Campionatul National Digital pe Circuit Betano a programat in acest final de saptamana a doua etapa din cea mai noua disciplina a Federatiei Romane de Automobilis Sportiv. Dupa o prima etapa programata sambata trecuta, cand aproape 100 de piloti s-au luptat cu secundele pe circuitul Silverstone pentru a se califica in una din cele doua finale, cursa din acest weekend a avut loc pe celebrul Red Bull Ring din Austria. Succesul campionatului s-a dovedit mai mare, aproape 110 concurenti participand in precalificari, cu nume noi pe lista de inscrieri.
Sesiunea de precalificari s-a incheiat vineri la ora 12:00, lupta intre participanti fiind mai stransa decat la prima etapa. Un numar de 28 de piloti s-au aflat intr-un ecart de mai putin de 0.8 secunde in Divizia A – o statistica incredibila tinand cont de faptul ca vorbim despre concurenti veniti din eSports, din alte discipline FRAS sau de juniori sub 16 ani. Participant in premiera in CNDC, Norbert Maior a primit wildcard-ul din partea Federatiei Romane de Automobilism Sportiv si s-a aflat in lupta din Divizia A, chiar daca timpul sau era in afara top-ului 30, fiind insotit in duelul principal de catre Adi Iliescu, un alt pilot din Campionatul National de Raliuri care se antreneaza in aceasta perioada in mediul virtual.
Florin Mergea, celebrul jucator de tenis si pilot al Zecarul eSports, a fost cel mai rapid in precalificari, obtinand un timp de 1:29.521, urmat de membrul Virtual Racing Romania, Cristian Moisescu, care a reusit un 1:29.562, si de Mihai Dragan (Zecarul eSports) pe locul al treilea, cu 1:29.597. Cel mai rapid junior a fost Lukas Hellman, urmat de Victor Taras si Bogdan Duma, cei trei fiind singurii piloti sub 16 ani calificati in Divizia A, in timp ce Rares Dranca a obtinut cel mai bun timp in categoria Racers, unde a fost urmat de Alex Mirea si Raul Badiu.
Emanuel Gaczella isi adjudeca prima cursa de aseara
Aflat in poleposition dupa ce a obtinut cel mai bun timp in sesiunea de calificari, Emanuel Gaczella pleaca perfect de pe linia de start si se instaleaza in fotoliul de lider al cursei cu un avans considerabil. De-a lungul celor 30 de minute cronometrate, pilotul cu istoric in simracing, dar care se afla la prima cursa in CNDC, a controlat avansul excelent si a reusit maximul de puncte.
Imediat dupa start, cu Gaczella detasat, cursa devine usor haotica, cu multe depasiri, incidente si schimbari de clasament. Luptele sunt intense pentru orice pozitie in plus in clasament, in timp ce problemele tehnice nu intarzaie sa apara. Cristian Moisescu, unul dintre invingatori in prima etapa, intra la boxe cu avarii si nu puncteaza in cursa, in timp ce Victor Taras, juniorul aflat pe doi in spatele liderului, e nevoit sa intre la pits pentru reparatii dupa o problema tehnica cu un “freeze” al jocului.
Astfel, Florin Mergea si Bogdan Mutu urca pe podium, unde duc o lupta intensa pentru locul secund. Cu numeroase depasiri, greseli si viraje perfecte pentru ambii piloti, cei doi incheie cursa roata langa roata, Mergea fiind cu doar 0.02 secunde in fata lui Mutu. Wildcard-urile Adi Iliescu si Norbert Maior au un parcurs bun si constant, furnizand dueluri interesante, in special intre pilotul Napoca Rally Academy si Badiu, cei doi fiind rivali in sezoanele trecute in cadrul Cupei Dacia.
In clasamentul Racers, Raul Badiu are o evolutie foarte buna si, constant, urca locuri in clasament. Pilotul JuniorWRC incheie cursa pe primul loc in cadrul categoriei, unde este urmat de Rares Dranca. Din pacate, Alex Mirea are parte, din nou, de o cursa nefericitia, cu multe secunde pierdute din cauza incidentelor, fiind doar al treilea in clasamentul Racers. Lukas Hellmann se impune in categoria Juniorilor, fiind urmat de Bogdan Duma, care prin constanta si viteza incheie in fata ghinionistului Taras, care a avut parte de probleme tehnice.
Clasamentul complet al primei curse este la finalul articolului.
Juniorul Lukas Hellmann domina cursa secunda din Divizia A
Cu grila inversata pentru primii 10 piloti, Lukas Hellman pleaca primul din pole position si se instaleaza imediat la conducere. Tanarul junior are parte de o cursa incredibila, dovedind maturitate si viteza, controland ritmul si mentinandu-se in frunte pana la final pentru a obtine o victorie meritata. La patru secunde de acesta se claseaza pilotul GP24 eSports, Leo Borlovan, care are un ritm excelent si e singurul care a reusit sa puna presiune pe Hellmann pe durata celor 30 de minute cronometrate.
In spatele lor are loc cel mai important duel al cursei – intre patru si sase piloti se lupta pentru ultima treapta a podiumului. Cu cinci minute inainte de final, Dragos Simion profita de o greseala de-a lui Aldrin Opran si trece pe locul al treilea, urmat de Emanuel Gaczella si Maximilian Junger. Lupta continua pana pe ultimul viraj unde, intr-un carambol general intre pilotii care se dueleaza pentru podium, Emanuel Gaczella este lovit, se rasuceste si avariaza masina de concurs, fiind nevoit sa se retraga la boxe.
Astfel, Simion incheie al treilea, urmat de Junger pe patru si Botea pe locul al cincelea. Victor Taras are o cursa de recuperare foarte buna in aceasta mansa, cu o urcare de 14 locuri, si incheie pe doi in clasamentul juniorilor, urmat de Bogdan Duma. Dupa victoria din prima cursa, Raul Badiu isi adjudeca si a doua mansa in categoria Racers, pilotul reusind maximul de puncte in etapa secunda a Campionatului National Digital pe Circuit. Badiu este urmat de acelasi Dranca pe locul secund, in timp ce Mirea are parte, din nou, de o cursa nefericita, fiind doar al treilea.
Pe langa Mirea, pe lista numelor care vor sa uite aceasta cursa se numara si Claudiu Clima, care nu reuseste sa se lupte in fruntea clasamentului, dar si Mihai Dragan, abandonat, sau Norbert Maior, care se retrage la pits cu probleme.
Clasamentul complet al cursei secunde este la finalul articolului.
Rezultate CURSA 1 | Timp | P. | |
1 | Emanuel Gaczella | 30:16.658 | 20 |
2 | Florin Mergea | +0:08.138 | 17 |
3 | Bogdan Mutu | +0:08.139 | 15 |
4 | Maximilian Junger | +0:10.958 | 13 |
5 | Florin Botea | +0:18.766 | 11 |
6 | Dragos Simion | +0:26.732 | 10 |
7 | Leo Borlovan | +0:30.670 | 9 |
8 | Akos Szabo | +0:32.264 | 8 |
9 | Aldrin Opran | +0:32.454 | 7 |
10 | Lukas Hellmann | +0:34.564 | 6 |
11 | Mihnea Georgescu | +0:35.452 | 5 |
12 | Horia Platona | +0:40.254 | 4 |
13 | Dan Dracea | +0:40.449 | 3 |
14 | Bogdan Duma | +0:43.541 | 2 |
15 | Valentin Boldur | +0:43.743 | 1 |
16 | Raul Badiu | +0:45.543 | 0 |
17 | Robert Prepelita | +0:52.904 | 0 |
18 | Claudiu Clima | +0:53.001 | 0 |
19 | Rares Dranca | +0:54.391 | 0 |
20 | Andrei Mortila | +0:57.795 | 0 |
21 | Sergiu Neagu | +0:59.662 | 0 |
22 | Mihai Dragan | +1:00.178 | 0 |
23 | Matei Barbu | +1:05.538 | 0 |
24 | Norbert Maior | +1:14.223 | 0 |
25 | Victor Taras | +1:20.424 | 1 |
26 | Adi Iliescu | +1:23.338 | 0 |
27 | Bogdan Moldovan | +1:27.166 | 0 |
28 | Mihai Rusu | +1:31.781 | 0 |
29 | Alex Mirea | +3 tururi | 0 |
– | Cristian Moisescu | DNF | 0 |
Rezultate CURSA 2 | Timp | P. | |
1 | Lukas Hellmann | 30:15.724 | 21 |
2 | Leo Borlovan | +0:04.744 | 17 |
3 | Dragos Simion | +0:17.818 | 15 |
4 | Maximilian Junger | +0:18.472 | 13 |
5 | Florin Botea | +0:20.561 | 11 |
6 | Robert Prepelita | +0:20.667 | 10 |
7 | Victor Taras | +0:21.126 | 9 |
8 | Aldrin Opran | +0:21.273 | 8 |
9 | Dan Dracea | +0:24.533 | 7 |
10 | Akos Szabo | +0:25.941 | 6 |
11 | Florin Mergea | +0:26.313 | 5 |
12 | Valentin Boldur | +0:26.687 | 4 |
13 | Bogdan Mutu | +0:27.607 | 3 |
14 | Mihai Rusu | +0:31.918 | 2 |
15 | Bogdan Moldovan | +0:34.075 | 1 |
16 | Horia Platona | +0:34.828 | 0 |
17 | Cristian Moisescu | +0:35.026 | 0 |
18 | Raul Badiu | +0:37.204 | 0 |
19 | Claudiu Clima | +0:44.123 | 0 |
20 | Andrei Mortila | +0:47.449 | 0 |
21 | Matei Barbu | +0:48.184 | 0 |
22 | Sergiu Neagu | +0:50.113 | 0 |
23 | Mihnea Georgescu | +0:54.245 | 0 |
24 | Adi Iliescu | +0:56.573 | 0 |
25 | Bogdan Duma | +0:59.650 | 0 |
26 | Rares Dranca | +1:15.483 | 0 |
27 | Emanuel Gaczella | +1 tur | 0 |
28 | Alex Mirea | +1 tur | 0 |
29 | Norbert Maior | +5 tururi | 0 |
– | Mihai Dragan | DNF | 0 |
Rezultate complete & clasamente.