- Echipa campioană a României țintește și în 2020 la performanță, spectacol și sprijină tinere talente
- Simone Tempestini își începe sezonul în acest weekend la Cheile Grădiștei
Programele piloților Napoca Rally Academy încep sa se contureze după această perioadă neprevăzută cauzată de pandemia de Coronavirus și blocajul activității sportive.
Simone Tempestini va avea ca obiectiv în acest an câștigarea celui de-al cincilea titlu în România, în timp ce Bogdan Marișca va a lua startul la anumite etape cu scopul de a face spectacol și de a fi pe podiumul general la finalul campionatului.
“Sigur anul 2020 nu este cum mi-am imaginat și cum mi-am dorit, dar voi încerca la orice competiție la care voi lua startul să dau maximul posibil din toate punctele de vedere. Sper ca fanii să poată să revină pe probe, lângă noi, cât mai curând și să putem să ne bucurăm împreuna de sportul nostru. Sunt fericit că iau startul cu o Skoda Fabia R5 la Cheile Gradistei, prima etapă din Campionatul Național de Viteza în Coastă și sper să mă distrez și să învăț mașina cât mai bine.”
a spus Simone Tempestini
“Mă bucur să iau startul în sezonul cu numărul 27, iar pentru aceasta trebuie să le mulțumesc partenerilor noștri si echipei! Dacă acum 26 de ani m-ar fi intrebat cineva dacă mi-aș dori să fiu prezent atâția ani în raliuri, aș fi semnat cu ochii inchiși! Revenind la 2020, nu vom avea un program full, ci unul parțial, iar prima etapă la care mergem este Brașov & Harghita. Nu avem un obiectiv specific, vom merge să ne distrăm, să încercăm să contribuim la spectacol și evident să-i sprijinim pe mai tinerii noștri colegi din NRA. Însă în funcție de cum va fi campionatul ne-am bucura și să fim pe podium la sfârșit. Cât despre mașină, vom concura cu același model de care ne-am bucurat în ultimii ani, Ford Fiesta R5, o mașină care ne-a plăcut foarte mult și cu care ne-am înțeles foarte bine. La final, aș vrea să le urez baftă tuturor colegilor mei care vor fi la start și chiar dacă se anunță un sezon greu, am convingerea ca va fi si interesant.”
a declarat Bogdan Marișca
Norbert Maior va avea ca target, cu noua mașina de rally 4, câștigarea campionatului la 2 roți motrice și un loc cât mai sus in clasamentul general.
NRA continuă și în acestă perioadă să facă eforturi să susțină tinere talente la clase competiționale mai mici și sportivi deosebiți. Astfel, echipa confirmă sprijinirea lui Ciprian Lupu, singurul pilot pe scaun cu rotile din Europa de Est în provocarea lui de a fi tot mai rapid și la Campionatul de Raliu și la cel de Viteză în Coastă. De asemenea, NRA va susține un debutant in Campionatul Național de Raliuri la Cupa Dacia, și anume pe Victor Supuran.
Programele internaționale ale lui Simone Tempestini și Norbert Maior, din păcate, nu sunt încă confirmate, dar NRA va încerca să facă tot posibilul, împreună cu partenerii implicați pentru a fi prezentă și peste hotare. Iar pasul următor va trebui să fie pregătirea unui sezon 2021 la înălțimea așteptărilor tuturor pasionaților de motorsport din România.
“Anul 2020 este o mare provocare pentru toți actorii implicați în motorsport în România, dar știu că doar împreună vom reuși să ieșim mai puternici și la fel de optimiști. Și continuăm să alimentăm visul tinerilor implicați in sportul nostru, ca parte din misiunea pe care ne-am asumat-o încă de la înființare. Stați lângă noi și ne vom bucura și anul acesta de pasiunea noastră!”
a declarat Marco Tempestini, Manager al echipei NRA.
Partenerii NRA pentru 2020 sunt: Banca Transilvania, OMV Petrom, De Longhi, Primăria si Consiliul local Cluj Napoca, Europa FM.