La 14 ani după ultima sa prezență în calendarul raliurilor din România, Maramureșul va găzdui din nou o etapă contând pentru campionatul național. Raliul Maramureșului continuă o poveste începută cu Raliul Castanilor și continuată mai apoi cu Raliul Dunării, Raliul României și Raliul Siromex, care și-au scris pagini de poveste pe serpentinele Gutâiului și pe drumurile unei “țări” în care bisericile din lemn și porțile impunătoare continuă să stea chezășie pentru respectul față de tradiții.
Asociația XPO Racing este gruparea “vinovată” pentru această revenire, iar pasiunea pentru automobilism nu face decât să completeze o listă pe care, deloc întâmplător, găsim cuvinte precum comunitate, educație și sport. Într-o atitudine mai mult decât firească față de un eveniment reprezentativ pentru Maramureș, Consiliul Județean și Primăria orașului Baia Mare s-au alăturat și ele în susținerea competiției.
Programat pentru zilele de 29 și 30 mai 2021, Raliul Maramureșului va conta ca și etapa a patra în Campionatul Național de Raliuri Betano, având coeficientul 1,2. Traseul cu o lungime totală de 588,25 km include 12 probe speciale cu un total de 142,4 kilometri.
Recunoașterile sunt programate în zilele 27 și respectiv 28 mai, finalul zilei de vineri urmând să includă și prezentarea concurenților și startul festiv. Raliul propriuzis se va desfășura în zilele de sâmbătă și duminică, parcul de service fiind situat pe bulevardul Unirii în zona Hotelului Mara, acolo unde va fi și cartierul general. Parcul Închis va fi în Piața Milenium din Baia Mare. Acolo unde vom trăi împreună bucuria reîntâlnirii cu un raliu care se întoarce acasă. La Baia Mare, în Maramureș!