Cu primul start în 2018 pe un model Logan, Vlad Răducanu a avut parte de un progres interesant în Campionatul Național de Raliuri. Devenit campion în clasamentul debutanților Cupei Dacia și ocupând locul secund în categoria debutanților în 2019, Vlad a făcut un pas important în cariera sa în sezonul trecut: a trecut la comenzile unui model R2.
Cu trei prezențe exclusiv pe macadam în 2020, Răducanu și copilotul său, Laurențiu Mandu, au concurat la Sibiu, Iași și Bacău. Echipajul a reușit clasări pe podiumul clasei RC4 și un nesperat loc trei la finalul sezonului, într-o clasă deseori slab populată.
Pentru 2021, Vlad și Laurențiu vor continua pe modelul 208 R2 pregătit de #Motorsport, având în plan participarea la majoritatea etapelor. Sezonul celor doi începe săptămâna viitoare la Covasna, unde pilotul va concura în prima cursă pe zăpadă din carieră.
RallyMax: Salut! După un sezon de debut pe modelul Logan și apoi unul în Cupa Dacia pe Sandero, 2020 a adus un pas major pentru tine: trecerea pe un model R2. Cât de dificilă a fost această adaptare și cât consideri că mai ai de învățat?
Vlad Răducanu: Așa cum le-am zis lui Mandu și lui Vlad (Cosma) după primele teste cu Peugeot-ul: e ca în joc (Dirt Rally 2.0). Lăsând gluma la o parte, mă înțeleg mult mai bine cu R2-ul decât am reușit să mă înțeleg cu Daciile și cred că asta ține mai mult de stilul meu de pilotaj (similar m-am simțit mult mai confortabil în Sandero decât în Logan, în ciuda părerii populare). Este evident că de învățat avem cu toții, tot timpul, încă ceva de învățat, iar eu unul sunt pe deplin împăcat cu faptul că nu am ajuns la nivelul de a scoate 100% nici din Dacii. Totuși, având în vedere costurile mari în bani și în timp pe care le implică raliurile, am decis să fac acest pas, pe care nu îl regret.
RallyMax: Care este planul tău pentru acest sezon? Dă-ne mai multe detalii despre mașina cu care vei concura și copilotul care-ți va fi alături.
Vlad Răducanu: Din punctul de vedere al echipajului, păstrăm formula și anul acesta. Relația pilot – copilot între mine și Mandu a ajuns la maturitate și e clar că pentru noi asta e ceea ce contează cel mai mult. Sezonul 2021 va fi (sper eu) ceea ce trebuia să fie 2020-ul pentru noi – un sezon complet, cu o mașină nouă. O ocazie să învățam mașina și să creștem ritmul. Aveam planificat încă de anul trecut niște cursuri de pilotaj în afara țării, dar din cauza pandemiei au fost amânate. Sper să reușesc să ajung anul acesta, pentru că pe asfalt am mai mult de învățat decât pe macadam, iar anul trecut am făcut doar etape de macadam.
RallyMax: Ce părere ai despre calendarul propus de FRAS pentru raliurile din 2021? La ce etape îți propui să iei startul?
Vlad Răducanu: Calendarul FRAS de anul acesta este de departe cel mai bogat pe care l-am prins eu în Campionatul Național de Raliuri. Lucrul acesta nu poate decât să mă bucure, văzând că au apărut și raliuri noi (pentru mine cel puțin). Din păcate schema de punctaj mi se pare că îngrădește destul de mult alegerile, iar bugetul (probabil multora) ne va forța să mergem la numărul minim de etape care ne poate asigura punctajul complet. Evident, dacă aș fi putut alege fără niciun fel de penalizare din punctul de vedere al punctelor, aș fi ales mai multe raliuri pe macadam și câteva dintre raliurile noi, însă aceasta fiind situația, vom merge după schema impusă.
RallyMax: În aceste condiții, crezi că vei putea fi competitiv în cadrul clasei și să te implici în lupta pentru podium? Unde te vezi, realist, în lupta pentru vârful ierarhiei în RC4 și la tracțiune față?
Vlad Răducanu: M-a surprins anul trecut că am terminat pe locul 3 la clasă, podiumul nefiind un obiectiv. Referitor la FWD, anul acesta bătălia se anunță și mai dificila, având posibil și mai mulți concurenți valoroși care vor face sezon complet. Cu modificarea referitoare la clase (practic RC4 devine top FWD iar R3-urile intră și ele în această clasă), clasa RC4 si clasamentul FWD nu o sa mai difere foarte mult. Pentru noi, însă, scopul este o clasare cât mai bună între R2-uri, ceea ce ar confirma progresul pe care îl căutăm. Dacă asta mai înseamnă și podiumuri e și mai bine, dar nu cred că putem vorbi de un obiectiv clar la momentul acesta.
RallyMax: Erai înscris în România Winter Rally înaintea amânării competiției. Veți fi prezenți în weekend la Comandău? Cum vezi această cursă, ținând cont că n-ai mai luat startul niciodată pe zăpadă?
Vlad Răducanu: Eram înscriși, suntem înscriși și mergem! Winter Rally e o cursă la care speram de mult să pot ajunge, suprafața fiind una care mă fascinează. Nu știu exact cum au fost condițiile anii trecuti, dar sper că anul acesta să avem parte de zăpadă bătătorită. Este adevărat că nu am mai participat la nicio cursă pe această suprafață, cu atât mai puțin cu R2-ul, dar acum 2 ani am avut parte de un curs cu Jarko Miettinen, în Finlanda, care s-a desfășurat pe zăpadă. Motivul alegerii de atunci a ținut mai mult de timing decât de altceva, dar sunt sigur că experiența îmi va prinde bine. Acolo am fost plăcut surprins de felul predictibil în care se comporta mașina, singurele momente mai ciudate fiind pe secțiunile de viteză, unde, pe traseul de acolo, se formaseră niște șleauri înghețate și neuniforme care îți dădeau o senzație de nesiguranță. Intuiesc că la Comandău starea zăpezii va evolua negativ odată cu trecerile succesive pe probe, deci e probabil să se formeze și zone cu aderență semnificativ mai scăzută. Sper să reușim să le anticipăm și să terminăm raliul cu bine!
Nu în ultimul rând, vrem să mulțumim formației Bucovina și în special lui Crivăț pentru colaborarea pe care o vom continua și anul acesta. Vă invităm să-i ascultați!