In ultimii ani, prezenta doamnelor si domnisoarelor in motorsportul din Romania a fost tot mai des intalnita, urmand trendul european de implicare a persoanelor de sex feminin in ramurile sportului dominat odinioara de barbati. Odata cu tot mai multe actiuni ale Federatiei Internationale a Automobilului pentru promovarea si deschiderea catre un numar mai mare de doamne si domnisoare la startul competitiilor auto, motorsportul din Romania a vazut o premiera la inceputul lunii martie, prin lansarea platformei Femei in Motorsport, care isi doreste facilitarea si valorificarea prezentei femeilor in mod egal in toate ariile motorsportului.
Cu o etapa pilot desfasurata in septembrie 2018 la Cluj-Napoca si Alba-Iulia, la care au participat 47 de doamne si domnisoare pe 32 de masini, Women Rally este o competitie care isi propune sa celebreze femeia pasionata de motorsport. Cu un concept nou, de mare avengura, organizat in premiera in Romania, Women Rally devine in 2019 un campionat de sine statator, organizat de Clubul Sportiv Savu Racing sub egida Federatiei Romane de Automobilism Sportiv. Laura Savu, initiatorul proiectului, a fondat competitia cu scopul incurajarii femeilor si pentru a oferi acestora mai multa incredere la volan, avand-ul alaturi in eforturile sale pe sotul sau, Horatiu Savu, pilot si organizator de competii.
Sezonul 2019 al Women Rally se va desfasura pe durata a trei etape, in trei orase diferite: Alba-Iulia, in perioada 10-12 mai, Timisoara in perioada 21-23 iunie, ca mai apoi anul competitional sa se incheie la Cluj-Napoca, in perioada 13-15 septembrie. La fiecare etapa sunt asteptate participante din orasele gazda, cat si din zonele apropiate, estimarile organizatorilor fiind de aproximativ 50 de doamne si domnisoare dornice sa isi testeze abilitatile intr-un cadru organizat.
La fel ca la editia pilot din 2018, fiecare etapa Women Rally din 2019 va avea programat un start festiv, o etapa de legatura si o proba speciala contra-cronometru, asemanatoare cu superspecialele de la raliurile din Campionatul National de Raliuri. In Alba Iulia, organizatorii vor pregati un traseu special pe strazile orasului, in zona unde anual, de 1 decembrie, are loc defilarea dedicata Zilei Romaniei, in timp ce startul festiv va avea loc in faimoasa Cetate ?Alba Carolina?. La Timisoara, dupa ce vor porni in concurs din apropierea Operei Nationale Romane, concurentele care vor lua startul in Women Rally se vor duela cu secundele la Shopping City Mall, in timp ce Vivo! va fi gazda concursului la Cluj – Napoca. La fel ca in 2018, startul festiv in orasul de pe Somesul Mic se va da de pe platoul Cluj Arena si, desi mai sunt multe detalii de pus la punct, etapa de la Cluj-Napoca este asteptata sa aduca o noutate in formatul competitiei, prin includerea a doua probe speciale cronometrate in program.
Campionatul Women Rally 2019 va fi organizat sub umbrela Comisiei Women in Motorsport din cadrul Federatiei Internationale a Automobilului, iar fiecare din cele trei etape programate in 2019 va avea sprijinul autoritatilor locale si ale reprezentantelor Mercedes din fiecare oras in care caravana Women Rally va poposi. La fel ca in 2018, taxele de inscriere vor fi rezervate pentru actiuni de ajutor ale comunitatilor defavorizate, prin care copiii cu venituri reduse din mediul rural vor primi pachete cu produse de igiena orala si informatii din domeniul stomatologic.
Salutam proiectul Women Rally si organizarea acestuia sub egida FRAS si FIA, o competitie care aduce in prim plan prezenta femeilor in sportul in care numarul lor este inca, mult prea mic. Pe masura ce ne apropiem de perioada de desfasurare a celor trei etape din 2019, vom prezenta materiale noi despre Women Rally.