ATENȚIE! Winter Rally Covasna 2021 a fost amânat prin publicarea Comunicatului emis de Comisia de Raliuri.
România Winter Rally este amânat! Din cauza temperaturilor ridicate și a zăpezii care se topește pe probele speciale, Comisia de Raliuri a decis amânarea România Winter Rally 2021. Mai multe detalii AICI.
Inclus în calendarul Campionatului Național de Raliuri pentru prima dată în 2021, Winter Rally Covasna programează un total de aproape 90 de kilometri cronometrați pe durata a două zile de concurs. Desfășurată în perioada 5-7 februarie, competiția are parte de un format foarte similar cu edițiile precedente, cu probe speciale în jurul Comandăului.
După publicarea listei de înscrieri pe 1 februarie 2021, echipajele vor porni în recunoașteri, un program detaliat urmând a fi publicat ulterior pentru a detalia parcurgerea probelor speciale. Shakedown-ul competiției este programat vineri, 5 februarie, urmând ca probele speciale să aibă loc sâmbătă și duminică. Parcul de service și comandamentul cursei sunt amplasate în Comandău, noutatea fiind folosirea Commando Camp drept gazdă în 2021.
Cu șase probe speciale, Winter Rally Covasna debutează sâmbătă dimineața cu „PS1 Mica Siriu”, în lungime de 20,6 kilometri, cea mai lungă probă a cursei. „PS2 Korpaș 1” va aduce înapoi echipajele în parcul de service, urmând ca după-masa să fie parcurse specialele „PS3 Cireșu” și „PS4 Korpaș 2”. Duminică sunt programate două probe speciale, separate de o regrupare de peste o oră. ”PS5 Hârboca” și ”PS6 Pârâul Halom” reprezintă parcurgerea dus-întors a drumului spre Hârboca, cu aproape 17 kilometri cronometrați pentru fiecare din cele două speciale.
Documente oficiale Winter Rally Covasna 2021:
- Regulament particular
- Plan orar
- Hartă generală
- Mai multe documente: www.fras.ro
Program Winter Rally Covasna 2021:
- Dată limită înscrieri – 1 februarie, 20:00
- Publicare listă înscrieri – 1 februarie, 22:00
- Vineri, 5 februarie:
- 10:00 – 13:00 – Shakedown International Rally Cup
- 13:00 – 17:00 – Shakedown CNR
- Sâmbătă, 6 februarie (55,60 km PS):
- 09:13 – PS1 „Mica Siriu”
- 10:46 – PS2 „Korpaș 1”
- 11:26 – Service de 1 oră
- 12:39 – PS3 „Cireșu”
- 14:12 – PS4 „Korpaș 2”
- Duminică, 7 februarie (33,80 km PS):
- 09:13 – PS5 „Hârboca”
- 11:11 – PS6 „Pârâul Halom”
- Festivitate de premiere: la 30 minute după sosirea ultimului echipaj în parcul de service
Sursă documnte: www.FRAS.ro