Raliul Brasovului 2017. Un nou inceput de sezon, un nou moment in care intreaga suflare automobilistica din Romania se indreapta spre Brasov, dupa o lunga pauza competitionala. Dupa un sezon 2016 in care lupta s-a mutat foarte mult si in afara probelor speciale, noul sezon se anunta unul extrem de interesant, cu schimbari importante pe durata iernii, dar si o lupta care se preconizeaza a fi interesanta in cadrul multor clasamente.
Raliul Brasovului 2017 este inclus, la fel ca in 2016, si in Campionatul National Rally2, dar si in noul Campionat dedicat masinilor Istorice, unde un numar de 7 echipaje sunt inscrise. Dupa succesul de anul trecut, cand un numar mare de echipaje au fost inscrise la Brasov, pe lista de inscrieri a Rally2 figureaza 15 echipaje, care cu siguranta vor spori spectacolul pe probele speciale, chiar daca itinerariul lor este diferit sambata de cel al campionatului principal.
Cu 100 de kilometri cronometrati, grupati in 7 probe speciale, Brasovul se anunta un raliu unde lupta se va da de pe prima proba speciala, urmand ca, cel mai probabil, diferenta sa se faca pe reginele raliului ? ?Babarunca? si ?Cheia?. Startul se da cu urcarea pe ?Rasnov? vineri, urmata de superspeciala din zona Primariei si a Prefecturii Brasov, ca apoi ziua de sambata sa poarte echipajele pe ?Rasnov? (coborare pentru Rally si Rally2 si apoi urcare pentru Rally2), ?Paraul Rece?, ?Babarunca? si ?Cheia? (doar pentru Rally) si PowerStage-ul ?Poiana? in coborare.
Dupa castigarea titlului Junior WRC in 2016, Simone Tempestini va lua startul cu un Citroen DS3 R5 in campionatul intern, in timp ce Dan Girtofan continua cu Skoda Fabia R5 cu care a obtinut titlul de vice campion sezonul trecut. In cadrul clasei 2, Bogdan Marisca va concura la cateva etape in 2017, iar la Brasov are o sansa la lupta pentru prima pozitie, in timp ce Sorin Badea schimba Ford-ul Fiesta R5 cu un Hyundai i20 R5, masina fiind la prima prezenta in Romania. De mentionat este si prezenta lui Alexandru Pitigoi pe un superb Porsche 911GT3, o masina care cu siguranta va face deliciul fanilor, dar care are o sansa reala la a se bate pentru una din pozitiile superioare ale clasamentului general.
Incepand cu 2017, clasa 3 revine in prim plan, un numar mare de echipaje valoroase fiind inscrise in competitie la Brasov, anuntand o lupta de zile mari pe probele speciale. Florin Tincescu schimba masina, trecand pe un Mitsubishi Lancer EVO IX, care probabil va fi ferit de probleme tehnice, pitesteanul avand sansa sa tina intreg sezonul ritmul avut la cateva etape in 2016. Vali Porcisteanu revine in campionat cu un sezon complet la bordul unui model similar cu Tincescu, campionul din 2011 fiind unul din favoritii clasei si unul din protagonistii luptei pentru un loc pe podium la fiecare raliu. Poate cea mai mare surpriza a clasei 3 o reprezinta Raul Badiu, sibianul facand trecerea la un EVO X, dar care, din pacate, inca nu are siguranta unui program prelungit. Raul este sigur de Raliul Brasovului, urmand ca pe parcursul sezonului sa incerce mai multe starturi cu masina integrala, dar fiind, cu siguranta, unul dintre protagonistii luptei pentru clasa 3. Manu Mihalache este, ca de obicei, inscris la etapa de casa, brasoveanul fiind in fiecare sezon extrem de rapid pe probele de asfalt, dar este interesant de urmarit la cate etape va lua startul in acest sezon, in timp ce Zsolt Marozsi, maghiarul care a anuntat ca va lua startul intreg sezonul in Romania, debuteaza cu EVO-ul lui Gergo Szabo la Brasov, urmand ca apoi sa evolueze cu un Fiesta R5. In acelasi timp, la clasa 3 mai sunt inscrisi Adrian Grigore si Bogdan Cuzma, evolutiile celor doi fiind de urmarit, in special a campionului CNVC 2016, interesanta fiind trecerea pe care pilotul o va face de la stilul caracteristic vitezei in coasta la cel al raliului.
Cu un Adrian Raspopa inscris pe final cu acelasi Citroen DS3 cu care a concurat si in sezoanele trecute, clasa 5 este una destul de saraca, cu Adrian Teslovan pe un model similar, care va incerca sa mareasca ritmul dupa sezonul de acomodare, dar si cu Cristian Toader pe un Seat Ibiza. In aceste conditii, este foarte probabil ca concurentii de la clasa 7 sa aiba o sansa reala la podiumul categoriei masinilor cu 2 Roti Motrice, desi diferenta fata de masinile de clasa 5 nu le va permite sa se bata de la egal la egal pe asfaltul brasovean pentru victorie. Campionul clasei 7 din 2016 are prima sansa la victorie la Brasov, in timp ce evolutia lui Catalin Grigoriu, cu o noua masina si un nou copilot, Sebastian Itu, este de urmarit, iar Andrei Coreanu va reusi, cu siguranta, sa progreseze la bordul Peugeot-ului 208 R2.
Clasa 9, cea mai numeroasa si populara si in acest sezon, are parte de multe schimbari interesante care vor face ecuatia victoriei foarte dificila. Vicecampionul din 2016, Csognor Szabo, continua cu Suzuki-ul Swift doar in cadrul clasei si are un nou copilot, in timp ce Norbert Maior continua pe Dacia Sandero, dar il va avea in dreapta pe Dorin Pulpea, experienta acestuia urmand a aduce un plus juniorului Napoca Rally Academy. Inscrisi si in cadrul Cupei Suzuki, Radu Necula, trecut la modelul nou de Swift, Bogdan Vrabie, revenit in curse dupa o pauza, Andrei Girtofan, trecut de la Dacia Logan la modelul Suzuki, dar si Danut Budai vor duce o lupta interesanta pentru podiumul cupei monomarca, dar se vor implica si in lupta pentru primele pozitii in cadrul clasei 9.
Cu 13 echipaje inscrise, la startul Cupei Dacia se vor afla 9 Dacii Sandero, cele mai importante schimbari fiind trecerea pe noul model a pilotilor Andrei Mitre si Bogdan Talasman. Daca primul nu va avea parte de un sezon complet din cauza examenelor programate in vara, Talasman spera sa continue tot sezonul cu Sandero, dar acest lucru va fi confirmat doar dupa cursa brasoveana. Viorel Ivan si Vlad Miculici sunt inscrisi pe lista de start cu Dacia Logan si, desi puterea mai scazuta va fi un dezavantaj, experienta lor superioara le poate aduce un plus, in timp ce Daniel Rusciuga si Radu Luca continua pe Sandero dupa sezonul de debut, iar juniorul din Iasi Dan Zaharia face si el trecerea pe noul model, cu masina cumparata de la Grigoriu. In clasamentul debutantilor, Dragos Popa si Mihnea Muresan pornesc cu prima sansa, experienta din anii trecuti a celor doi piloti fiind un avantaj, ambii avand sansa de a se implica in lupta pentru primele pozitii in cadrul Cupei Dacia. De asemenea, lista cupei monomarca este completata de multi debutanti, care vor duce lupta lor pentru clasamentul care le este dedicat in cadrul Cupei Dacia: Ovidiu Costea, Stefan Timisica, Cristiana Oprea, Alexandru Gheorge si Cristi Dolofan.
In cadrul clasei 11, prezentelor obisnuite ale lui Abraham si Preda li se adauga Jean Tatu, sibianul care va lua startul in cadrul echipei brasovene Pro Rally Team, dar si Augustin Mihalache. Daca Abraham nu a adus modificari majore in perioada dintre sezoane, Romulus Preda ia startul la Brasov alaturi de un nou copilot ? Alina Bianca Pop. In acelasi timp, in cadrul clasei 12, unde Remus Cotut continua pe Ford-ul Fiesta ST cu care a luat startul si la final de 2016, vor porni si doua echipaje din cadrul Rally2: campionul din 2016, Romain Gilles, pe acelasi Peugeot 205, dar si Adrian Minea, pe un Renault Clio.
In cadrul Rally2, Raliul Brasovului anunta o lupta interesanta, cu 15 echipaje inscrise, unele care continua dupa participarile din sezonul trecut, dar si echipaje care vor lua startul in premiera in raliuri sau in Rally2. Cu Bogdan Moldovan trecut pe un Renault Clio dupa participarile cu Lada si Fiat Stilo din 2016, Matei Stancu cu al sau BMW din CNVC la prima experienta in raliuri si cu Mihai Basca, Vlad Teodor sau alti piloti la start, clasa A2 se anunta cea mai populata si care, probabil, va da si castigatorul clasamentului general. In cadrul clasei A1, Dan Nicoschi continua cu acelasi Seat Ibiza cu care a reusit timpi excelenti in 2016, in timp ce Emanuel Resiga schimba Toyota Celica integrala pe un Citroen Saxo cu care poate puncta in clasamentul general, pe lista mai fiind inscrisi Cosmin Salistean si Cosmin Balan. In cadrul Clasei A3 (echivalenta clasei 9), lupta se va da intre Iulian Ichim (locul 3 in clasamentul general in 2016) si Dan Albut, fost concurent in cadrul Campionatului National de Slalom Paralel.