Urmatoarea etapa va avea loc la Raliul Maramuresului in 29-30 mai
In weekendul 7-8 mai Cupa Dacia a programat a doua etapă la Raliul Harghitei. Concurenții au revenit pe probele traditionale, foarte spectaculoase, din jurul Odorheiului Secuiesc, factorul meteo fiind pînă la final extrem de important în stabilirea câștigătorului.
Alegerea cauciucurilor a fost hotărâtoare pentru toți concurenții care au avut de parcurs un traseu cu o lungime totala de 398,55 km, din care 112,60 km au fost grupați în 12 probe ”speciale”, din care 6 distincte.
Configurația raliului Perla Harghitei a fost una extrem de variată, avand în componența atât probe de viteză, cat și probe extrem de tehnice , structurate in doua zile de competitie.
Incă de la finalul primelor probe echipajul harghitean Roland Csato/Sandor Csikos și-a arătat cât se poate de clar intențiile de a câștiga Cupa Dacia pe teren propriu. Era pentru ei o chestiune de ambiție si mândrie locală, dar în egală măsură și testul pentru a-și depune candidatura oficială la caștigarea Cupei Dacia în final de sezon.
Favoriți ai publicului harghitean, cei doi tineri din Miercurea Ciuc au început bine cursa și după prima zi, după trei probe speciale parcurse erau pe primul loc însă la o diferență foarte mică de echipajul argeșean C. Tudose / E Rogozan la numai 2 secunde si 7 zecimi. Debutantii Tudose / Rogozan au fost chiar mai rapizi decat liderii cursei si chiar au castigat PS 1 Liban si PS 3 Bucin 2, dar diferenta de timp nu le-a fost favorabilă pentru a rămâne lideri după prima zi.
La finalul zilei de vineri mulți dintre piloți au spus că alegerea pneurilor a fost o adevărată loterie pentru că pe traseu au întălnit porțiuni ude, alunecoase, altele murdare și altele complet uscate, ceea ce a fost cu adevărat înșelător pentru echipaje.
George Grigorescu promotorul Cupei Dacia a lămurit problema și a spus într-n scurt briefing în parcul de service că “probele sunt frumoase, sunt cunoscute de către concurenți, Lueta proba cea mai lungă , este foarte specifică în campionat este cunoscută ca și selectivitate . In rest că e pietriș , ca e noroi, că e ud , chiar nu contează. Suntem în lumea raliurilor și aici se merge pe orice fel de suprafață”
In ziua a doua zi a raliului condițiile meteo s-au îmbunătățit considerabil și lupta cu timpul a devenit mai aprigă. Au urmat 3 probe speciale extrem de spectaculoase cu cate trei treceri pe fiecare , iar spectacolul a fost total. Din cele 9 probe speciale liderii R. Csato/ S. Csikos au caștigat 7 și au cedat doar doua urmăritorilor C.Tudose/E. Rogozan.
La finalul raliului pe pozitia a treia a sosit echipajul T.Danila/ D. Gheorghe care s-au declarat extrem de mulțumiți de poziția obținută mai ales că au avut încă din start mari probleme la sistemul de franare și implicit nu au găsit cea mai bună aderența la suprafața probelor de concurs.
La Cupa Dacia în Raliul Harghitei s-a înregistrat și o premieră primul abandon deliberat din punct de vedere tactic. Echipajul Dan Albut/Aurelian Maluțan care a venit pe mai multe probe speciale chiar pe podium a hotarat să renunțe înaintea ultimei treceri pe probele speciale pentru că au analizat sansele și au considerat că nu pot urca mai sus de locul patru. Cum obtinuseră același loc la Raliul Brașovului si algortimul federal permite alegerea celei mai bune performante din participarea la cele doua raliuri au horatat să ramana la parcul de service și să menajeze mașina pentru etapele viitoare.
De remarcat și evoluția curajoasă a pilotului debutant Răzvan Ungureanu, secondat de Vlad Colceriu (campion la Cupa in 2019, co-pilotul lui Dragos Popa, liderul Cupei in acest sezon). Pilotul echipajului cu număr de concurs 416 era pe podium după prima zi, dar factorul psihologic și-a spus cuvăntul, dorința de a se distanța de urmăritorii care erau extrem de aproape, l-au făcut să iasă in decor și să piardă minute bune pentru a reveni pe traseu. A trebuit să se mulțumească la final cu un loc 4 care îî poate da încredere pentru viitoarele etape de campionat.
Clasament final Cupa Dacia Raliul Harghitei
La startul Cupei Dacia de la Raliul Harghitei s-au inscris 7 echipaje:
- 43. Dan Albut /Aurelian Malutan
- 45. Teodor Danila/Dumitru Gheorghe
- 82. Roland Csato/Sandor Csikos
- 97. Victor Supuran /Sebastian Itu
- 405. Constantin Tudose/Eduard Rogozan
- 409. Daniel Gugu/ Mihai Stanciu
- 416. Razvan Ungureanu/Vlad Colceriu
Din păcate echipajul 97 Victor Supuran/ Sebastian Itu sustinut de Napoca Rally Academy nu a putut lua startul din cauza unor probleme la motor. Prin amablitatea promotorului Cupei Dacia -George Grigorescu, Victor Supuran și Sebastian Itu au urcat pret de trei probe speciale in masina “0”. Sebastian Itu și-a amintit de începuturile sale în automobilism și a transmis un sfat pentru cei care doresc să înceapă o carieră în motor sport
“Eu recomand ca toți să înceapă de aici, de la Cupa Dacia, pentru că este cel mai bun pas pentru a înțelege traiectorii, pentru a înțelege ce înseamnă curse, pentru a înțelege ce înseamnă a gestiona o probă specială. Si eu am început cu o Dacia și cred că toată lumea poate să facă asta”
a spus Sebastian Itu.
In absenta lui Dragoș Popa , primul lider al Cupei, care a facut o alegere tactică de a nu participa la raliul de lângă Ordoheiul Secuiesc clasamentul general al Cupei Dacia după doua etape se prezintă extrem de interesant la vârf, dar și lângă podium.
- R Csato 47 puncte
- D. Popa 47 de puncte
- C. Tudose 40 de puncte
- T . Dănilă 35 de puncte
- R. Ungureanu 34 de puncte
- D. Albut 34 de puncte
- V. Supuran 34 de puncte
- A. Dragan 29 puncte
- R. Luca 27 de puncte
- H. Balea 12 puncte
Promotorul Cupei Dacia cunoscutul pilot și mutiplu campion național George Grigorescu a fost din nou echipaj de deschidere “0” alături de fiica sa Patricia Grigorescu. George Grigorescu a declarat că pentru Cupa Dacia desele schimbări de calendar competițional nu constituie o problemă atâta timp cât algoritmul de calcul al clasamentului nu se schimbă în timpul jocului și nu afectează calculele sportivilor privind participarea la o etapă sau alta.
Odata cu Raliul Harghitei Cupa Dacia a propus și o veritabilă “schimbare la față”. Toate mașinile înscrise la Cupă au afișat un nou design . Producția grafică este concepută de Dan Leurzeanu, după un concept original al Cristianei Oprea.
Următoarea etapă a Cupei Dacia este programată pe 29-30 mai la Baia Mare, la Raliul Maramureșului, o competiție care revine după mulți ani în calendarul oficial al FRAS și are coeficientul 1,2.
Cupa DACIA 2021 are ca parteneri Dacia Finance – servicii de leasing, Viarom – construcții drumuri, Mival Class și Happy Credit. Parteneri tehnici sunt GT2i – marcă de produse echipamente protecție sport auto. Pentru al patrulea sezon consecutiv, furnizorul anvelopelor de competiție pentru Cupa DACIA este Hankook prin Bucur Tuning. Partener media este PRIMA TV care după fiecare raliu le oferă ocazia piloților și copiloților care aleargă românește să își împărtășească experiențele din mașina de curse, în cadrul programului Focus la Prima Ora .
Mai multe informații despre evoluția echipajelor și noutățile competiției monomarcă puteți găsi pe site-ul www.cupadacia.ro, pe pagina facebook Cupa Dacia și pe contul de instagram @cupadacia.
Foto SIMCAT