Nu este un mit, nu este o glumă! Brașoveanul Vlad Colceriu va pilota modelul Škoda Fabia R5 la Trofeul Audi Brașov, ultima etapă de coeficient 2 a Campionatului Național de Viteză în Coastă.
După un sezon petrecut la volanul modelului Peugeot 208 R2, pilotul din Brașov a decis, împreună cu partenerii săi, să facă pasul la modelul de TOP din Campionatul Național de Raliuri – Škoda Fabia R5. Propriu-zis, pentru Vlad aceasta va fi prima prezență la startul unei competiții cu o mașină cu tracțiune integrală.
„Sunt încântat să fac public faptul că la etapa de viteză în coastă de la Brașov, etapa mea de casă de altfel, mă voi afla la volanul unei mașini noi. Mai exact, este vorba despre Škoda Fabia R5, o mașină deja devenită legendară datorită zecilor de campionate naționale, europene și chiar mondiale, câștigate. Și n-o spun doar eu, ci însăși producătorul ceh, care se poate lăuda cu vânzări de peste 800 de exemplare.”
a spus Vlad Colceriu
Datorită celor două victorii de la Reșița și Gutâi, cărora se adaugă pozițiile secunde obținute la Râșnov și Câmpulung-Muscel, dar și rezultatele de la Rânca și Harghita, Vlad ocupă prima poziție în clasamentul Juniorilor cu un avans de 2 puncte în fața lui Matei Voicu, principalul său contracandidat la titlul național din acest an.
„Efortul depus în acest moment pentru rotunjirea bugetului dedicat etapei de casă este unul uriaș, fapt pentru care nu pot decât să mă declar recunoscător tuturor partenerilor mei, familiei mele și apropiaților. Chiar dacă în decursul sezonului ne-am împărțit victoriile cu Matei, care este un pilot extrem de talentat, vreau ca cea din urmă etapă să decurga cat mai bine pentru mine,si sa am un parcurs curat si fara probleme. Cât despre noua mașină, sunt încrezător că acomodarea cu aceasta va decurge rapid și în direcția potrivită.”
a adăugat pilotul brașovean
Ultima participare a lui Vlad Colceriu pe traseul ce leagă Municipiul Brașov de Poiana Brașov a fost în sezonul precedent, atunci când acesta a pilotat modelul Renault Clio Rally5. Practic, în decursul unui singur an, pilotul brașovean a evoluat de la modelul franțuzesc cu tracțiune pe puntea față produs de Alpine cu motor de 1.3 litri în 4 cilindrii ce dezvoltă maxim 180 de cai putere și 300 Nm cuplu, la cel cu tracțiune integrală produs de cehii de la Mlada Boleslav cu motor de 1.6 litri, tot în 4 cilindrii, dar o putere maximă de 285 de cai putere și turație de până la 425 Nm. Totuși, nu trebuie să uităm de mașina care l-a ajutat pe Vlad să crească ritmul și să își îmbunătățească performanțele – Peugeot-ul 208 R2.
„Știu că este un salt destul de mare de la tracțiunea față la cea integrală, mai ales că noua mașină aduce cu sine și o putere cu 50% mai mare comparativ cu cea la volanul căreia am concurat până acum, si tin sa multumesc cu aceasta ocazie si echipei H motorport, ceea care mi-a pus la dispozitie o masina competitiva tot anul, dar si pentru sfaturile in materie de pilotaj . Contez însă și pe faptul că voi avea indicațiile potrivite oferite de familia Gîrtofan, a căror echipă tehnică se va îngriji și de pregătirea mașinii pentru startul de sâmbătă dimineață.”
a completat Vlad
Prezența lui Vlad Colceriu la startul Trofeului Audi Brașov, ultima etapă de viteză în coastă a sezonului, se datorează partenerilor: Tell Security Systems Romania, Racing Team Sighisoara prin Dinamic 92, Service Autochelu, Parapeti Roger, Industrial Electric Vision, Novalia prin Brandurile MOB, IUS si Mondelin.