Locul 2 la Raliul Sibiului după o cursă interesantă, cu emoții pe final. Cam așa s-ar putea caracteriza weekend-ul celor doi echipieri ProRally Team Brașov, Dan Gîrtofan și Tudor Mârza. La întoarcerea pe macadamul sibian după mai mulți ani, Giri și Tudor au avut o evoluție constantă, cu un ritm bun încă de la început. Pe niște probe frumoase, dar care prezentau multe capcane, cei doi brașoveni au încercat și reușit să își atingă obiectivul, acela de a termina fără probleme prea mari și de a obține un rezultat important.
„Totul a fost foarte bine până la Power Stage. Acolo am avut un moment în care am mers poate mai tare decât ar fi trebuit, astfel că am întârziat o frânare, ceea ce ne-a făcut, pe mine și pe Tudor, să lovim cu partea stânga spate a mașinii un mal de pământ. Deși ne temeam că am făcut pană, am îndoit doar un braț, astfel că am putut să ajungem la final și cu un timp care să ne permită să ne clasăm pe locul 2. Ne bucurăm că nu a fost ceva mai rău și că totul s-a terminat cu bine”,
a declarat Dan Gîrtofan.
Campionul brașovean a mai adăugat:
„A fost un raliu de supraviețuire. Duritatea traseului s-a văzut în numărul mare de abandonuri și de probleme tehnice. Chiar dacă organizatorii au făcut eforturi foarte mari pentru ca probele să se prezinte în cel mai bune condiții, au fost destule «capcane». Cu toate acestea a fost un raliu foarte frumos. Proba nouă, Râu Sadului, este una care mi-a plăcut la nebunie. O «specială» tehnică, dar și de viteză, cu de toate. Iar Șanta pe noapte a fost ceva extraordinar. A fost cu adevărat o probă de raliu, cu suporteri pe măsură și cu o atmosferă senzațională. Mașina a fost ok, colaborarea cu Tudor foarte bună ca de obicei, iar băieții din echipa tehnică s-au ridicat din nou la înălțime. Ne bucurăm foarte mult pentru rezultat și abia așteptăm să ne revedem pe probe la Raliul Iașului”.
Dan și Tudor doresc să le mulțumească pentru susținere celor de la NetBet și Ramplast, dar și de parteneriilor Delcar Škoda, Glanz Facility Management, Castrol Edge, MHS Truks&Service, Mipa și Presto.