Aflați la startul sezonului 2020 al Campionatului Național de Raliuri Betano, organizat de către Federația Româna de Automobilism Sportiv, celebra competiție monomarcă Cupa Suzuki are parte de noutăți. După ce a debutat în 2013 și a fost un punct de referință al raliurilor din România, cupa monomarcă își va schimba denumirea în acest an, devenind “Swift Cup”.
În sezonul 2019, începând cu luna mai, competiția s-a desfășurat la Raliul Argeșului Catena, Raliul Aradului, Raliul Moldovei-Bacău, Raliul Perla Harghitei, Raliul Sibiului, Raliul Iașului, Transilvania Rally și Tess Rally Brașov. La startul celor opt curse lungi și dificile din Campionatul Național de Raliuri s-au aliniat 10 echipaje care au luat startul la bordul modelului Suzuki Swift Sport.
Din păcate, de la ultima etapă desfășurată la sfârșitul lunii octombrie, viața multora dintre noi s-a schimbat complet din cauza pandemiei de coronavirus, care afectează milioane de persoane la nivel global. Cum economia mondială a fost pusă la grea încercare, promotorul Cupei Suzuki, Călin Bucur, a fost nevoit să caute soluții pentru continuarea acestui proiect, în ciuda incertitudinilor și dificultăților.
“Din păcate, pentru sezonul 2020 nu vom mai putea beneficia de sprijinul financiar și nu numai al Suzuki România și al câtorva dintre partenerii tradiționali din ultimele sezoane ale competiției. Aș vrea să le mulțumesc pe această cale pentru tot sprijinul acordat în decursul acestor sezoane și sunt sigur că, în cazul în care situația o va permite, vor reveni alături de noi. Ne-am dorit foarte mult să nu abandonăm această frumoasă competiție, care a crescut an de an, atât prin organizare, dar și prin nivelul sportiv oferit de către membrii echipajelor prezente la start. Astfel, am hotărât să dăm startul și în acest sezon echipajelor care participă pe modelul Swift Sport, însa sub o nouă denumire, Swift Cup.”
a spus Călin Bucur.
Așadar, echipajele participante în sezonul 2020 de raliuri pe modelul Swift Sport se vor putea înscrie în Swift Cup. Startul competiției se va da în perioada 26-27 iunie la Pitești, acolo unde este programat Raliul Argeșului Catena, desfășurat pe asfalt.
Calendarul pregătit de către Federația Română de Automobilism Sportiv pentru 2020 cuprinde următoarele curse:
- Raliul Argeșului Catena (asfalt) – 26-27 Iunie
- Raliul Perla Harghitei (asfalt) – 17-18 Iulie
- Raliul Sibiului (macadam) – 14-15 August
- Raliul Iașului (macadam) – 4-5 Septembrie
- Transilvania Rally (asfalt) – 25-26 Septembrie
- Raliul Aradului (macadam) – 23-24 Octombrie
În 2020, partenerii Swift Cup sunt: Hankook Competition, Bucur Tuning, www.sparco-shop.ro, Protlum și RallyMax.ro