Editia 2013 a Turului Corsicii continua sa surprinda intreaga lume a raliurilor: dupa ce Breen a condus timp de trei probe, Kubica a trecut in frunte datorita unei greseli a irlandezului. Dar asta nu a fost tot ce prima zi din Corsica a pregatit pilotilor si fanilor. PS5, una dintre cele mai dificile din intreg raliul, a adus o noua schimbare in topul clasamentului general: Bryan Bouffier devine lider, profitand de problemele tehnice intampinate de Robert Kubica. “Nu stiu ce s-a intamplat, dar pare sa fie o problema la pompa de benzina deoarece masina nu primeste combustibil. Nu avem piese de schimb si nu stim ce s-a intamplat. Daca putem rezolva problema, vom continua maine” a spus polonezul dupa ce a incheiat cu o intarziere mare cea de-a cincea speciala. Inaintea ultimei probe a zilei, Kopecky se afla la doar 3.8 secunde in spatele liderului Bouffier, podiumul fiind completat de catre Breen care revine si castiga proba, urmat indeaproape de Sarrazin.
“Avem parte de o vreme incredibila. Suprafata se schimba constant, de la uscat, la umed, la ud, apoi iar uscat si ud. Incredibil!” a spus liderul ceh dupa primii 140 de kilometri din Corsica. Delecour ocupa in continuarea cea de-a sasea pozitie in clasamentul general, la peste un minut si jumatate in spatele primei pozitii, acuzand evacuarea zgomotoasa care-i face aproape imposibila auzirea dictarii. Din cauza incendiului izbucnit la bordul Fordului Fiesta RRC pilotat de catre Lorenzo Bertteli, toti participantii in afara primilor 11 au primit acelasi timp de referinta.
Ultima proba a zilei aduce prima victorie de speciala pentru Jan Kopecky, dar si inca o schimbare a liderului: cehul ce conduce clasamentul ERC 2013 trece cu doar 3.6 secunde in fata lui Bouffier, in timp ce Breen, care vine la doar 0.1 secunde de castigatorul specialei, isi consolideaza ultima pozitie a podiumului. Incepand cu locul patru, lucrurile raman neschimbate: Sarrazin are peste un minut in fata lui Delecour, care pierde secunde pretioase in lupta cu Maurin, francezul apropindu-se la mai putin de 10 secunde de vicecampionul mondial din 1994.
In clasamentul Production Cup Andreas Aigner trece in frunte dupa ce pe ultima speciala a zilei scoate un timp cu 7 secunde mai bun decat Bonnefis, cei doi ducand o lupta parca dintr-un alt raliu, la patru minute in fata ocupantului locului 3, Orsak. Romanii prezenti in Corsica au un parcurs tot mai bun odata cu trecerea specialelor, Marco Tempestini reusind sa urce in clasamentul Production Cup pana pe a cincea pozitie, dupa ce la startul zilei a ocupat abia a opta. Bogdan Marisca, desi acuza in continuare probleme cu franele EVO-ului 9 care se incing foarte tare, urca pana pe locul 8 in clasamentul PC, fiind la doar 11 secunde de locul 7.