Prima etapa din 2018 a Campionatului National de Slalom Paralel s-a desfasurat pe pista de rallycross din Sibiu, acolo unde Vali Porcisteanu s-a impus, la bordul Skodei Fabia R5 cu care concureaza in CNR-D. In clasamentul juniorilor, castig de cauza a avut Mario Cristian Calugarita, in timp ce Paul Popa a ocupat locul secund, urmat de Alex Cazacu pe locul al treilea. O prezenta constanta la Slalom Paralel in ultima perioada, pilotii cu buggy-urile de la Targu Jiu au facut spectacol pentru cei prezenti, Cristian Dunavatu fiind invingator, urmat pe podium de Vasile Serban si Tiberiu Lambescu. Unul din cei mai experimentati piloti din campionat, Danut Budai, s-a impus in cadrul clasei 2, unde ia startul cu Ford-ul Ka cu care va concura tot sezonul la Slalom Paralel, in timp ce Cristi Sugar a avut un parcurs excelent, terminand al doilea la clasa, in fata lui Mihai Plesa.
Clasa 3 a fost adjudecata de Csongor Szabo, pilotul antrenandu-se la Sibiu pentru urmatoarea etapa din CNR-D, Raliul Aradului, in timp ce locul secund a fost ocupat de Raul Badiu, pilotul sibian avand probleme tehnice in finala directa cu Szabo. Fiind unul dintre cei mai constanti piloti de la Slalom Paralel, Paul Silaghi a ocupat pozitia a treia in cadrul clasei 3, in timp ce clasa 4 a fost adjudecata de Valentin Porcisteanu, urmat de Romeo Medan si Cristi Toader.
Galeria foto de la eveniment este disponibila in interiorul articolului.