A cincea etapa de raliuri din 2019, Raliul Sibiului, va avea loc in luna iulie, dupa ce in sezonul 2018 a incheiat Campionatul National de Raliuri in luna octombrie. Desfasurata in perioada 26-27 iulie, competitia vine cu o serie de noutati in acest an, prin mutarea parcului de service, a parcului inchis, probe speciale noi, dar si printr-o noua configuratie a superspecialei de anul trecut.
Raliul debuteaza cu recunoasterile miercuri, 24 iulie, la ora 15:00, ca mai apoi joi sa fie programate verificarile tehnice si primele activitati dedicate fanilor: incepand cu ora 20:00, masinile de curse vor fi prezente in Piata Mica din Sibiu, unde va avea loc o sesiune de autografe si apoi prezentarea oficiala, incepand cu ora 20:30. Centrul istoric al fostei capitale culturale europene va fi, din nou, gazda startului festiv al raliului, acolo unde fanii sunt prezenti intotdeauna in numar mare. Shakedown-ul se va desfasura vineri, la Seica Mare, pe acelasi traseu ca in 2018, intre orele 9:00 – 13:30. Parcul de service este amplasat la Targul de Masini Obor (iesirea spre Medias), in timp ce masinile de concurs vor sta peste noapte in parcul inchis din Habermann Markt, in apropiere de Teatrul National ?Radu Stanca?.
Raliul Sibiului programeaza 15 probe speciale si un total de 125 kilometri cronometrati in CNR si CNRVI, in timp ce Rally2 va parcurge 9 speciale si 72 de kilometri de concurs. Cu patru speciale vineri, echipajele vor parcurge dus-intors traseul dintre Rasinari si Orlat (PS “Poplaca”) si cel dintre Gura Raului si Paltinis (sectiunea “Calugaru” si urcarea spre Paltinis), atat in urcare, cat si in coborare. Sambata sunt programate doua bucle pe 3 probe speciale noi, “Boz”, “Dostat” si “Presaca”, dar si doua treceri pe “Dobarca” in urcare. Dupa-masa echipajele vor urca din nou la Paltinis, pe bine-cunoscutele speciale dus-intors cu startul de la Curmatura, urmand ca raliul sa se incheie cu superspeciala din oras. Proba-spectacol se va desfasura pe Calea Dumbravii si Bulevardul Mihai Viteazu, intr-un format diferit fata de 2018, dar in aceeasi zona.
Documente oficiale Raliul Sibiului 2019: