Debutand in Campionatul National de Viteza in Coasta pe un Peugeot 208 R2 cu care a concurat ulterior si in Campionatul National de Raliuri, Mihai Manole a facut in 2018 pasul catre o masina integrala. Alaturi de Florin Dorca, pilotul a concurat pe un Ford Fiesta R5 pregatit de preparatorul italian Bernini Rally la cinci etape din cele sapte programate sezonul trecut. Pentru 2019, Mihai si Florin vor avea din nou parte de o schimbare – echipajul va reveni la o masina cu tractiune fata, un Renault Clio R3, cu care se vor lupta pentru suprematia categoriei Doua Roti Motrice.
RallyMax: Salutare, Mihai! Ne bucuram sa stam de vorba la inceputul fiecarui sezon si iti multumim pentru exclusivitatea oferita. Pana sa vorbim despre prezent si viitor, sa ne aducem putin aminte de trecut, mai precis sezonul 2018, unul in care ai facut trecerea pe un model R5. Cat de greu a fost acest salt si cat de multumit esti de evolutiile voastre?
Mihai Manole: Salutare tuturor! Da, a fost un sezon greu pentru noi din acest punct de vedere, dar totusi unul frumos. Am incercat sa vedem si noi cum este sa ne batem cu cei mari 🙂 . In principiu suntem multumiti, dar am luat hotararea ca trebuie sa mai invat putin pentru a fi unde imi doresc.
RallyMax: Dupa incheierea sezonul 2018 al CNRD nu ai pus manusile-n cui, fiind prezent, spre surprinderea multora, la Monza Rally Show, unul dintre cele mai prestigioase ?Rally Show-uri? care au loc an de an. Cum te-ai simtit acolo, fiind la start cu unii dintre cei mai importanti piloti din motorsport?
Mihai Manole: Da, asa este, am primit un cadou special de ziua mea din partea sotiei si a copiilor. A fost ceva cu totul special, mai ales proba lunga de noapte unde, ca oricare 2 ingineri in masina, am calculat ca ar trebui sa fie in acelasi timp pe pista peste 60 masini simultan. Este un eveniment unic dupa parerea mea si as vrea sa cred ca in urmatorii ani o sa reusim si in Romania sa facem un eveniment macar la 30% fata de ce am vazut acolo. Eu sincer astept cu nerabdare sa vada si romanii ce inseamna cultura in Motorsport.
RallyMax: Sa revenim la prezent si la noutatile pe care urmeaza sa ni le dezvalui in acest moment. Zvonurile afirma faptul ca ai achizitionat o masina de curse, in dreapta ta urmand a fi acelasi profesionist, Florin Dorca. Ce te-a determinat sa faci aceasta modificare a materialului de concurs si ce obiective va propuneti cu acesta?
Mihai Manole: Din nou aveti dreptate si se pare ca informatiile voastre sunt foarte exacte. Asa cum am spus si inainte, am realizat ca mai am de muncit pana sa ajung sa concurez cu o masina de top R5 pentru a realiza ce mi-am dorit. Atunci am luat decizia sa ma intorc la motor aspirat in categoria 2 Roti Motrice (un Renault Clio R3), pentru a incerca sa mai acumulez cateva din secretele acestui sport minunat descoperit destul de tarziu pentru mine, din pacate. In continuare imi doresc sa raman acelasi Gentleman Driver ca si pana acum, totodata sa folosesc si experienta lui Florin pentru ca intr-un final sa spun ca sunt multumit de mine. Ceea ce nu va fi foarte usor.
RallyMax: Calendarul competitional pentru sezonul 2019 propune un format cu 8 etape, noutatea fiind reintroducerea dupa multi ani de pauza a Raliului Argesului, o etapa care ar urma sa se desfasoare pe asfalt in primul weekend al lunii mai. Esti unul dintre cei care impartasesc aceeasi parere cu noi prin faptul ca formatul calendarului este putin cam ?aglomerat?. Crezi ca acest lucru va avea ca efect scaderea numarului de participanti la etapele CNRD?
Mihai Manole: Din pacate da, stiu ca nu e frumos ce am sa spun dar inca sustin ca trebuie sa fii somer sau pilot profesionist pentru a fi prezent la toate etapele. Acest lucru nu poate face bine acestui sport in care, din cate se vede in ultima vreme, suntem din ce in ce mai multi care in restul timpului facem cu totul altceva decat curse. Este ceva la care, poate, noua/vechea conducere a federatiei trebuie sa se gandeasca. Aceasta este parerea mea personala.
RallyMax: Daca ar fi sa vorbim despre vise, care ar fi acela pentru pilotul Mihai Manole?
Mihai Manole: Vise avem cu totii, sunt convins. Eu imi doresc sa trec peste un an sau doi la un model de top R5 si cu adevarat sa ma bucur de ce am acumulat pana atunci si sa aratam tuturor ca se poate merge tare chiar daca nu asta e meseria noastra, ci doar un hobby foarte frumos.
In plus, recunosc ca imi doresc sa iau startul la Raliul Spaniei WRC pentru ca eu cred ca atmosfera de acolo este absolut superba.
RallyMax: Multumim pentru raspunsurile acordate si mult succes pe durata intregului sezon 2019! In incheiere, am dori sa aflam care este suprafata ta preferata, dar si raliul in care te-ai simtit cel mai bine in 2018.
Mihai Manole: In incheiere as dori sa le urez tuturor colegilor mei din acest sport minunat sa mai lase acasa toate supararile si atunci cand vin la raliu sa se bucure cu adevarat de acest sport, fara rautati si jigniri. Eu cred ca asta e cel mai important in asa o comunitate restransa.
Referitor la suprafata, as zice ca imi place mai mult macadamul, desi pe asfalt am avut cele mai bune rezultate. Dar asa cum spus, vreau sa mai invat si am sa fac tot ce pot pentru a fi mai bun alaturi de bunul meu prieten Florin Dorca.
Ca si raliu, cred ca Iasiul in opinia mea e unul foarte reusit, desi sufleteste e clar ca la Cluj ma simt mult mai bine.
Multumesc!
Mihai Manole & Florin Dorca