Caravana Campionatului Național de Raliuri a poposit la finalul săptămânii trecute în Odorheiu Secuiesc, cu ocazia desfășurării Raliului Perla Harghitei. O cursă iubită de către echipaje și fani, competiția s-a desfășurat pe 12 probe speciale dificile, cu un traseu de concurs complex, care a pus dificultăți majorității participanților.
Bogdan Moldovan și Sergiu Rogozan au continuat participările din sezonul 2021 cu a treia etapă, aflându-se la start pe același Mitsubishi Lancer EVO VII cu care au devenit vice-campioni în 2020. Competiția s-a anunțat intensă, cu multe echipaje rapide la start în cadrul clasei 11, categoria unde cei doi clujeni sunt încadrați.
În prima zi de concurs, Bogdan și Sergiu au avut un parcurs mulțumitor, cu timpi buni pe cele trei probe speciale dificile programate. În plus, echipajul a fost rapid în condiții de asfalt ud, după ce aversele au căzut în județul Harghita. Clujenii s-au adaptat foarte bine provocărilor și au reușit să își îndeplinească obiectivul pentru începutul de raliu.
Porniți pe un excelent loc patru la începutul zilei secunde, cei doi au avut parte de ghinion: o problemă tehnică i-a obligat să se retragă din concurs. Transmisia modelului Mitsubishi Lancer EVO VII a cedat chiar în startul primei probe de sâmbătă, iar în ciuda eforturilor de a continua, Bogdan și Sergiu au decis să se oprească pentru a minimiza daunele și implicit costurile de reparație.
„Raliul Perla Harghitei, un raliu pe care l-am așteptat cu nerăbdare, a însemnat pentru noi și primul abandon cu Mitsubishi. Se pare că fierul ne-a trădat de această dată și ceva la transmisie a cedat la startul probei cu numărul patru. Acest abandon a venit în momentul în care aveam mari șanse la un rezultat pe podium la finalul raliului, dar din păcate și materialul de concurs mai cedează uneori și acest lucru face parte din joc. Sperăm să remediem problemele la mașină în scurt timp și să revenim la următorul concurs mai puternici.”
a spus Bogdan Moldovan.
Pentru echipajul Bogdan Moldovan & Sergiu Rogozan, următoarea etapă programată în calendar este Raliul Maramureșului, desfășurat la finalul lunii, în perioada 29-30 mai.
În 2021, Bogdan Moldovan și Sergiu Rogozan sunt susținuți de către partenerii Ferro România și Gebo Tools.