Campania de interviuri de inceput de sezon nu putea sa-l omita pe fostul campion national, Vali Porcisteanu, cel care nu va lua, din pacate, startul la Raliul Brasovului. Desi are dificultati in a strange un buget care sa-i asigure o participare constanta in CNR, pilotul a schimbat strategia si construieste un proiect care, promite el, o sa-l aduca la startul raliurilor din 2015.
RallyMax: Salut Vali! Incepem in forta – cum ai privit desfasurarea alegerilor FRAS? Ce parere ai de ?campania? electorala desfasurata de cei trei principali candidati?
Vali Porcisteanu: Nu am putut fi prezent personal la adunarea generala de alegeri. Am fost plecat din tara in deplasare cu echipa ?La Volan? de la postul Digi 24, dar am avut ca reprezentanti pe doi dintre trainerii scolii ?Vali Porcisteanu Driving School?, care au fost prezenti cu mandat din partea mea pentru a apara interesele celor doua cluburi afiliate FRAS pe care le conduc. Nu am urmarit in detaliu campaniile candidatilor, insa putinul pe care l-am observat nu m-a impresionat deloc placut. Nu cred ca reprosurile si injuriile permanente fac cinste unor candidati care se vor ambasadori ai acestui sport in relatia cu cei care ne vad din exterior. Eu cred in constructie si in dezvoltare, nu in campanii negative.
RallyMax: Cu care program propus de candidati te identifici cel mai mult? Care ar fi principalul lucru pe care ti l-ai dori de la conducerea FRAS in urmatorii 4 ani de mandat?
Vali Porcisteanu: Mi-au placut propunerile lui Norris, pentru ca am inteles in decursul timpului cum functioneaza acest sport, iar fara un plan media consistent rezultatul nu va fi niciodata cel pe care ni-l dorim. Noul presedinte cunoaste bine aceasta latura si cu siguranta va ajuta acest sport sa creasca in ochii publicului larg si sa ajunga sa fie promovat la adevarata valoare. Din nefericire, problemele sunt multe si mi-ar trebui foarte mult spatiu sa le expun aici. Ca sa dau insa un exemplu capitolul ?comisie tehnica? – verificari tehnice, etc. necesita schimbari majore si presimt ca in scurt timp se vor si produce. Am incredere in noua conducere. Votantii le-au dat mandatul si acum ?mingea e la ei? pentru a construi ceva care sa ne ajute sa ducem sportul auto din Romania in prim-planul opiniei publice. Atat prin rezultate, cat si prin organizare si promovare. Sunt entuziasmat pentru acest nou inceput!
RallyMax: Recent l-ai avut alaturi pe Tiff Needell, celebrul prezentator TV din Marea Britanie si pilot in trecut in Le Mans si British Touring. Prin ce circumstante ai colaborat cu britanicul?
Vali Porcisteanu: Impreuna cu primaria Sinaia, am participat la “productia” unui material de promovare a zonei prin prisma motorsportului. Stim cu totii ca etapa de viteza in coasta de la Sinaia este deja celebra, iar participarea mea permanenta la acest eveniment in calitate de “show man” a devenit o traditie si astfel prezenta mea in acest material a fost oarecum fireasca.
Vom urmari un reportaj interesant despre Romania undeva prin luna septembrie, pe History Channel, in cadrul emisiunii Fifth Gear.
RallyMax: Ai primit sfaturi sau idei de la Tiff?
Vali Porcisteanu: Am discutat foarte multe cu Tiff, mi-a placut extraordinar si ma bucur nespus ca am avut ocazia sa-l cunosc personal si sa colaboram pentru un astfel de proiect. Am primit evident si sfaturi, am povestit mult despre curse iar la finalul zilei am facut de asemenea si un interviu pentru emisiunea La Volan. Cireasa de pe tort a fost acel scurt material in care Tiff ma sustine sa revin in Campionatul National in 2015 si ii indruma pe toti pasionatii (si nu numai) sa contribuie la aceasta sustinere. Tiff are o experienta deosebita si a inceput totul prin imbinarea cu profesionalism a rezultatelor bune pe circuit cu partea de mass-media. Nu e de mirare ca am fost de la bun inceput ?pe aceeasi lungime de unda?.
RallyMax: Foarte multi fani ai motorsportului din Romania asteapta sa te vada din nou pe probele speciale. Pregatesti o revenire in unul din campionatele nationale in 2015?
Vali Porcisteanu: Intreaga echipa din spatele meu, adica toti apropiatii nu doar eu si copilotul meu Dan, ne dorim foarte mult sa revenim si sa fiu din nou “La Volan”, la propriu, pentru ca acolo imi este locul. De anul trecut lucram intens, dar cand trebuie sa iei totul de la zero este dificil. Am adoptat metoda pasilor marunti si speram ca ea sa dea roade cat de curand. Pe langa asta am schimbat strategia de abordare si am construit un nou proiect, care credem ca va functiona si ma va ajuta sa fiu din nou prezent pe probele speciale. Pe scurt, aceasta noua abordare presupune “impartirea” masinii in spatii publicitare de 10cm x 10cm, spatii care pot fi cumparate de absolut oricine. Aceasta idee ne-a venit pentru ca ne-am lovit mereu de problema sumelor gigantice pe care un partener trebuie sa le puna la dispozitie intr-o colaborare. Credem ca “vanzarea” de spatii mici (incepand de la minim un patrat) vor stimula mai usor diversi potentiali parteneri care nu isi permit sa aloce sume astronomice pentru promovarea in lumea sportului auto. Vrem sa demonstram tuturor ca fiecare ajutor conteaza si ca impreuna putem sa facem lucruri mari. Campania va porni cat de curand iar toate detaliile vor fi disponibile pe site-ul www.valiporcisteanu.
RallyMax: Ce parere ai de calendarul CNR 2015? Care sunt, in opinia ta, numarul si etapele care merita sa fie incluse in calendar?
Vali Porcisteanu: Cred in continuare ca sunt prea multe etape. Bugetele concurentilor nu sunt atat de generoase si dupa parerea mea un numar de 6, maxim 7 etape ar fi o reteta corecta. Tendinta generala in sportul cu motor – din WRC pana in Formula 1 – este aceea de a tine costurile cat mai jos pentru a permite concurentilor sa participe ?cu inima deschisa? si sa genereze spectacol, care la randul sau ajuta sportul sa devina mai viabil ca unealta de marketing. Mai ?vandabil?, daca vreti. Cred ca noua conducere a FRAS stie asta mai bine decat oricine si ca se vor face pasi si in directia asta pentru ca nu ar mai trebui sa traim intr-o epoca in care bugetele fac diferenta. Nu mai e fezabil din nici un punct de vedere.
Etape care merita sa fie in calendar sunt multe. Nu o sa facem acum o analiza detaliata, dar cu siguranta toti organizatorii au depus eforturi ca fiecare etapa sa fie cat mai bine organizata. Normal ar fi ca punctajele obtinute de fiecare etapa in parte sa spuna care dintre ele nu merita si de ce nu merita sa fie inclusa in urmatorul sezon competitional. Daca vorbim strict despre trasee, sunt multe locuri din tara in care as vrea sa ajungem din nou. Publicul ar merita asta!
RallyMax: Am vazut in 2014 un ?Vallino? intr-o postura cu totul noua: prezentator TV. Vom vedea in cadrul emisiuni si imagini din campionatele FRAS 2015? Vei continua colaborarea cu emisiunea ?La volan??
Vali Porcisteanu: Lucrez impreuna cu echipa La Volan – Digi24 de mai multi ani asa ca postura asta nu e chiar noua pentru mine, dar din 2014 mi s-a propus sa fiu colaborator permanent si sa desfasor reportaje si sesiuni de drive test cu toate masinile, nu doar cu cele “speciale”, asa cum se intampla la inceputuri. Pe langa asta, am contribuit la promovarea sportului cu motor, echipa noastra tv fiind prezenta la evenimentele sportive la care am luat parte, Sibiu Rally Challenge, Winter Rally Covasna, etc. Evident ca si pe viitor vor mai exista actiuni de promovare si deja punem bazele unei emisiuni de care sa prezinte publicului larg inside-urile sportului cu motor, tot ce presupune pregatirea pentru cursa propriu-zisa si cum se desfasoara toate activitatile premergatoare. Sunt foarte entuziasmat in legatura cu asta si toate ecourile pe care le-am primit pana in prezent m-au convins ca facem lucrurile asa cum trebuie.
RallyMax: Multumim! In final, ai cuvantul!
Vali Porcisteanu: Multumesc mult si eu! Abia astept sa ne reintalnim si in cadrul unui raliu si sa povestim cat de special este acest sport, ce senzatii unice iti poate produce, iar prin evolutia noastra sa bucuram publicul prezent alaturi de noi etapa de etapa! Felicitari RallyMax pentru pasiune si pentru munca pe care o depuneti!
Foto: Vali Porcisteanu