cu acelasi copilot. Eu zic ca am progresat si cautam sa progresam in permanenta, sa ducem zona de confort in care mergem tare din ce in ce mai sus, cu aceeasi motivatie care ne defineste pe amandoi de cand facem curse: Placerea de merge tare si de a fi competitivi!
RallyMax: Ce planuri ai pentru 2018? Exista schimbari in trio-ul Adi Raspopa ? Cosmin Diacu ? Citroen DS3 R3? Cu ce dorinte si obiective luati startul in noul sezon?
Adrian Raspopa: Planuri sunt multe, dar sa vedem in ce masura se vor realiza. Dupa cum probabil stiti, sunt implicat in mai multe activitati care imi ocupa mult timp si energie. De 2 ani am un parteneriat cu Audi Romania, suntem asociati in cea mai mare scoala de Kite din Romania, numita Aidi Kite Zone Mamaia-Nord, organizez si Whiter Air Sports la Sinaia pe 21-25 februarie, ocazie cu care va invit, plus, evident, Raliul Moldovei si, daca facem rost de bani, se presupune ca ar trebui sa facem si campionatul de raliuri.
Ne dorim mult sa schimbam masina, dar, daca nu vom reusi, sper macar sa reusesc sa fac trecerea catre specificatia Max a modelului nostru.
RallyMax: Iei in calcul schimbarea materialului de concurs in viitorul apropiat? Cu ce masina ti-ar placea sa concurezi si de ce?
Adrian Raspopa: Mi-ar placea orice incepe cu R5 ?insa singurul reper pe care il am este Ford, cu care am facut cam 50 de kilometri de teste prin bunavointa prietenului Catalin Grigoriu. M-am acomodat foarte bine cu ea, insa, ca sa fim competitivi si sa emitem pretentii, am avea nevoie de multi kilometri de teste.
Daca ar fi sa am confortul sa aleg, as sacrifica acest an si as astepta sa imi iau un WV Polo R5.
RallyMax: Dupa multiple sezoane pe probele speciale, care e planul tau pe termen lung? Doresti sa continui participarile timp de multi ani de acum inainte, sa te implici in Federatie sau sa dezvolti in continuare rolul tau de organizator?
Adrian Raspopa: Intr-un proces de constiinta sincer cu mine, am hotarat sa concurez atata timp cat nu imi va fi frica de viteza si de riscul asumat. Din momentul in care voi simti ca nu mai am acea doza de tupeu si spirit competitiv, voi agata manusile de curse in cui; dar sincer cred ca va mai dura ceva. 🙂
RallyMax: Ce noutati pregatesti, alaturi de echipa ta, la Raliul Moldovei 2018? Vor avea parte echipajele prezente de probe speciale noi, de continuarea transmisiilor live sau de mai multi kilometri cronometrati?
Adrian Raspopa: Raliul Moldovei 2018 va face parte din campionatul ERT si in acest an. Elemente de noutate sunt reintroducerea unei SuperSpeciale in Onesti, dar probabil in alta locatie, iar la Bacau avem o proba noua de 11 km, pe care am dorit sa o introducem chiar de anul trecut, dar din cauza ploilor torentiale a trebuit sa renuntam la ea. In rest, probele clasice de la Moinesti si Zemes.
De asemenea, traditia transmisiunilor va continua si anul acesta cu ceva surprize in plus fata de 2017.
RallyMax: Multumim pentru raspunsuri! In final, dorim sa iti uram succes in toate proiectele din 2018. Te rugam sa transmiti fanilor cateva motive pentru care ar trebui sa te urmareasca pe probele speciale in acest sezon.
Adrian Raspopa: Si eu va multumesc pentru interesul acordat! Ne dorim ca si in acest an sa reusim sa fim la startul acestui campionat, unde atat eu cat si Cozo va promitem ca vom incerca sa facem spectacol si sa multumim prezenta fanilor de pe margine.