La sfârșitul săptămânii trecute a început sezonul 2023 a Campionatul Național de Raliuri, în cadrul căruia se desfășoară și competiția monomarcă „Cupa Dacia”, aflată la a 17-a ediție.
Prima etapă a campionatului a fost Raliul Harghitei, care s-a desfășurat în zilele de 5 și 6 mai și la startul căruia s-au aliniat 77 de echipaje. Între acestea s-a aflat și echipajul cu numărul 411, format din argeșeanul Matei Ghiban și ieșeanul Octavian Bostan, care a debutat cu acestă ocazie în liga mare a raliurilor naționale. Aceștia au concurat în cadrul Cupei Dacia pe modelul Sandero, iar la finalul celor două zile de concurs au ocupat primul loc în clasamentul cupei și locul trei în clasamentul general al debutanților.
“Mă bucur pentru aceste rezultate, dar mai ales pentru că am avut un raliu liniștit, fără incidente și că am început să mă împrietenesc cu noua mașină. Schimbarea materialului de concurs a fost pentru mine marea provocare, fiind prima competiție la care am concurat cu Dacia Sandero, după ce am renunțat la bătrânul meu Logan.”
– a declarat Matei Ghiban
În spatele acestor rezultate se află și Campionul național și Maestru al sportului Vali Porcișteanu, cel care de patru ani îl crește ca pilot pe Matei.
“Matei a avut răbdarea necesară pentru a face pașii corecți în pilotajul sportiv și a înțeles că o carieră se construiește pas cu pas, fără a sări peste etape. În afară de asta, atât el cât și Octavian (n.r. – copilotul echipajului) au înțeles că pentru a câștiga un raliu, întâi trebuie să-l termini. Rezultatele vor veni cu siguranță, dacă aplici aceste principii.“
– a declarat Vali Porcisteanu.
În urmă cu patru ani, după o perioadă petrecută în karting, Matei Ghiban făcea pasul către automobilismul sportiv, avându-l în dreapa ca instructor pe Vali Porcișteanu. După două titluri de Vicecampion de juniori din tot atâtea sezoane în Campionatul Național de Slalom Paralel, cei doi au decis că Matei poate să facă pasul în Campionatul Național Rally2. Acela a fost momentul în care s-a alăturat formulei și copilotul Octavian Bostan, care a declarat :
„Pentru mine este al șaptelea raliu alături de Matei, din tot atâtea ale lui, iar obiectivul nostru este să sudăm un echipaj. Această sudură vine cu timpul și cred că de când am început în acestă formulă (Raliul Maramureșului 2021) lucrurile au evoluat. Sper să reușim să parcurgem întreg sezonul 2023, iar la finalul lui să devenim un echipaj și mai bun.”
Pentru Matei și Octavian, componenți ai echipei Vali Porcișteanu Racing, urmează în 26 și 27 mai Raliul Argeșului, un raliul de casa atât pentru ei cât și pentru Cupa Dacia. Cei doi sportivi sunt susținuți de Dacia Finance, Euro Motor – dealer Dacia Brașov, Flamicom – dealer Dacia Vălcea și Auto Bara – dealer Dacia Bihor.