A doua zi din Raliul Portugaliei incepe cu o prognoza de caldura si temperaturi inalte pentru sambata, conditii care au pus probleme echipajelor si mai ales masinilor de concurs de-a lungul zilei. Cu 6 probe speciale programate, printre care si cea mai lunga a raliului, in lungime de 37 de kilometri, echipajele au avut parte de un adevarat maraton, drumurile devenind dure si casante pe a doua trecere, de dupa-masa.
Simone Tempestini si Sergiu Itu incep excelent ziua secunda, cu timpi foarte buni in WRC2, variind intre al cincelea si al saptelea pe specialele de dimineata. Dupa ce echipajul urca constant locuri in clasamentul categoriei si obtine un nou loc 5 pe PS11, o a doua pana aduce o intarziere de aproape 3 minute, ca mai apoi, pe cea mai lunga proba a raliului, cei doi obtin un excelent loc patru in WRC2, in conditiile in care suprafata a devenit dura si problemele tehnice puteau sa apara in orice viraj.
Primele probe incep cu Toyota in frunte, Kris Meeke fiind cel mai rapid pe speciala de deschidere a zilei, urmat de Jari-Matti Latvala, ca mai apoi finlandezul sa se impuna pe urmatoarele doua speciale din bucla, avand un ritm incredibil. In lupta directa pentru locul patru, Ogier si Neuville se dueleaza si fac schimb de locuri, ca mai apoi viteza belgianului si strategia echipei Hyundai sa-l propulseze pe Thierry pe locul 4.
A doua bucla a zilei aduce singura victorie de astazi pentru Ott Tanak, care isi pastreaza de-a lungul celor sase speciale pozitia de lider, ca mai apoi Thierry Neuville sa arate viteza pura si sa se impuna pe ultimele doua probe. Aflat pe locul secund, Jari-Matti Latvala e nevoit sa se retraga dupa PS12 cu probleme la suspensia Yaris-ului, in timp ce Ott Tanak pierde peste 12 secunde pe ultima proba a zilei, din acelasi motiv – suspensie – si astfel lupta de maine va fi una stransa, cu primii trei piloti intr-un ecart de 9,2 secunde.
Cu 5 probe speciale de parcurs maine, Ott Tanak este in continuare lider, urmat de colegul sau de echipa, Kris Meeke, la doar 4,3 secunde, in timp ce Thierry Neuville se afla la 9,2 secunde de lider, dupa ce astazi a avut o cursa excelenta de urmarire. In spatele pilotului Hyundai se afla Sebastien Ogier, la 11,8 secunde si 21 de Tanak, in timp ce Esapekka Lappi, cu un ritm bun, ocupa al cincelea loc, la peste un minut si jumatate distanta. Teemu Suninen este al saselea, urmat de Elfyn Evans, in timp ce Kalle Rovanpera, liderul WRC2Pro, ocupa locul 8 in clasamentul general, urmat la peste un minut de colegul sau de echipa, Jan Kopecky.
Dupa multe schimbari de clasament, Rovanpera este lider in categoria secunda, profitand de timpul pierdut de Kopecky cand capota Skodei sale s-a deschis si astfel a fost nevoit sa evolueze in acest mod. Ultimul loc este ocupat de Mads Ostberg, revenit in Super Rally, in timp ce podiumul in clasamentul WRC2 este format din Pierre Loubet, Eerik Pietarinen si Emil Bergkvist. Dupa ce ieri un model Polo R5 a luat foc pe probele speciale si a fost distrus, astazi a venit randul masinii lui Veiby, a carei parte din spate a luat foc astazi in timpul cursei, norvegianul fiind nevoit sa se retraga.
1. | 8 | T?nak Ott – J?rveoja Martin | 2:47:23.1 | |
2. | 5 | Meeke Kris – Marshall Sebastian | 2:47:27.4 | +4.3 |
3. | 11 | Neuville Thierry – Gilsoul Nicolas | 2:47:32.3 | +9.2 |
4. | 1 | Ogier S?bastien – Ingrassia Julien | 2:47:44.1 | +21.0 |
5. | 4 | Lappi Esapekka – Ferm Janne | 2:49:00.6 | +1:37.5 |
6. | 3 | Suninen Teemu – Salminen Marko | 2:49:25.8 | +2:02.7 |
7. | 33 | Evans Elfyn – Martin Scott | 2:53:33.5 | +6:10.4 |
8. | 23 | Rovanper? Kalle – Halttunen Jonne | 2:55:56.9 | +8:33.8 |
9. | 24 | Kopeck? Jan – Dresler Pavel | 2:56:58.4 | +9:35.3 |
10. | 10 | Latvala Jari-Matti – Anttila Miikka | 2:58:15.6 | +10:52.5 |
Credit foto: Cosmin Serboteiu