Dominic Marcu a pilotat în weekend Tesla Model 3 Performance la etapa din Campionatul Național de Viteză în Coastă de la Straja. În ciuda condițiilor atmosferice dificile, Dominic a reușit un impresionant loc 2 la general pe a doua manșă de concurs, pe o ploaie torențială, reușind să se claseze între două prototipuri, pilotate de Octavian Ciovică și de Mihai Leu.
Prima urcare nu a adus timpul dorit de Dominic Marcu din cauza set-up-ului, care nu a fost ideal pentru condițiile de rulare. În ciuda acestui impediment, manșa a doua de concurs a adus un parcurs excepțional, iar la final Tesla Model 3 Performance a obținut cea mai bună clasare la general a unei mașini electrice din istoria Campionatului Național de Viteză în Coastă.
Împins de la spate de un public de senzație, care în ciuda vremii de la Straja a venit în număr impresionant de mare pe traseu și în parcul de service, fiind foarte atrași de proiectul singurei Tesla Model 3 Performance de viteză în coastă din Europa, Dominic a reușit și cea mai bună clasare a unei mașini electrice într-o manșă de concurs din istoria campionatului.
Traseul de la Straja a fost introdus în premieră în cadrul Campionatului Național de Viteză în Coastă și i-a plăcut foarte mult lui Dominic Marcu, care a rămas impresionat de buna organizare și de căldura cu care a fost primit, atât de către cei care au pus bazele competiției, cât și de autoritățile locale.
”M-am simțit extraordinar la Straja, fanii au fost la superlativ! Vreau să le mulțumesc din suflet pentru susținere și de asemenea, vreau să felicit organizatorii și autoritățile locale pentru buna gestionare a competiției. Datorită lor am avut aproape sursa de curent la care am conectat stația de încărcare E.ON, putând să mențin bateria încărcată pentru a avea performanța optimă. Pe plan sportiv sunt foarte mulțumit, am fost la mai puțin de o secundă de podium la general, pe un traseu pe care a fost o plăcere să concurez și care m-a făcut să mă simt ca acasă, fiind cel mai bun parcurs personal de până acum. Aștept cu nerăbdare următoarea etapă, care va fi peste două săptămâni, 27-28 august, în Pasul Gutâi, unde sper să mențin ritmul ridicat”.
Participarea lui Dominic Marcu în Campionatul Național de Viteză în Coastă s-a putut realiza cu sprijinul partenerilor E.ON, George – primul banking inteligent din România, o inovație BCR, Netbet, Klintensiv, Hama, Tecnet, Plus Autotrade.
Pe Dominic Marcu îl puteți urmări pe site-ul oficial www.dominicmarcu.ro sau pe social media https://www.facebook.com/dominic.marcu, www.instagram.com/dominic_marcu, https://www.tiktok.com/@dominic_marcu, și Youtube https://youtu.be/K8vAAzZzyec