Prima zi a Raliului Moldovei a programat șapte probe speciale în apropiere de Moinești, o probă nouă, „Zemeș”, în lungime de 10 kilometri, fiind introdusă de către organizator în programul cursei. Echipajele au avut de parcurs două bucle distincte, formate din „Zemeș”, „Moinești” și „Vermești”, ultimele două fiind speciale clasice ale competiției, dar și o a treia trecere pe „Zemeș” înainte de a se deplasa către Bacău.
Dan Gîrtofan a început excelent cursa moldavă și a reușit cel mai bun timp pe PS1, fiind urmat de către Adrian Răspopa. Băcăuanul abia se încălzea, deoarece cele șase speciale care au urmat au arătat excelent pentru Răspopa, care a reușit cei mai rapizi timpi pe toate trecerile. Adi a demonstrat că este foarte rapid pe macadam și a reușit o primă zi excelentă în cursa de casă, fiind lider după șapte probe speciale cu un avans de peste 1 minut.
Constant, cu o victorie de probă și alte cinci locuri secunde pe speciale, Dan Gîrtofan se află pe locul doi la mijlocul Raliului Moldovei, fiind urmat pe podiumul clasamentului general de către Adrian Teslovan. Harghiteanul are parte de o nouă evoluție foarte bună la bordul Mitsubishi-ului Lancer EVO X de clasa RC2N, acolo unde este lider. Pe locul al patrulea se clasează Cristi Dolofan, cu evoluții rapide pe probele de astăzi, în timp ce Cătălin Grigoriu încheie topul cinci la prima cursă a sezonului pentru băcăuan. Topul 10 este completat de Miroslav Angelov, Bogdan Cuzma, Rareș Tomiță, Paul Ciubotariu și Adam Westlund.
Clasament top 10 Raliul Moldovei 2021
1. | Răspopa Adrian | RC2 | 52:04.6 | |
2. | Girtofan Dan | RC2 | 53:10.6 | +1:06.0 |
3. | Teslovan Adrian | RC2N | 55:19.6 | +3:15.0 |
4. | Dolofan Cristian | RC2 | 55:24.8 | +3:20.2 |
5. | Grigoriu Cătălin | RC2 | 55:50.2 | +3:45.6 |
6. | Angelov Miroslav | RC2 | 55:53.2 | +3:48.6 |
7. | Cuzma Bogdan | RC2 | 55:59.1 | +3:54.5 |
8. | Tomiță Rareș | RC2N | 56:08.4 | +4:03.8 |
9. | Ciubotariu P. | 11 | 57:29.4 | +5:24.8 |
10. | Westlund Adam | RC4 | 57:44.7 | +5:40.1 |
În categoria mașinilor cu tracțiune, suedezul Adam Westlund este cel mai rapid, fiind cu peste un minut în fața lui Mihai Manole. Deoarece tânărul pilot străin nu punctează în CNR, Manole este liderul categoriei 2FWD, unde este urmat de Marius Sîncrăianu și Csongor Szabo. Sîncrăianu a avut parte de un ritm excelent astăzi, în timp ce Szabo a declarat că nu găsește viteza pe care și-ar dori-o pe probele Raliului Moldovei. Din păcate, Dănuț Budai a fost nevoit să se retragă la intrarea în service-ul dinaintea PS7 cu puntea ruptă.
În cadrul clasei RC2N, Adrian Teslovan a demonstrat o formă de excepție, cu victorii pe șase din cele șapte probe de astăzi. Pilotul are un avans confortabil de aproape 49 de secunde în fața lui Rareș Tomiță, sibianul care revine la comenzile unui Mitsubishi și care are un ritm foarte bun, cu o victorie de probă astăzi. Pe trei se clasează Andrei Cașcaval, care a profitat de abandonurile lui Andrei Gîrtofan și Stefano Marini.
Clasa 11 a fost caracterizată de probleme tehnice în prima zi a Raliului Moldovei, cu Bogdan Năstase și Călin Bucur, princialii favoriți la victorie, nevoiți să se retragă. Astfel, Paul Ciubotariu se află la conducerea categoriei, fiind urmat de Răzvan Nechifor, cu o evoluție constantă și inteligentă. Clasa RC4 are parte de un clasament identic cu cel al categoriei 2FWD, cu Adam Westlund primul, urmat de Mihai Manole, Marius Sîncrăianu și Csongor Szabo.
Un duel foarte strâns are loc în cadrul clasei RC5, acolo unde Radu Necula este lider după prima zi de concurs în Raliul Moldovei 2021. Pilotul este urmat la doar 10 secunde de Paul Popa și la încă 13 secunde de Bogdan Talașman. Cei trei ocupă și podiumul cupei monomarcă Swift Cup, unde Cristi Sugar este la peste 30 se secunde de podium, cu o evoluție în creștere, iar David Tarța la înca peste 30 de secunde.
Cupa Dacia a avut parte de lupte spectaculoase pe probele speciale, cu Roland Csato și Victor Supuran dornici de victorie. Cei doi au făcut schimb de locuri la conducerea cupei monomarcă de mai multe ori astăzi, ca în final victoria lui Csato de pe PS7 să îl propulseze din nou pe locul 1, la doar 1,7 secunde în fața lui Supuran. Locul al treilea în clasamentul cupei monomarcă este ocupat de Ioan Dănilă, care profită de abandonul lui Dragoș Popa.
În clasamentul juniorilor podiumul este format din Paul Popa, Cristi Sugar și David Tarța, în timp ce Claudiu Albuț conduce în categoria debutanților, urmat de Reis Suliman și Răzvan Ungureanu. Ciprian Lupu este singurul participant în cadrul clasei 12.
Multe abandonuri în prima zi a Raliului Moldovei:
Pe lista abandonurilor avem parte de un număr mare de piloți care s-au retras din diferite motive:
- Turcul Mustafa Cakal a avut parte de o ieșire în decor pe PS1
- Andrei Gîrtofan a lovit un cap de pod și a spart radiatorul modelului Subaru Impreza de clasa RC2N
- Dănuț Budai a abandonat cu puntea ruptă după PS6
- Călin Bucur s-a oprit din cauza unei aterizări care a avariat radiatorul modelului Subaru Impreza de clasa 11
- Bogdan Năstase a avut parte de probleme tehnice
- Stefano Marrini (Mitsubishi Lancer EVO de clasa RC2N) s-a retras cu probleme tehnice
- Bogdan Gheorghiu s-a oprit cu probleme tehnice
- Constantin Tudose și Emil Vincze au abandonat cu ieșiri în afara drumului.
Foto: Facebook Adrian Răspopa Rally Driver