Caravana raliurilor din România poposește în acest weekend în județul Harghita, unde se desfășoară a treia etapă a sezonului 2021. După evenimentele de la Covasna și Brașov, Campionatul Național de Raliuri continuă cu Raliul Perla Harghitei, o cursă apreciată de către fani și concurenți pentru probele dificile și atmosfera specială.
Organizatorul Maxx Racing a pregătit un format interesant în acest an competițional, cu probele de vineri desfășurate în sens invers. Cursa debutează cu „Liban”, ca mai apoi echipajele să parcurgă speciala „Bucin”, împărțită în acest an în două secțiuni separate. Prima parte a probei dintre Gheorgheni și Praid conține urcarea pe virajele lente și acele de păr, ca mai apoi PS3 „Bucin II”, desfășurată exclusiv în coborârea spre Praid, să fie o provocare serioasă pentru echipaje din caua dificultății și vitezelor mari care se vor atinge.
A doua zi de concurs va purta cele peste 80 de mașini de trei ori pe bucla de trei probe speciale: „Lueta”, „Crăciunel” și „Mărtiniș”, în același sens ca în 2020. Regina raliului, „Lueta”, va fi provocarea principală a cursei din cauza complexității sale, locurile pentru fani fiind numeroase. În plus, celelalte două speciale din buclă nu pot fi ignorate datorită configurației interesante și a virajelor complexe, în ciuda faptului că probele sunt mai scurte.
Am pregătit toate informațiile necesare pentru spectatori: programul probelor speciale, orele de închidere, hărți și sfaturi pentru fani, o recapitulare a listei de înscrieri și programul de transmisii live.
Program Raliul Perla Harghitei 2021:
- Vineri, 7 mai 2021:
- 08:00 – 11:00 – Shakedown RC2, RC2N, RC3, RGT, RC4, NAT11
- 10:30 – 13:00 – Shakedown RC5, NAT12, CNRVI, Rally2
- 15:53 – PS1 „Liban” – 12,10 km
- 16:41 – PS2 „Bucin I” – 10,80 km
- 17:09 – PS3 „Bucin II” – 11,40 km
- Sâmbătă, 8 mai 2021:
- 09:43 – PS4 „Lueta 1” – 12,75 km
- 10:31 – PS5 „Crăciunel 1” – 6,70 km
- 10:54 – PS6 „Mărtiniș 1” – 6,65 km
- 11:49 – Service Odorheiu Secuiesc
- 13:12 – PS7 „Lueta 2” – 12,75 km
- 14:00 – PS8 „Crăciunel 2” – 6,70 km
- 14:23 – PS9 „Mărtiniș 2” – 6,65 km
- 15:18 – Service Odorheiu Secuiesc
- 16:41 – PS10 „Lueta 3” – 12,75 km
- 17:29 – PS11 „Crăciunel 3” – 6,70 km
- 17:52 – PS12 „Mărtiniș 3” – 6,65 km – PowerStage
Orar închidere probe speciale
- PS1 „Liban” – între orele 14:30 și 17:30
- PS2 „Bucin I” și PS3 „Bucin II” – între orele 15:10 și 18:40
- PS 4/7/10 „Lueta” – între orele 8:30 și 18:30. Acces liber între 11:15–11:45, 14:45–15:15 și de la 18:30;
- PS 5/8/11 „Crăciunel” – între orele 9:00 și 19:00. Acces liber între 12:00–12:30, 15:30–16:00 și de la 19:00;
- PS 6/9/12 „Mărtiniș” – între orele 9:30 și 19:30. Acces liber între 12:20–12:50, 15:50–16:20 și de la 19:30.
Hărți și sfaturi pentru fani
Pentru cei care vor să urmărească acțiunea din Raliul Perla Harghitei, vă aducem aminte faptul că evenimentul se va desfășura fără spectatori, conform reglementărilor actuale.
PS1 „Liban”
Speciala care deschide Raliul Perla Harghitei, în lungime de 12 kilometri, este una care îmbină virajele rapide cu cele lente, zonele de viteză cu ruperile de ritm. Cu viraje de toate felurile, proba parcurge multe zone interesante, dar din păcate cu puține locuri pentru fani.
Vezi aici cum să ajungi la startul PS1 „Liban”
Locuri recomandate pe PS1 „Liban”:
- Un viraj strâns, după o secțiune rapidă. Google Maps.
- O secțiune de viraje legate mai lente. Google Maps.
- Un viraj interesant, pe un vârf de pantă, în zona carierei de piatră. Multiple locuri de parcare în zonă. Google Maps.
- Pin Point Finish PS1 „Liban”
- Hartă PS1 „Liban”
PS2 „Bucin I”
Desfășurată integral în urcare, a doua probă a raliului presupune 10 kilometri de viraje lente, intercalate cu secțiuni rapide. Preponderent în pădure, speciala are puține locuri unde fanii să își parcheze mașinile, însă virajele pot fi spectaculoase la mașinile integrale. Desigur, modelele cu o putere mai mică nu vor oferi același spectacol, însă începutul probei poate să fie o variantă bună pentru urmărirea concurenților.
Vezi aici cum să ajungi la startul PS2 „Bucin I”
Locuri recomandate pe PS2 „Bucin I”:
- Primul viraj al probei, un ac de păr larg în urcare, unde mașinile integrale vor face, cu siguranță, spectacol. Google Maps.
- O succesiune rapidă, în urcare, cu viraje apropiate unul de celălalt. Posibilitate de parcare pentru mașini. Google Maps.
- Viraje lente succesive. Google Maps.
- Pin Point Finish PS2 „Bucin I”
- Hartă PS2 „Bucin I”
PS3 „Bucin II”
Fiind compusă dintr-o coborâre extrem de rapidă, proba va fi unul dintre momentele decisive ale raliului. Diferența se poate face pe această specială dificilă, unde curajul și determinarea sunt foarte importante. Locurile de parcare pot fi găsite în numeroase zone, însă virajele foarte interesante sunt limitate.
Vezi aici cum să ajungi la startul PS3 „Bucin II”
Locuri recomandate pe PS3 „Bucin II”:
- O secțiune de viraje legate rapide, fără locuri de parcare și cu vizibilitate limitată din cauza vegetației. Google Maps.
- Câteva viraje interesante pe final de probă, cu acces pe jos dinspre sosire. Google Maps.
- Pin Point Finish PS3 „Bucin II”
- Hartă PS3 „Bucin II”
PS4/7/10 „Lueta”
Dificilă, complexă, îngustă. Cu treceri prin pădure, printre capete de pod, cu viraje murdare, rapide sau pe vârfuri de pantă. „Lueta” este una dintre cele mai dificile probe de asfalt din țară și regina Raliului Harghitei. Nu mai are nevoie de nicio introducere după sezoane întregi în care a surprins prin spectaculozitatea și dificultatea sa. Cu numeroase locuri pentru fani, proba este recomandarea noastră pentru ziua de sâmbătă.
Vezi aici cum să ajungi la startul PS „Lueta”
Locuri recomandate pe PS4/7/10 „Lueta”:
- Un prim loc interesant chiar după start, cu un viraj mai lent de dreapta care este precedat de o zonă rapidă virajată. Se poate combina cu o trecere peste un pod îngust în continuarea probei. Câteva locuri de parcare, dar limitate. Google Maps.
- Un pod îngust și o schimbare de ritm: de la viraje mai lente prin pădure la o zonă rapidă, printre case. Locuri de parcare suficiente pe un drum lateral. Google Maps.
- Un viraj care a surprins câteva echipaje în 2020 (după o zonă de viteză), unde mașinile pot fi parcare în afara probei pe un drum lateral. Google Maps.
- O secțiune de viraje lente interesante de urmărit. Fără locuri de parcare. Se poate combina cu alte viraje din zonă pentru mai multe treceri. Google Maps.
- Unul dintre cele mai celebre locuri de pe probă, cu două viraje „ac de păr” apropiate. Spectaculos pentru majoritatea mașinilor, cu derapaje pentru modelele integrale. Locuri de parcare numeroase pe drumul lateral mai jos de pin point. Google Maps.
- Celebrele viraje de pe platou, rapide și cu o trecere peste un podeț. Recomandate pentru vizibilitatea mare și locurile de parcare. Google Maps.
- Un viraj dificil, înșelător, care este precedat de o zonă foarte rapidă. Google Maps.
- Pin Point Finish PS „Lueta”.
- Hartă PS4/7/10 „Lueta”
PS5/8/11 „Crăciunel”
O probă interesantă, cu o primă secțiune rapidă la ieșirea din satul Crăciunel. Speciala continuă cu o urcare rapidă, ca mai apoi coborârea să fie una spectaculoasă, cu o vizibilitate foarte mare. Proba este recomandată pentru virajele spectaculoase de pe coborârea spre Sânpaul, unde fanii pot urmări multiple viraje în același timp.
Vezi aici cum să ajungi la startul PS „Crăciunel”
Locuri recomandate pe PS5/8/11 „Crăciunel”:
- O intersecție unde se poate ajunge pe probă dinspre zona Rupea. Interesantă deoarece nu este nevoie să se intre cu mașina pe probă și virajul lent este precedat de o zonă rapidă. Google Maps.
- Un ac de păr în coborâre, spectaculos la mașinile integrale. Cu o atmosferă frumoasă, locul este preferat de mulți fani. Locuri de parcare pe câmp, în zonă. Google Maps.
- Cele mai frumoase și interesante viraje ale probei: rapide și în coborâre, cu vizibilitate maximă. Locuri de parcare pe câmp, în zonă. Google Maps.
- Pin Point Finish PS 5/8/11 „Crăciunel”
- Hartă PS5/8/11 „Crăciunel”
PS6/9/12 „Mărtiniș”
La fel de scurtă precum „Crăciunel”, proba „Mărtiniș” este mai tehnică și cu mai multe viraje interesante, atât în urcare, cât și în coborâre. Dacă la început speciala urcă pe viraje lente și legate, coborârea spre Văleni este una rapidă, presărată cu ruperi de ritm și viraje mai lente. Pe această probă se poate ajunge foarte rapid din Odorheiu Secuiesc datorită distanței scurte față de oraș (a se folosi pinpoint de sosire/finish).
Vezi aici cum să ajungi la startul PS „Mărtiniș”
Locuri recomandate pe PS6/9/12 „Mărtiniș”:
- Un prim loc interesant, cu două viraje lente legate. Spectaculos și cu locuri de parcare în zonă. Google Maps.
- Un viraj lent, cu multiple locuri de parcare pe un drum lateral. Se pot urmări și virajele din zonă, toate fiind interesante. Google Maps.
- Finalul probei este unul interesant, cu multiple locuri de urmărit în zona pin point-ului. Recomandăm intrarea pe jos și urmărirea trecerilor pe unul dintre virajele de la pin point spre sosire. Google Maps.
- Pin Point Finish PS „Mărtiniș”
- Hartă PS6/9/12 „Mărtiniș”
Transmisii LIVE
Începând cu Tess Rally, transmisiile LIVE oferite de Federația Română de Automobilism Sportiv pot fi urmărite la TV, pe Look Sport. FRAS va mai transmite filmările de pe probe, însoțite de comentariu, pe rețelele de socializare: Facebook și YouTube.
- Vineri, 7 mai:
- 17:05 – PS3 „Bucin II” – Transmis pe canalele FRAS și LookSport
- Sâmbăta, 8 mai:
- 10:50 – PS6 „Mărtiniș 1” – Transmis pe canalele FRAS și LookSport
- 14:20 – PS9 „Mărtiniș 2” – Transmis pe canalele FRAS și LookSport
- 17:50 – PS12 „Powerstage Arpad Dietrich” – Transmis pe canalele FRAS și LookSport
Mai jos găsiți linkul către YouTube pentru transmisiile de vineri. Momentan nu există un link pentru transmisia de sâmbătă, însă îl vom adăgua de îndată ce va fi disponibil.
84 de echipaje la start!
Deși unele nume importante, precum Simone Tempestini, Sebastian Barbu, Adrian Răspopa sau Norbert Maior, lipsesc de la start, peste 80 de echipaje și-au anunțat prezența la Raliul Perla Harghitei. Ce trebuie să rețineți: vor fi șapte modele R5 la start, duelul în cadrul clasei 11 va fi spectaculos, în timp ce clasa RC2N, cupele monomarcă sau categoria mașinilor cu tracțiune vor avea lupte strânse și palpitante.
Lista completă de înscrieri este disponibilă AICI.
Nu uitați! Vă puteți înscrie până vineri, ora 14:00, în concursul nostru de pronosticuri pentru CNR și Rally2 AICI.
Alte informații
- Parcul de service este amplasat pe strada Kossuth Lajos din Odorheiu Secuiesc
- Plan orar CNR + Vehicule Istorice
- Plan orar Rally2
- Festivitatea de premiere de sâmbătă are loc în Piața Marton Aron
Credit foto: Adi Ghebaur