Cu șase etape desfășurate până în prezent, Swift Cup și-a dat întâlnire weekend-ul trecut pe drumurile de macadam din Munții Cindrel. Cu opt probe speciale caracterizate de o suprafață dură, bolovani și multe provocări, Raliul Sibiului a fost o cursă dificilă pentru echipajele din cupa monomarcă.
Zece modele Swift Sport au pornit în cursa sibiană, cu nume noi pe lista de înscrieri a Swift Cup. Pe lângă echipajele care se duelează pentru titlul din acest sezon, la Sibiu a pornit în a doua cursă Reis Suliman (alături de Rareș Badea), în timp ce Andrei Gheorghiu și Alin Nistor au debutat pe modele Swift Sport.
Raliul Sibiului a debutat joi cu o paradă a mașinilor de concurs și un start festiv unde mii de fani au aplaudat echipajele aflate la start. Atmosfera superbă a continuat și zilele următoare, cu spectatorii aflați în numere mari pe toate probele, mai ales pe cele trei treceri de pe „Șanta”, inclusiv pe proba de noapte, unică în România.
Radu Necula și Adrian Temeș au pornit perfect în Raliul Sibiului 2021 și s-au impus pe prima probă a competiției cu un avans de 10 secunde, ca mai apoi să fie cu 3 secunde mai rapizi pe a doua trecere de pe „Cheile Cibinului” și să obțină o nouă victorie de probă. Echipajele Bogdan Talașman/Andrei Mitrașcă și Paul Popa/Gabriel Găină au reușit, pe rând, al doilea timp pe probele în urcare de vineri.
Prima zi de concurs a competiției a fost încheiată de celebra „Șanta”, desfășurată pe întuneric, unde Paul Popa și Gabriel Găină s-au impus în fața fanilor sibieni. Radu Necula și Adrian Temeș au reușit al doilea timp pentru a-și consolida poziția de lider în clasamentul cupei monomarcă la finalul primei zile. Popa și Găină se aflau pe doi înaintea probelor de sâmbătă, în timp ce Talașman și Mitrașcă încheiau podiumul, la doar 34 de secunde de primul loc, într-un duel interesant cu ocupanții locului patru, David Tarța și Mihai Sandu.
A doua zi de concurs a schimbat complet ostilitățile în Swift Cup, Raliul Sibiului dovedind din nou de ce este considerată cea mai dură și casantă competiție din România. Pe prima probă a zilei, Bogdan Talașman și Andrei Mitrașcă au fost nevoiți să se retragă din cauza spargerii vasului de expansiune, urmată de fierberea motorului mașinii. Mai apoi, Paul Popa și Gabriel Găină au avut ghinion și un pivot le-a oprit parcursul în cursa de casă chiar în startul probei „Șanta”, podiumul fiind astfel schimbat complet.
Radu Necula și Adrian Temeș au rămas în frunte și au gestionat perfect ultimele trei probe speciale, cu un avans confortabil în fața urmăritorilor. David Tarța și Mihai Sandu au ieșit la rampă, cu victorii de probă pe final de raliu, în timp ce Cristi Sugár și Marcus Andreoiu au stabilit o serie de timpi foarte buni, în ciuda problemelor tehnice care i-au urmărit toată cursa.
Necula și Temeș reușesc la Raliul Sibiului 2021 a treia victorie din șapte etape în acest sezon și se detașează ușor în fruntea clasamentului provizoriu în cursa pentru titlul Swift Cup 2021. Cu un parcurs constant și rapid, ferindu-se de probleme, echipajul format din David Tarța și Mihai Sandu obține un loc secund foarte important în economia campionatului și victoria în categoria juniorilor. Pe locul al treilea încheie Cristi Sugár și Marcus Andreoiu, echipaj care a fost încetinit semnificativ de incidente tehnice date de duritatea probelor speciale, cât și de unele întreruperi ale motorului.
Pe locul patru, cu un ritm mult mai ridicat decât la cursele anterioare, încheie Artur Luca și copilotul său, Adrian Iliescu, la doar al doilea raliu împreună pentru cei doi. La debutul pe un model Swift Sport, Andrei Gheorghiu, secondat de Bogdan, tatăl său, termină o cursă foarte dificilă pe locul al cincilea, în timp ce Alin Nistor, la prima cursă din carieră, ocupă poziția cu numărul șase în Raliul Sibiului, competiție unde l-a avut în dreapta pe Aurelian Hanea.
Primele două echipaje din Swift Cup s-au aflat în fruntea clasamentului RC5 la Raliul Sibiului, Radu Necula & Adrian Temeș și David Tarța & Mihai Sandu fiind primii în cadrul clasei. În plus, David Tarța s-a impus în categoria juniorilor, unde Cristi Sugár a fost al treilea, în timp ce primele două locuri în clasamentul debutanților au fost ocupate de piloți Swift Sport: Andrei Gheorghiu și Alin Nistor.
Pe lista abandonurilor și-au trecut, din păcate, numele Claudiu Albut & Radu Ursu și Reis Suliman & Rareș Badea, cele două echipaje avânt probleme din cauza durității probelor speciale.
„Pentru noi a fost un raliu perfect. Am găsit un ritm bun de la prima probă și am avut destul noroc încât să nu facem decât o pană lentă și câteva stricăciuni minore care nu ne-au încurcat. Vreau să mulțumesc în primul rând echipei tehnice HTag Motorsport pentru cum au pregătit și gestionat materialul de concurs, rezultatul pe macadamul de la Sibiu nu îl puteam obține fără încredere 100% în mașină”
a spus Radu Necula, pilotul învingător în Swift Cup la Raliul Sibiului 2021.
„Raliul Sibiului a fost o etapă foarte grea pentru mine și pentru mașină. Mă bucur că am reușit să câștig la juniori și să obțin locul secund la Swift Cup și clasa RC5. Am învățat foarte multe din acest raliu, viteza nu e suficientă pentru obținerea victoriei. Am format un echipaj superb cu Mihai Sandu și cred că la următoarea cursă vom putea să ne perfecționăm. Mulțumesc mult lui Dumnezeu, sponsorilor și nu în ultimul rând părinților pentru rezultatele obținute”
a spus David Tarța, ocupantul locului secund în Swift Cup.
„A trecut și etapa de la Sibiu, din păcate una deloc lipsită de probleme pentru noi. Am avut o constantă lipsă de putere la motor, iar duritatea probelor și-a pus amprenta pe suspensia noastră. Un loc trei foarte muncit, sunt fericit că am reușit să urcăm pe podium, însă poziția cu siguranță nu este cea dorită. Ne facem temele și ne vedem la Iași! Mulțumesc foarte mult partenerilor care ne sunt alături: Litens, AIR Force Suspension, International Alexander Holding, Smart ID, Absystems, STACS, Fat2Fit”
a declarat Cristi Sugár, pilotul de pe locul trei în Swift Cup la Raliul Sibiului 2021.
În 2021, Swift Cup este susținută de partenerul principal Visma Software România, lider european în furnizarea de soluții software. Partenerii tehnici ai cupei sunt: Hankook Competition, Bucur Tuning, www.sparco-shop.ro, Protlum Suspension și Ferodo Racing prin Motorsport Europe. Partener media: RallyMax.ro.