Macadamul Raliului Sibiului a întâmpinat ieri (vineri, 29 iulie), echipajele participante cu o sesiune de teste și trei probe speciale. Cu două urcări pe „Cheile Cibinului”, o probă în lungime de 11,8 kilometri, și parcurgerea pe noapte a variantei scurte a specialei „Șanta”, prima zi de concurs a cursei sibiene a fost una scurtă și care părea simplă.
Simone Tempestini a fost cel mai rapid în shakedown-ul din Gușterița, stabilind timpul de referință din șase parcurgeri ale traseului. Sebastian Barbu a reușit al doilea timp, iar Dan Gîrtofan pe cel de-al treilea, un trio care anunța un posibil duel pentru cele două zile de concurs ale Raliului Sibiului.
Pe PS1 „Cheile Cibinului”, Simone Tempestini a fost pe departe cel mai rapid și a reușit cel mai bun timp, urmat la 14,9 secunde de sibianul Sebastian Barbu și la 29 de secunde de Adrian Răspopa. Cu o pană, Dan Gîrtofan pierde aproape un minut, într-un început dificil pentru brașovean. Pe a doua parcurgere a probei, Barbu crește ritmul și se apropie la doar 0,2 secunde de Tempestini, cel care-și adjudecă a doua victorie de probă în Raliul Sibiului, în timp ce Gîrtofan vine acolo unde-i este locul, cu al treilea timp pe probă. Pe a doua trecere au ieșit la iveală și bolovanii caracteristici Munților Cindrel, multiple echipaje acuzând duritatea drumului care urca din Gura Râului spre Păltiniș.
„Șanta” de noapte a încheiat prima zi a Raliului Sibiului cu spectacol din partea echipajelor și a fanilor prezenți în număr mare pe margine. Sebastian Barbu s-a impus cu un avans de 0,4 secunde în fața lui Simone Tempestini, în timp ce Norbert Maior a profitat de condițiile dificile pentru a stabili al treilea timp pe probă, la doar 8 secunde de Barbu.
Tempestini lider, Barbu al doilea, Răspopa pe trei
La finalul primei zile de concurs, Simone Tempestini este lider cu un avans de 14,7 secunde, în timp ce Sebastian Barbu se află pe locul secund. Duelul dintre cei doi se anunță intens în ziua a doua, cu cinci probe speciale unde totul se poate schimba și unde fiecare viraj este important. La 53 de secunde de primul loc, Adrian Răspopa încheie podiumul, în timp ce Bogdan Năstase se află pe locul 4 în clasamentul general open după un ritm foarte bun pe probele de vineri. După pana de pe PS1, Dan Gîrtofan este abia pe cinci, în timp ce sibianul Rareș Tomiță este al șaselea și primul în cadrul clasei RC2N, în timp ce top-ul 10 este completat de Adrian Teslovan, Bogdan Cuzma, Norbert Maior și Călin Bucur.
În categoria mașinilor cu tracțiune (2FWD), Norbert Maior este lider categoric, în ciuda unor secunde pierdute pe PS2 când motorul mașinii s-a oprit, urmat la 52 de secunde de către Marius Sîncrăianu, cel care a avut un ritm foarte bun vineri. Adam Bardoczy este al treilea, la mai puțin de 5 secunde de locul secund, în timp ce la încă 13 secunde se situează Mihai Manole.
Clasa RC2N îl are lider pe Rareș Tomiță la finalul primei zile de concurs, urmat de Adrian Teslovan și Răzvan Trișnevschi, în timp ce liderul clasei 11, Bogdan Năstase, este urmat de Călin Bucur și Jean Tatu pe podiumul categoriei. La RC5, Radu Necula este lider, urmat de sibianul Paul Popa și Bogdan Talașman pe următoarele două locuri. Dacă clasamentul Swift Cup este identic, Victor Supuran conduce în Cupa Dacia, urmat de Dragoș Popa și Roland Csato (cu probleme la frâne). La clasa 12, Samuil Mircea este lider, urmat de Dan Magoș pe locul secund.
Mai multe clasamente – www.fras.ro.
Foto: Napoca Rally Academy Facebook.