Rally Hungary a deschis Campionatul European de Raliuri 2024 cu o luptă intensă, în care nivelul ridicat al seriei și competitivitatea concurenților au fost la cote înalte. Multiple echipaje s-au aflat în duelul pentru podium, competiția având 6 câștigători diferiți de probe speciale (cu un total de 13 probe) și cinci lideri diferiți pe durata celor trei zile de concurs.
Simone Tempestini și Sergiu Itu au început calculat competiția din Ungaria, cu un loc șapte pe superspeciala de vineri și stabilind al șaselea timp pe proba care a deschis ziua de sâmbătă. Din acest moment, echipajul Napoca Rally Academy a crescut ritmul și a început o serie de timpi excelenți pe probe, inclusiv cu stabilirea timpului de referință pe PS3. Simone și Sergiu au încheiat prima zi de concurs pe locul al treilea în clasamentul general, la doar 6,3 secunde de liderul Mikko Heikkilä.
Duminică a fost o zi nebună, cu multiple schimbări de podium. Dacă inițial Tempestini și Itu au trecut pe doi, în fața lui Martins Sesks, mai apoi letonul a avut un parcurs superb pe una dintre speciale, pentru a trece la conducerea raliului în fața echipajului român, în timp ce liderul de sâmbătă, Mikko Heikkilä, abandona cu o roată ruptă. Ultimele trei probe ale raliului au ținut fanii cu sufletul la gură, letonul Sesks ieșind în decor, Simone și Sergiu preluând conducerea Rally Hungary. Spectacolul și drama au continuat și pe final, când principalul contra-candidat la victorie, Hayden Paddon (aflat la doar 7,7 secunde în spatele lui Tempestini înaintea Power Stage-ului) având parte de o pană.
Gestionând perfect riscurile și evitând problemele tehnice sau penele de cauciuc, Simone Tempestini și Sergiu Itu au stabilit al treilea timp pe PowerStage și s-au impus în Rally Hungary, prima etapă ERC a sezonului 2024. Echipajul Napoca Rally Academy a încheiat cu un avans de 17 secunde în fața francezului Mathieu Franceschi, cel care a făcut o pană și s-a răsturnat de două ori în debutul raliului. Pe trei a încheiat favoritul fanilor locali, Miklós Csomós, în timp ce Hayden Paddon a terminat doar pe patru.
Top 5 Rally Hungary 2024
1. | Tempestini Simone – Itu Sergiu | 1:52:50.4 | |
2. | Franceschi Mathieu – Malfoy Andy | 1:53:07.4 | +17.0 |
3. | Csomós Miklós – Nagy Attila | 1:53:20.3 | +29.9 |
4. | Paddon Hayden – Kennard John | 1:53:34.9 | +44.5 |
5. | Cais Erik – Bacigál Igor | 1:54:34.4 | +1:44.0 |
Locul 19 pentru Bogdan Cuzma și Ditte Kammersgaard
Bogdan Cuzma și-a început campania europeană din 2024 cu o schimbare de ultim moment, luând decizia de a concura cu daneza Ditte Kammersgaard în dreapta sa. Timișoreanul a pornit în Rally Hungary cu un ritm bun, cu clasări în top 30 ERC, dar mai apoi a avut parte de o pană care a costat echipajul peste 4 minute, cei doi fiind obligați să schimbe roata pe proba specială. Duminică, în a doua zi lungă a raliului, Bogdan și Ditte au crescut ritmul și au început să obțină timpi în top 20, inclusiv un excelent al 14-lea timp pe PowerStage, dar și să-și croiască drum în clasament, până pe locul 19 în ERC.
Obiectiv îndeplinit pentru Cristian Dolofan și Traian Pavel
Cristian Dolofan și Traian Pavel s-au aflat în Ungaria la prima lor etapă europeană din carieră, cât și la prima lor prezență internațională din 2024. Cu un obiectiv clar setat, de a se bucura de probele speciale, echipajul și-a atins targetul, parcurgând toate probele cu timpi mulțumitori și fără probleme majore. Cu timpi inclusiv în top 30 ERC, Cristi și Traian au progresat treptat în clasament, reușind la final un loc 25 în clasamentul ERC.
Abandon pe Power Stage pentru Cristiana Oprea și Alexia Parteni
La prima cursă din programul european al echipajului feminin, Rally Hungary a început bine pentru Cristiana Oprea și Alexia Parteni, care au avut o abordare fără riscuri. Rând pe rând echipaje adversare din categoria ERC4 au abandonat, iar Cristiana și Alexia au urcat până pe locul opt în clasamentul dedicat modelelor Rally4 din ERC, când o greșeală le-a costat raliul. Spargerea băii de ulei la o săritoare pe Power Stage a adus abandonul pentru Oprea și Parteni, care, chiar dacă au încheiat toate probele din Ungaria, nu au ajuns în parcul închis.