Dupa penultima etapa a Campionatului National de Raliuri “Dunlop”, Cotnari Rally Iasi, am povestit cu unul din pilotii locali despre raliul moldav. Razvan Nechifor a luat startul in raliul de casa cu aceeasi Skoda Octavia cu care a concurat intreg sezonul 2016, fiind nevoit sa abandoneze dupa prima trecere pe “Madarjac”, cea mai lunga speciala a raliului. Cu masina reparata, Razvan si Alex au luat startul in ziua secunda, reusind sa atraga aplauzele spectatorilor pentru spectacolul de pe probe, in special de la saritorile artificiale de pe “Dobrovat”, acolo unde iesenii au sarit foarte mult.
RallyMax: Salutare Razvan! Desi ai avut un sezon plin de peripetii te afli in pozitia secunda a clasei 11. Urmeaza ?finala? de la Harghita, etapa in care va trebui sa iti mentii pozitia, crezi ca vei reusi asta?
Razvan Nechifor: Salutare baieti si salutare cititorilor RallyMax! O sa incerc sa imi mentin pozitia. Asta pot sa spun sigur. Voi da totul din mine si o sa merg cat pot de tare, iar cu putin noroc sper sa fim pe podium si la Harghita si la finele anului. Sunt sigur ca si ceilalti concurenti ai mei de la clasa vor veni la fel de motivati, ceea ce nu poate sa dauneze publicului de pe margine.
RallyMax: Ai evoluat la Iasi, etapa ta de casa, avand parte de o noua serie de probleme tehnice. Ce s-a intamplat mai exact si cat de mult iti vor afecta acestea etapa de la Harghita?
Razvan Nechifor: Pai, despre etapa mea de casa ar fi multe de povestit. In mare, problemele tehnice au aparut pe PS3 ? Madarjac, cand dupa vreo 4-5 km de proba cardanul a cedat in partea din fata si a distrus cam tot ce a iesit in cale. Mai exact a distrus cutia de transfer, timonerie, caseta de directie, frane, jug, evacuare, tampon motor, scut si altele de care nu imi mai aduc aminte exact. Am reparat masina partial si am mers ziua a doua fara cardan, deci 2WD, dar asta nu m-a oprit sa obtin niste timpi buni, zic eu, chiar foarte buni in conditiile date. Sper ca pana la Harghita ca masina sa fie din nou functionala complet.
RallyMax: In ciuda tuturor problemelor aparute ai reusit sa te desprinzi cel mai mult pe saritoarea gandita de organizatori. Cum a fost posibil acest lucru, avand in vedere ca ai intrecut masini mult mai performante decat cea pilotata de tine?
Razvan Nechifor: Eu zic ca am sarit mai cu atitudine si cred ca am fost mai hotarat decat ceilalti. Poate ca ei au fost mai conservatori cu materialul de concurs si eu nu. Pentru mine raliul era gata dupa PS3 asa ca nu mai aveam nimic de pierdut, iar asta a dus la o atitudine ?flat out?, pentru oamenii care erau pe margine si parte din ei veniti sa ma vada. Am inteles ca altii au spus ca intentionat am scos cardanul, sa sar mai tare?nimic mai fals. Asa am simtit sa fac.
RallyMax: Acum ca ne apropiem de finalul sezonului, cat de mult regret sau te bucuri de schimbarea facuta in iarna, mai precis, trecerea de la Dacia Logan la Skoda Octavia de clasa 11?
Razvan Nechifor: Trecerea a fost si cu bune si cu rele. Clar Octavia e mai puternica decat Loganul si mult mai iertatoare pe viraje. Dar cum am mai zis, anul asta a fost asa un fel de test pentru ea si pentru mine, util de altfel, daca as putea spune asa. Evident am cateva regrete legate de fiabilitatea Daciei, dar trebuie sa merg inainte, nu sa stagnez. Asa ca voi incerca sa remediez totul din mers si sa continui. Handicapul fata de celelalte masini de la clasa, este mai mult decat evident, dar imi face o deosebita placere sa merg cu ea. Iar defectiunile tehnice sunt ceva normal de altfel in lumea raliurilor. Asa ca la anul voi concura tot cu ea dar pot spune sigur ca va primi si un mic upgrade.
RallyMax: Dan Codreanu si echipa organizatorica au incercat sa se ridice la standardul pe care l-am gasit la editiile anterioare la Iasi. Ce parere ai, au reusit acest lucru?
Razvan Nechifor: Eu zic ca da. Dar as fi subiectiv si nu vreau sa intru in polemici cu alti colegi. Punctul meu de vedere personal e urmatorul: mie imi place etapa de casa ca suprafata, ca si probe, iar faptul ca echipa se zbate sa faca evenimentul din ce in ce mai gustat de spectatori inseamna ca sunt intr-un proces continuu de invatare si asta se vede. Eu cred ca baietii au ridicat din nou stacheta si sunt ferm convins ca o sa o faca si la anul.
RallyMax: Razvan, iti multumim pentru raspunsurile acordate! Iti dorim succes la ultima cursa! In final, ai cuvantul!
Razvan Nechifor: Ultima etapa a acestui an nebun pentru mine! Vreau sa multumesc tuturor celor care ma sustin, familiei, sponsorilor, amicilor, cunoscutilor, tuturor celor care ne-au ajutat sau au pus picatura cu picatura in pahar. Sunt aici datorita voua si voi merge la Harghita sa ma bat, chiar daca sunt ?outsider-ul? clasei. Imi place la nebunie raliul si vin la fiecare etapa sa invat ceva nou. Sper la Harghita sa invat sa ma bucur! Ne vedem pe probe!