Sezonul 2022 a debutat în acest weekend pentru două echipaje din România cu o cursă desfășurată în Italia. Simone Tempestini & Sergiu Itu și Bogdan Cuzma & Florin Dorca s-au aliniat la startul Rally Terra Valle del Tevere pentru pregătirea anului competițional. Dacă echipajul Napoca Rally Academy s-a antrenat pe macadam pentru prima etapă ERC 2022 (programată în martie), Cuzma și Dorca au testat noua Fabia Rally2 cu care vor „alerga” în acest sezon.
Prima zi a cursei a programat o singură probă, cu Tempestini și Itu reușind al doilea timp la lumina farurilor suplimentare. Cuzma și Dorca au pornit ezitant, stabilind al 18-lea timp într-o ierarhie populată cu foarte multe modele Rally2/R5. Detalii despre prima zi de concurs se pot găsi AICI.
Ziua secundă a început cu al cincelea timp pentru Tempestini și Itu, care pierdeau astfel un loc în clasamentul general provizoriu, ca mai apoi pe PS3 să revină în forță cu o victorie de probă, cu un timp mai rapid cu 0,6 secunde decât rivalii lor. Pe a doua buclă a zilei Simone și Sergiu reușesc să stabilească timpul de referință pe o probă, în timp ce pe a doua încheie cu al doilea timp, la 3,6 secunde de echipajul Battistolli/Scattolin.
Penultima probă a evenimentului aduce încă o victorie pentru echipajul Napoca Rally Academy, care s-a apropiat la 5,3 secunde de liderul raliului. Totul s-a decis pe ultima specială din Rally Terra Valle del Tevere: Tempestini și Itu au reușit a patra victorie de probă din șapte posibile, însă diferența de doar 2 secunde față de Alberto Battistolli și Simone Scattolin nu a adus un succes pentru cei doi români. Astfel, Simone Tempestini și Sergiu Itu încheie cursa din Italia pe locul secund, la doar 3,3 secunde de lider.
Bogdan Cuzma și Florin Dorca încheie cursa pe 19
Bogdan Cuzma și Florin Dorca au avut parte de o zi dificilă, cu multe suișuri și coborâșuri. După ce au început precaut de dimineață, echipajul a avut parte de o frânare ratată pe PS3 și a ieșit de pe drum, fără daune, dar cu timp pierdut. Apoi, de-a lungul următoarelor patru probe cei doi au reușit să urce până pe locul 17 în clasamentul general, ca mai apoi un ritm lent pe ultimele speciale să-i coste două locuri în clasament.
Considerată o cursă de test, Rally Terra Valle del Tevere 2022 s-a încheiat pentru Cuzma și Dorca cu un loc 19 în clasamentul general, în spatele piloților locali, cunoscători ai probelor speciale din Toscana.
„Au fost doua zile de concurs alături de sportivii italieni, raliul fiind un test foarte bun pentru noi. Nu am avut niciun obiectiv în afară de a face kilometri cu mașina în regim de concurs”
a spus Bogdan Cuzma