A doua parte a zilei continua cu acelasi ritm excelent pentru Simone Tempestini si Sergiu Itu: pe cea mai lunga proba a zilei, pe a doua trecere, echipajul Napoca Rally Academy obtine un nou timp excelent, in top-ul 3 al WRC2 si pe 9 in WRC, dar pierde podiumul provizoriu in fata polonezului Kajetanowicz. A doua proba din bucla aduce cel mai bun rezultat pana in prezent pentru Simone si Sergiu: locul 6 in clasamentul general WRC si victorie in WRC2, profitand de abandonurile pilotilor de uzina din frunte! Pe ultima proba a zilei, echipajul Tempestini/Itu continua cu aceeasi viteza si urca pana pe locul secund in WRC2 si pe 9 in WRC! Un rezultat temporar extraordinar pentru Simone si Sergiu!
Pentru Raul Badiu si Gabriel Lazar, prima proba din a doua bucla de astazi se anuleaza, in timp ce pe a doua speciala cei doi se opresc aproximativ la mijlocul celor 10 kilometri, din cauza problemelor la cutia de viteze si planetara. Inaintea abandonului de pe locul 4 din JuniorWRC, echipajul avea unul din cei mai buni timpi intermediari pe speciala, in fata echipajelor clasate in fruntea clasamentului. Maine vor porni din nou in raliu sub regula SuperRally.
In WRC, situatia continua sa fie dramatica, dupa abandonul lui Neuville si probleme lui Ogier din prima zi. Pe a doua trecere de pe cea mai lunga proba a zilei, Ogier abandoneaza dupa ce iese in decor si ramane blocat langa un copac, atat el, cat si copilotul, fiind in afara oricarui pericol. Liderul Mikkelsen pierde timp pe PS11, avand probleme la diferential si doar tractiune spate si astfel Tanak trece la conducere, urmat de Latvala si Paddon. Latvala nu este nici el scapat de probleme, cu partea hidraulica a masinii ridicand semne de intrebare daca finlandezul poate mentine ritmul, in timp ce masina lui Breen, care pe intreaga PS11 a scos fum, ia foc dupa stop-ul probei, arde complet, iar echipajul abandoneaza.
Pe a doua proba, Latvala revine fara probleme si se impune in fata lui Evans si a lui Tanak, care isi conserva anvelopele pentru a treia speciala, care are o lungime de 20 de kilometri. Ultima proba a zilei aduce o noua victorie pentru Tanak, care isi conserva avantajul in fata coechiperului Latvala, care se afla pe locul secund. Paddon, ramas pe podium, abordeaza finalul de zi cu precautie si isi pastreaza excelentul rezultat muncit, in timp ce Sunninen este pe patru la finalul zilei, urmat de Mikkelsen, norvegianul care a concurat doar cu tractiune spate pe ultimele doua speciale de azi.