Începând din anul de grație 2020, startul sezonului automobilismului sportiv este pus sub semnul îndoielii din cauza pandemiei mondiale cu virusul Covid-19. De fiecare dată dorința de a face sport a învins. În speranța că dorința pentru pace și gândurile bune către locuitorii țării vecine, Ucraina, vor învinge de această dată războiul, membrii clubului Auto Blic Brașov dau startul în mod tradițional sezonului automobilistic național.
Competiția, a cărui nume conține numele orașului gazdă și a noilor parteneri oficiali, Trofeul Râșnov DEKRA by ICE TEAM, se va desfășura în perioada 1 – 3 Aprilie 2022 pe traseul cunoscut iubitorilor acestui gen de curse auto ca ”Valea Cetății”, un segment de 5 km din DN 1E, drumul care leagă orașul Râșnov de stațiunea Poiana Brașov.
Noul sezon de viteză în coastă debutează cu o noutate din punct de vedere al regulamentului elaborat de Federația Română de Automobilism Sportiv. Campionatul Național de Viteză în Coastă (CNVC) se împarte în două divizii purtând denumirea de ”coeficienți”. Astfel, tinerii piloți care își încep activitatea sportivă în această ramură de sport vor avea la dispoziție șase etape care vor funcționa sub denumirea de ”CNVC coeficient 1”, iar piloții consacrați ai curselor de viteză în coastă vor evolua în competiții ”CNVC coeficient 2”. De precizat faptul că etapa râșnoveană Trofeul Râșnov DEKRA by ICE TEAM este prima etapă CNVC coeficient 2.
Toate informațiile, inclusiv calendarele campionatelor pot fi consultate pe paginile web:
- www.fras.ro – Regulamente Sportive și calendare;
- www.autorally.ro – Regulamentul Particular al competiției.
Revenind la etapa din primul weekend a lunii aprilie, mai trebuie menționat că Vineri, 1 Aprilie, va avea loc în Piața Unirii (Piața Centrală) a orașului Râșnov prezentarea piloților participanți și premierea campionilor sezonului 2021, începând cu ora 19:00. Sâmbătă, 2 Aprilie, se vor desfășura manșele de recunoaștere și antrenamente cronometrate, iar Duminică, 3 Aprilie se vor desfășura manșele de concurs și festivitatea de premiere.
Organizatorii se așteaptă ca mult așteptata relaxare privind restricțiile anti covid care vor intra în vigoare la mijlocul lunii martie să cuprindă și ridicarea restricțiilor privind prezența spectatorilor la evenimentele sportive desfășurate în aer liber. Cu restricții sau fără, odată cu prima etapă vor fi reluate și transmisiile LIVE a manșelor de concurs la televiziunea națională Look Sport, precum și LIVE online pe canalele media alea organizatorului și ale Federației Române de Automobilism Sportiv.
În încheiere vă propunem un îndemn adresat omenirii:
PACEA nu are granițe! Poporul ucrainean și întreaga lume vor PACE! Opriți acest război! Suntem alături de poporul ucrainean!
Documente Trofeul Râșnov DEKRA by ICE TEAM:
- Regulament Particular
- Platforma pentru înscrieri
- Harta generala
- Harta locatii
- Harta traseu
- Program
- Cerere acreditare media (Se completează doar de reprezentanții media acreditați FRAS)
Trofeul Râșnov DEKRA by ICE TEAM este un eveniment susținut de Primăria și Consiliul Local Râșnov, organizat de clubul sportiv Auto Blic, sub egida Federației Române de Automobilism Sportiv.
Parteneri oficiali: DEKRA by ICE TEAM
Parteneri principali: Dinamic 92 Distribution, TELL Security Systems, Auto Chelu, Omniasig
Parteneri: Pro-X, Cyclon Motorsport, Zizin, Crama Gîrboiu, PrintINK, BOP Motorsport, TehnoSting, TurboCar Serv, SN Crucea Roșie filiala Brașov, Medecom, Infinity Trophy, Silnef Security.
Trofeul Râșnov DEKRA by ICE TEAM este un eveniment organizat cu sprijinul Inspectoratului pentru Situații de Urgență Brașov, Inspectoratului de Jandarmi Județean Brașov, Grupării de Jandarmi Mobilă Brașov, Inspectoratului Județean de Poliție Brașov – Serviciul de Poliție Rutieră.
Parteneri media: Rock FM, BizBrașov, NewsBV.ro, Brasovstiri.ro, Zile și Nopți.