Cu trei probe speciale gandite pentru spectatori in prima zi a raliului, Transilvania Rally a propus in ziua secunda 7 probe speciale ce au compus 2 bucle identice formate din “Tarnita”, “Calatele” si “Dangau”, urmate in final de o alta proba pentru spectatori, superspeciala de la Polus Center. In final, maghiarul Csaba Spitzmuller a iesit invingator dupa ce a recuperat avansul de 17 secunde pe care Bogdan Marisca l-a castigat in prima zi. Clujeanul a incheiat raliul pe pozitia secunda, fiind urmat pe ultima treapa a podiumului general de catre Vali Porcisteanu, care a dus o lupta de recuperare a secundelor pierdute in prima zi din cauza unor probleme cu farurile suplimentare in proba de noapte “Faget”. Clasamentul Clasei 3 l-a avut invingator pe Bogdan Marisca, urmat de Francois Delecour si de Horatiu Savu pe ultima treapta a podiumului. La Clasa 2 podiumul a fost compus din invingatorul la general Csaba Spitzmuller, Valentin Porcisteanu si Dan Gartofan, ce a evoluat pe Skoda Fabia S2000, in timp ce echipa invingatoare a fost Napoca Rally Academy, iar ESD Rally Team si Jack Daniel’s Rally Team au ocupat a doua, respectiv a treia pozitie.
Transilvania Rally a fost un raliu al luptelor la zecimi de secunda, clasamentul final al Clasei 5 sau cel al Cupei Dacia stabilindu-se doar dupa ultima proba speciala. Astfel, George Grigorescu a reusit sa il invinga pe Alex Filip cu un avans de 19 secunde dupa ce cei doi au realizat acelasi timp pe o trecere pe PS 6 “Dangau”. Ultima pozitie a podiumului a fost ocupata de Florentin Petre, la a doua etapa in CNR. La Clasa 6 invingator a fost Norbert Bereczki cu un avans consistent in fata urmaritorilor Adrian Dragan si Iosif Ferenti. Castigatorul Cupei Dacia a fost stabilit pe penultima proba speciala (“Dangau 2”), dupa o lupta in care cei doi combatanti au realizat diferente de timpi de ordinul zecimilor de secunda. Bogdan Barbu a reusit sa il depaseasca pe Raul Badiu, cei doi fiind urmati de Viorel Ivan in clasamentul Cupei Dacia, in timp ce la Clasa 9 Alex Mirea a obtinut prima victorie in CNR cu noua masina, o Honda Civic, locurile doi si trei fiind ocupate de Adrian Grigore si Bogdan Barbu. Clasamentul debutantilor Cupa Dacia a fost compus din Raul Badiu, Bogdan Vrabie si Peter Kelemen, acesta fiind si clasamentul debutantilor. La juniori Rares Tomita a iesit invingator in fata lui Raul Badiu si a lui Simone Tempestini, care a facut o pana care i-a luat minute bune pentru a fi schimbata.