Cu cinci etape programate in 2019, Campionatul National de Slalom Paralel si-a desfasurat prima etapa din acest sezon in weekendul care abia s-a incheiat, pe celebra pista de rallycross din Sibiu. ACS ProDrive Sibiu, organizatorul obisnuit al etapelor, a programat, dupa modificari de calendar, competitia cu o saptamana inaintea Raliului Aradului, oferind concurentilor din CNR oportunitatea pentru a efectua o sesiune de teste inaintea primului raliu de macadam din 2019.
Cu un numar redus de participanti, doar 17 la numar, prima etapa CNSP din acest an a avut clasa 2 si cea a juniorilor foarte populate, cu opt, respectiv 6 inscrieri. Notabil este faptul ca trei dintre cei sase juniori care au luat startul s-au aflat la debutul in Campionatul National de Slalom Paralel: Matei Ghiban, Stefan Florin Garleanu si singura prezenta feminina, Ana Maria Gustoi.
In clasamentul general open, care ia in calcul cel mai bun timp obtinut in mansele de concurs, Cristian Leu a fost categoric cel mai rapid, reusind la bord-ul Audi-ului Quattro sa se impuna cu peste 2 secunde avans in fata lui Ioan Rogoz, sibianul care a luat startul pe o alta masina integrala, un Audi A4. La inca o secunda in spatele lui Rogoz s-a aflat Danut Budai, campionul en-titre al slalomului paralel luand startul la aceasta etapa cu Suzuki-ul Swift Sport cu care evolueaza in CNR, in vederea pregatirii pentru Raliul Aradului.
Cea mai populata, clasa 2 a avut parte de o lupta stransa si frumoasa pentru podium. Dupa manse de concurs excelente pentru amandoi, Danut Budai si Bogdan Rogoz s-au luptat in finala in care hunedoreanul s-a impus cu o diferenta mica in fata pilotului sibian. Astfel, Danut obtine maximul de puncte, urmat in clasamentul clasei de Bogdan, ultima treapta a podiumului fiind ocupata de Silviu Procopiu, pilotul CNR care a evoluat pe Dacia Sandero cu care “alearga” si in Cupa Dacia.
In clasa juniorilor, dupa un inceput in care cei trei favoriti, Mario Calugarita, Alexandru Cazacu si Paul Popa, se aratau foarte rapizi, lucrurile s-au schimbat dramatic. Calugarita se rastoarna si Dacia Logan nu mai este intr-o stare buna pentru start, in timp ce Alexandru Cazacu are parte de probleme tehnice, dar reuseste sa incheie cursa cu un efort considerabil. Astfel, Paul Popa profita de situatiile adversarilor si se impune in clasa juniorilor, urmat pe locul secund de Cazacu. Dintre cei trei debutanti, Matei Ghiban are o evolutie progresiva la bordul modelului Logan si reuseste primul podium din cariera, in timp ce Stefan Florin Garleanu, cu probleme tehnice, si Ana Maria Gustoi, cu o rasturnare, sunt nevoiti sa abandoneze.
Cu doar trei inscrisi, clasa 4 a fost una interesant de urmarit de catre fani, cu doua masini integrale care au facut spectacol pe circuit. La prima prezenta pe macadamul de la Sibiu, Cristian Leu, la bordul unui Audi Quattro, a reusit sa isi adjudece victoria categoriei, avand un parcurs excelent de-a lungul manselor de concurs. Ioan Rogoz si al sau Audi A4 au reusit sa tina pasul cu Leu, dar au obtinut doar locul secund in cadrul clasei 4, in timp ce ultima treapta a podiumului a fost ocupata de Daniil Presura.
Nota: Video-ul primei etape de Slalom Paralel din 2019 contine unele cadre fara sunet. Ne cerem scuze, dar am intampinat probleme tehnice cu una din camerele folosite in filmarea evenimentului.
Clasament final clasa juniori:
- Locul I ? Paul Popa
- Locul II ? Alexandru Cazacu
- Locul III ? Matei Ghiban
Clasamentul final clasa 2:
- Locul I ? Danut Budai
- Locul II ? Bogdan Rogoz
- Locul III ? Silviu Procopiu
Clasament final clasa 4:
- Locul I ? Christian Leu
- Locul II ? Ioan Rogoz
- Locul III ? Daniil Presura
Clasament Open:
- Locul I ? Christian Leu
- Locul II ? Ioan Rogoz
- Locul III ? Danut Budai