Biroul Executiv al Federației Române de Automobilism Sportiv a publicat astăzi decizia nr. 16, prin care sunt anunțate calendarele provizorii ale sezonului competițional 2021. Trei campionate au propuneri de program pentru anul următor: Campionatul Național de Raliuri Betano, Campionatul Național de Viteză în Coastă și Campionatul Național de Super Rally.
Calendar provizoriu Campionatul Național de Raliuri Betano 2021
- Raliul Zăpezii – Covasna (zăpadă) – 19-20 februarie. Coeficient 0,6. Organizator Auto Crono.
- Raliul Brașovului (asfalt) – 26-27 martie. Coeficient 1. Organizator ACS Auto Blic
- Raliul Bucovinei (asfalt) – 16-17 aprilie. Coeficient 0,6. Organizator XS Motor Sport
- Raliul Harghitei (asfalt) – 7-8 mai. Coeficient 1. Organizator CS Maxx Racing
- Raliul Clujului (asfalt) – 28-29 mai. Coeficient 1,2. Organizator CS Savu Racing
- Raliul Argeșului (asfalt) – 11-12 iunie. Coeficient 1,2. Organizator ACS DTO Rally
- Raliul Bacăului (macadam) – 2-3 iulie. Coeficient 1. Organizator Rally Spirit
- Raliul Sibiului (macadam) – 30-31 iulie. Coeficient 1. Organizator Sibiu Racing Team
- Raliul Iașului (macadam) – 3-4 septembrie. Coeficient 1,2. Organizator XS Motor Sport
- Raliul Munteniei (macadam) – 24-25 septembrie. Coeficient 1.
- Raliul Maramureșului (asfalt) – 15-16 octombrie. Coeficient 0,6. Organizator ACS XPO Racing
Printre noutăți observăm numărul mare de etape, dar și introducerea a unor noi curse în calendar. Raliul Zăpezii își croiește loc în calendarul propus de FRAS, în timp ce Bucovina revine după încercarea din 2020 a celor de la XS Motor Sport de a organiza o cursă în județul Suceava. Raliul Munteniei apare în programul pentru 2021, fără a avea un loc clar stabilit de organizare sau un club sportiv responsabil, în timp ce ACS XPO Racing aduce Maramureșul pe harta raliurilor din nou, după revenirea etapei de viteză în coastă din 2020.
Calendarul este unul împărțit aproape perfect între asfalt și macadam, cu debutul pe zăpadă la Covasna, ca mai apoi 5 etape de asfalt să aibă loc la Brașov, revenit în perioada care l-a cosacrat (martie), Bucovina, Harghita, Cluj și Argeș. A doua parte a sezonului aduce trecerea pe macadam, cu Bacău, Sibiu, Iași și Muntenia, urmând ca 2021 să se încheie cu o nouă etapă pe asfalt în octombrie.
O surpriză este absența Raliului Aradului, care nu figurează în propunerea FRAS pentru 2021, competiția fiind anulată în 2020 din cauza pandemiei. În paralel, organizatorul competiției de la Cluj se modifică: CS Savu Racing preia responsabilitatea cursei în detrimentul Napoca Rally Academy.
Echipajele care vor porni în raliurile din sezonul viitor vor puncta la doar 7 etape din cele 11 din calendarul provizoriu. Pentru clasamentul anual se iau în calcul 3 etape cu coeficient 1,2 (Cluj, Argeș, Iași), o etapă cu coeficient 1 pe asfalt (dintre Harghita și Brașov), două etape cu coeficient 1 pe macadam (dintre Bacău, Sibiu, Munteniei) și o etapă cu coeficient 0,6 (dintre Covasna, Bucovina, Baia Mare).
În paralel, a fost creat Campionatul Național de Raliuri pe Asfalt, care se va desfășura pe probele speciale ale curselor din Bucovina, Harghita, Brașov, Cluj, Argeș și Baia Mare. Etapele cu coeficient 0,6 vor avea parte de maxim 80 kilometri de probă specială.
Calendar provizoriu Campionatul Național de Viteză în Coastă 2021:
- 10-11 aprilie – Cheile Grădiștei (ACS Auto Blic)
- 15-16 mai – Râșnov (ACS Auto Blic)
- 5-6 iunie – Rânca (Autocorex Tg-Jiu)
- 26-27 iunie – Reșița (CB Rally Vest)
- 24-25 iulie – Sinaia (Carpați Sinaia)
- 28-29 august – Baia Mare (XPO Racing)
- 18-19 septembrie – Câmpulung (Brothers Motor Sport)
- 9-10 octombrie – Poiana Brașov (AMC Racing)
Calendar provizoriu Campionatul Național de Super Rally 2021:
- 21-22 mai – Mangalia
- 18-19 iunie – Târgu Mureș
- 16-17 iulie – Cluj-Napoca
- 13-14 august – Deva
- 10-11 septembrie – Craiova
- 22-23 octombrie – București
Sursă imagini și informații: FRAS – www.fras.ro