Pentru doamnele si domnisoarele implicate in sporturile cu motor, Martisorul de anul acesta este cu totul deosebit: este vorba despre lansarea Femei in Motorsport, o platforma dedicata promovarii femeilor din toate ariile automobilismului si motociclismului din Romania. Cu aproape 30 de membri in faza initiala, invitatia este acum deschisa pentru toate femeile active sau implicate in trecut in motorsportul romanesc, atat ca sportivi, dar si in roluri de oficiali, organizatori, team manageri, PR, fotografi, jurnalisti, ingineri, mecanici, etc.
Pasiune, sportivitate, eleganta, putere, ambitie?sunt toate caracteristici care nu depind de gen, cu atat mai mult in motorsport unde barbatii si femeile isi masoara performantele laolalta, pe un plan de egalitate. Cu toate acestea, mass media si publicul larg percep prezentele feminine din motorsport ca o exceptie, iar mesajul transmis astfel este in defavoarea valorilor si a modelelor pe care sportul le inspira.
Platforma Femei in Motorsport a aparut astfel din necesitatea de a incuraja o cultura care faciliteaza si valorifica implicarea femeilor in mod egal in toate ariile motorsportului. Mai mult decat atat, un punct esential este deschiderea fata de membrii debutanti: tinerele aflate la inceput de drum au acum la dispozitie o platforma unde isi pot publica comunicatele de presa si impresiile de la competitii, facilitandu-se astfel comunicarea cu presa, cu spectatorii dar si cu potentialii parteneri. Palmaresul este binevenit, insa nu limiteaza inscrierea pe platforma. Principalul obiectiv este prezentarea comunitatii femeilor din motorsport la adevarata ei dimensiune si valoare, invitand sa se inscrie membri din toate disciplinele din automobilism, inclusiv din zona competitiilor de regularitate, dar si din motociclism.
Initiativa apartine nimeni alteia decat pilotului Cristiana Oprea, care incepand cu 2016 a readus in atentia tuturor pasionatilor de masini ideea de echipaj feminin de raliuri. Drumul sau catre performanta a demontat stereotipuri si a modificat statisticile motorsportului romanesc atunci cand, in iulie 2018, ea si copilotul Diana Hategan au devenit primul echipaj feminin romanesc care au participat la un raliu in afara tarii in ultimii 50 de ani, la ERT Rally Sliven in Bulgaria.
?Femei in Motorsport este un mod de a multumi comunitatii care m-a incurajat in ultimii ani sa imi urmez visul si de a sustine la randul meu dezvoltarea armonioasa a sportului cu motor in Romania.? Mai mult, este o oportunitate de a dezvalui povestile nespuse ale celor care fac posibila dezvoltarea acestui sport – oficiali, organizatori, oameni de media sau team manageri. Este inceputul unei perioade foarte frumoase, vor mai urma si alte initiative constructive care vin in intampinarea noii generatii de tineri pasionati de auto-moto.?
spune entuziasmata Cristiana, care si-a pus in slujba motorsportului romanesc toate aptitudinile de comunicare dezvoltate in ultimii ani ca PR pentru competitia Cupa DACIA si ca jurnalist auto pe blogul sau Emoticar.ro
Printre primii membri care au acceptat cu zambetul pe buze noua initiativa se numara nume sonore ale motorsportului romanesc: Mihaela Beldie (copilot raliuri, prima si singura femeie care a reprezentat Romania in Campionatul Mondial de Raliuri pana in prezent), Carmen Poenaru (prima romanca care obtine titlul de campion absolut de raliuri in 2017, din postura de copilot), Alina Bunica (raliuri), Ramona Rusu (pilot de drift si raliuri, campioana Queen of Europe 2014), Andreea Goga (pilot Motociclism Enduro), Roxana Ciuhulescu (sportiv pluridisciplinare, organizator si promotor), Ana-Maria Pascaru (10 ani de experienta ca PR in motorsport), Laura Savu (organizator Women Rally). Lor li se alatura noul val de sportivi, oficiali si oameni de media, care cu siguranta vor scrie in continuare istoria sportului in Romania.
?Apreciez si sustin cu tot dragul acest proiect. Este modalitatea prin care ne ?aliniem? la start cu celelate femei implicate in motorsport la nivel mondial si in acelasi timp ne apropie si mai mult de ?FIA Women in Motorsport?, comisie care a prins o amploare deosebita in cei de 10 de existenta. Sunt mandra sa fac parte din Femei in Motorsport.?
a declarat Mihaela Beldie Dobranici.
Platforma se aliniaza directiilor de dezvoltare stabilite de FIA prin Comisia Women in Motorsport si propune localizarea acestui concept in Romania, prin definirea a 6 directii de actiune:
- Baza de date, inclusiv cu femei implicate in trecut, o buna cunoastere a istoriei automobilismului fiind esentiala pentru dezvoltarea si promovarea armonioasa a noilor generatii.
- Promovare prin preluarea comunicatelor de presa, dar si prin publicarea continutului editorial creat cu si de catre membri, oferindu-le astfel membrilor un instrument de exprimare
- Construirea unei relatii sanatoase cu mass-media prin comunicarea unor informatii relevante,
- Facilitarea legaturii dintre sportivi si sponsori
- Organizarea unor evenimente de networking si facilitarea participarii membrilor la evenimente de interes pentru dezvoltarea multidisciplinara
- Promovarea unor modele autentice, relevante pentru generatia tanara & sustinerea educatiei rutiere prin motorsport.
Asadar, va invitam sa urmariti adevaratele vestitoare ale primaverii din motorsportul romanesc pe site-ul www.femeiinmotorsport.ro, dar si pe canalele de facebook si instagram @femeiinmotorsport. Daca sunteti implicata in motorsport si doriti sa va inscrieti sau sa inscrieti o femeie care a activat in istoria motorsportului romanesc, puteti face asta oricand urmarind pasii din sectiunea ?Contact? de pe site.