După debutul de sezon din județul Argeș, acolo unde Bogdan Moldovan și Sergiu Rogozan s-au luptat pentru un loc fruntaș în cadrul clasei 11, Campionatul Național de Raliuri Betano a continuat weekend-ul trecut cu Raliul Perla Harghitei Tess powered by Total. Desfășurată în premieră pe probele speciale din Brașov și Harghita ca un eveniment comun, competiția a propus echipajelor peste 110 kilometri cronometrați de asfalt.
Deși Bogdan Moldovan concurează alături de Sergiu Rogozan întreg sezonul, în cea mai recentă cursă din Campionatul Național de Raliuri clujeanul a fost nevoit să „alerge” alături de Andrei Hicea, un bun prieten al pilotului. Familia Rogozan a devenit vineri mai numeroasă, prin venirea pe lume a primului copil, căruia Bogdan îi dedică rezultatul din weekend.
„Am plecat la acest raliu foarte încrezător, deoarece la Brașov câștigasem prima mea cursă la clasă la Viteză în Coastă, iar la Harghita am câștigat primul raliu în Rally2, iar probele sunt pe gustul meu. Dar socoteala de acasă nu se potrivește întotdeauna, iar problemele la cutia de viteze apărute înaintea raliului ne-au făcut să luăm startul dezamăgiți că nu vom avea decât 4 trepte de viteză și că vom avea un mare handicap în timpul cursei.”
a descris Bogdan începutul Raliului Perla Harghitei Tess.
Competiția a început cu probleme tehnice pentru echipajul #67, cutia de viteze refuzând să utilizeze treapta a patra de viteze a Mitsubishi-ului Lancer EVO VII. În ciuda acesui impediment, Bogdan și Andrei au pornit în cursă cu determinare și cu speranța unui rezultat bun. Cu patru probe speciale programate în jurul Brașovului în prima zi de concurs, Bogdan și Andrei au avut un parcurs bun, cu timpi în top-ul clasamentului clasei 11: înaintea plecării către Odorheiul Secuiesc, echipajul se clasa pe locul patru în cadrul categoriei.
„În prima zi am pornit foarte timorați datorită problemelor la mașină, care au escaladat pe PS2, când ambreiajul a început să patineze. Am luat hotărârea să nu mai riscăm nimic și să mergem doar pentru a termina, menajând la maxim mașina. Se pare că această abordare a avut succes, și până pe ultima probă specială a zilei întâi am reușit să ascult și copilotul, pe Andrei, să mă obișnuiesc cu mașina în această “configurație” semi defectă și să avem un ritm fluid, fără greșeli”
a spus Bogdan Moldovan la finalul primei zile de concurs, când probele speciale au avut loc pe drumurile de lângă Brașov.
Sâmbătă, șapte probe speciale au fost parcurse de către echipajul clujean, vremea schimbătoare și ploile fiind adevărate provocări pentru toți concurenții. Programul competiției a presupus parcurgerea în sens invers a specialelor harghitene, inclusiv a probei „Lueta”, cunoscută pentru dificultatea sa. Cu o victorie în cadrul clasei 11 pe cea mai tehnică probă și cu timpi multipli în top-ul trei al categoriei, Bogdan Moldovan și Andrei Hicea au reușit să urce pe podiumul clasei 11 în a doua zi de concurs.
„A doua zi de concurs s-a desfășurat pe probe superbe, inclusiv pe regina Lueta, care ne-a surprins și prin vremea ploioasă și schimbările de aderență. Deși am avut aceeași abordare și aceleași probleme la masina ca la sfârșitul primei zile, folosind sfaturile bune ale lui Andrei și dictarea sa ireproșabilă, am reușit un loc 1 și un loc 2 pe proba Lueta în condiții de ud, totul culminând cu un loc 3 în clasamentul final al clasei Național 11. Bucuria a fost cu atât mai mare cu cât la această etapă am împlinit 50 de starturi în competițiile FRAS și am aniversat cu prima victorie de probă specială și primul podium la clasa din CNRB.”
a povestit Bogdan experiența din ziua secundă de concurs.
Astfel, la finalul Raliului Perla Harghitei Tess powered by Total, Bogdan Moldovan și Andrei Hicea reușesc locul trei în cadrul clasei 11 și primul podium în Campionatul Național de Raliuri Betano la revenirea pilotului pe principala scena automobilistică din România. Rezultatul de pe probele de asfalt brașovene și harghitene propulsează echipajul pe locul secund în clasamentul general provizoriu al categoriei după două etape din cele șase programate în sezonul 2020.
„Țin să mulțumesc copilotului Andrei Hicea, care a fost exemplar și m-a ajutat enorm, partenerilor Ferro România, Gebo Tools, RallyMax, Perla Harghitei, colegilor de la Danny Ungur Racing, Navarro Sport pentru ajutorul cu asistența la acest raliu, RallyArt.ro pentru fotografii și tuturor care au fost alături de noi!”
a încheiat Bogdan.
În calendarul de raliuri din 2020, următoarea etapă este programată în luna august pe drumurile de pământ din centrul țării. Raliul Sibiului revine, în perioada 14-15 august, pe macadam, probele speciale dure și dificile din munții Cindrel fiind următoarea provocare pentru Bogdan Moldovan și Sergiu Rogozan, copilotul obișnuit al echipajului urmând a reveni în dreapta Mitsubishiului Lancer EVO VII.
În 2020, Bogdan Moldovan și Sergiu Rogozan sunt susținuți de către partenerii Ferro România și Gebo Tools.