Al doilea pilot care raspunde setului de intrebari pregatit cu ocazia Danube Delta Rally este Alex Ardelean, pilotul care a decis sa se implice in motorsport dupa ce a fost spectator la Raliul Deltei. Alex si Horatiu pornesc in a treia etapa CNR din 2015 hotarati sa isi pastreze ritmul bun avut la primele doua raliuri ale sezonului.
RallyMax: Salut! In calendarul CNR urmeaza Danube Delta Rally. Dupa 2 editii de la revenire, exista deja o atmosfera aparte in jurul acestui raliu. De unde crezi ca vine aceasta emotie in jurul etapei de la Tulcea?
Alex Ardelean: Fiind a doua etapa pe anul acesta, spun ca emotiile au mai disparut, ne-am intrat intr-un ritm pe care vrem sa-l pastram si la aceasta etapa, sa facem tot posibilul ca emotiile sa treaca cat mai repede si sa ne putem concentra cat mai mult pe probe.
RallyMax: Ai avut vreun moment aparte care ti-a ramas in minte la cele doua editii desfasurate pana acum?
Alex Ardelean: In anul 2013 am participat la raliu in postura de spectator, iar datorita acestui raliu am ajuns sa pilotez. In urmatorul an am revenit ca si pilot si am avut o satisfactie foarte mare sa pot merge la asa un raliu, cu un public cald si primitor.
RallyMax: Dupa parerea ta, care crezi ca este punctul forte al acestei etape: probele, fanii, locatia, organizarea, sau poate altceva?
Alex Ardelean: La Tulcea am gasit anul trecut o echipa de profesionisti in organizarea etapei, organizare care dupa mine lipseste la alte etape, aici incluzand atat probele care sunt de viteza mare, dar si de indemanare, dar si un public destul de numeros care ne face sa le aratam ca nu au venit degeaba. In concluzie numarul destul de mare de participanti la aceasta etapa spune multe.
RallyMax: Sa facem un exercitiu de imaginatie si sa ne gandim ca esti spectator la acest raliu. Care este proba pe care ti-ai dori s-o vezi cel mai mult si de ce? Poate reusim sa dam un sfat ?autorizat? spectatorilor.
Alex Ardelean: Tinand cont ca acum doi ani am fost spectator la etapa de la Tulcea, recomand publicului sa mearga pe probele speciale undeva dupa primii 2 kilometri pentru a putea vedea pilotii deja incalziti, atat cu masina, cat si cu ritmul propus.
RallyMax: Sunt deja peste 50 de ?pelicani? inscrisi pe lista de start! Dupa parerea ta, crezi ca va fi raliul cu cea mai lunga lista de inscrieri de anul acesta?
Alex Ardelean: Spre bucuria atat a noastra, cat si a publicului, speram sa nu fie etapa cu cel mai mare numar de masini inscrise, cu siguranta etapa de la Sibiu va atrage cel putin la fel de multi participanti la start si de ce nu speram ca si etapa de la Cluj sa stranga un numar mare de inscrisi, doar suntem in Ardeal 🙂 .
Pe aceasta cale vrem sa-l felicitam pe Mihai Tanase si echipa de organizatori a etapei de la Tulcea pentru felul cum au stiut sa ridice nivelul acestei etape si au tot sprijinul echipei Sibiu Racing Team sa-l pastreze acolo sus.