A patra etapa a Campionatului National de Raliuri s-a desfasurat weekend-ul care s-a incheiat pe probele speciale de asfalt din judetul Harghita, pe un traseu tehnic care a reprezentat o provocare pentru echipaje si masinile de concurs. Raliul Perla Harghitei a programat peste 120 de kilometri cronometrati pe 12 probe speciale, inclusiv pe o superspeciala care a atras un numar mare de fani dornici sa aplaudele echipajele si spectacolul.
Un raliu plin de ghinioane, cu multe probleme tehnice, cu pene de cauciuc, dar si cu greseli de pilotaj. Asa s-ar rezuma a patra etapa a Campionatului National de Raliuri pentru DTO Rally Team, echipa care venea cu sperante mari la Raliul Perla Harghitei, unde isi propunea sa repete victoriile de la Raliul Moldovei. Din pacate, din cele cinci echipaje ale gruparii, unul singur a reusit obiectivul stabilit inaintea cursei, in timp ce celelalte patru au avut parte de ghinioane sau probleme tehnice.
Pentru Vali Porcisteanu si Dan Dobre, cel mai rapid echipaj DTO Rally Team, Raliul Perla Harghitei este unul in care incidentele s-au tinut lant de-a lungul anilor. Acest sezon nu a facut exceptie, cu multiple probleme pentru vicecampionii din 2018 care concureaza in acest an cu un Citroen C3 R5, o masina rapida si fiabila. ?Se pare ca Raliul Harghitei nu tine cu noi deoarece in fiecare an am avut evenimente pe probe. Anul acesta imi doream sa trecem cu bine peste primele speciale, unde vitezele sunt mari, dar nu am reusit sa ne indeplinim planul cum ne-am propus. Ritmul a fost unul bun, desi scopul era sa fim mai rapizi, iar mai apoi la superspeciala a inceput sirul de ghinioane, cu roata rupta dupa ce am sters o bordura. Janta a cedat, roata masinii a zburat si ne bucuram ca nu au fost alte urmari.? a povestit Vali experienta din prima zi de concurs a Raliului Perla Harghitei 2019.
Cursa a continuat in a doua zi de concurs cu alte probleme tehnice pentru Vali si Dan, care au fost nevoiti sa nu concureze la maximul lor si sa se multumeasca doar cu locul al cincelea in clasamentul general: ?Sambata am incercat sa recuperam, fiind la cateva secunde de podium inaintea parcurgerii probelor din ziua secunda. Din pacate, am avut mai multe probleme tehnice care nu ne-au permis sa evoluam in ritmul nostru. Initial masina a intrerupt din cauza unei probleme la o bobina, ca mai apoi sa vina randul franelor, lucru care m-a scos complet din ritm. Desi problema cu bobina a fost rezolvata in primul service, o mufa sarita la mijlocul zilei si apoi o pana pe a treia bucla ne-au confirmat ca ghinioanele s-au tinut lant de noi in acest raliu. Am parcurs ultimele probe fara sa fortam, cu gandul la linia de sosire. Trecem raliul la capitolul pierderi, incercam sa il uitam cat mai repede si ne concentram pe urmatoarea etapa, Raliul Sibiului, unde speram sa avem o cursa buna, tinand cont ca masina functioneaza perfect dupa problemele de la Harghita.? a incheiat Vali Porcisteanu, pilotul care se afla, alaturi de Dan Dobre, pe locul secund in clasamentul general la mijlocul sezonului 2019.
La bordul celui de-al doilea model R5 al DTO Rally Team, Cristi Dolofan si Mihai Sandu au inceput Raliul Perla Harghitei cu ezitari si in afara primilor zece clasati, asa cum echipajul a obisnuit la etapele precedente. De asemenea, o serie de intreruperi ale motorului Peugeot-ului 208 R5 a dat mari batai de cap celor doi, care au fost nevoiti sa evolueze cu problema tehnica mai multe probe speciale, pe care au pierdut minute pretioase. Desi echipa de asistenta tehnica a rezolvat problema in parcul de service, timpul pierdut era imposibil de recuperat de catre Cristi si Mihai, astfel incat echipajul a terminat cea de-a patra etapa din 2019 in afara punctelor clasamentului general si doar pe locul al optulea in cadrul clasei RC2.
Cu un inceput progresiv, crescand ritmul de la o proba speciala la alta, Eugen Caragui si Robert Fus au fost implicati constant in lupta pentru victorie in cadrul clasei RC4 la Raliul Perla Harghitei. Echipajul a reusit sa fie foarte rapid pe finalul cursei, cand mai avea de recuperat cateva secunde pentru a prelua fotoliul de lider, dar o greseala de abordare a unui viraj i-a facut pe cei doi sa piarda aproximativ 30 de secunde si sa ocupe doar locul al treilea in clasamentul categoriei la finalul cursei.
Dupa ce cu doar doua zile inaintea startului Bogdan Nastase a aflat ca este nevoit sa evolueze alaturi de un nou copilot, pilotul DTO Rally Team si-a demonstrat, din nou, viteza la cursa din weekendul incheiat. Avandu-l in dreapta pe titratul pilot Raul Badiu, Bogdan a reusit o cursa excelenta pe asfaltul din judetul Harghita si a obtinut a treia victorie consecutiva in cadrul clasei 11, intr-o cursa pe care a controlat-o de la inceput pana la final. ?Raliul Perla Harghitei a fost o experienta foarte frumoasa cu Raul in postura de copilot, de la care am invatat anumite ?trucuri? care ma vor ajuta sa fiu mai rapid si sa cresc ritmul pe probele speciale. Am format un echipaj competitiv si am reusit sa obtinem maximul si la aceasta cursa? a spus Bogdan, cel care o va avea, din nou, in dreapta pe Delia incepand cu Raliul Sibiului, competitia care are loc saptamana viitoare.
In Cupa Dacia, echipajul format din Cristi Sugar si Vlad Colceriu a avut un inceput ezitant de raliu, ca mai apoi sa creasca ritmul treptat pe probele speciale si sa castige incredere dupa iesirea in decor de la Raliul Moldovei. Eforturile juniorilor DTO Rally Team au fost rasplatite, cei doi reusind sa urce la conducerea cupei monomarca la mijlocul zilei secunde, cand ghinionul si-a facut simtita prezenta ? o pana de cauciuc pe a doua trecere pe ?Lueta? a insemnat peste 3 minute pierdute si astfel spulberarea oricarui vis la o noua victorie in Cupa Dacia. La finalul cursei, Cristi Sugar si Vlad Colceriu termina doar pe locul 5 in cupa monomarca, desi au dat totul pe ultimele speciale si au recuperat timp pretios.
Chiar daca Raliul Perla Harghitei nu a fost unul fericit pentru echipajele DTO Rally Team, experienta acumulata de piloti si copiloti pe probele speciale dificile de asfalt da incredere ca urmatoarele competitii vor aduce rezultatele dorite. Cu mai putin de doua saptamani pana la urmatoarea cursa, Raliul Sibiului, echipa a intrat deja in pregatiri pentru a cincea etapa din 2019, acolo unde echipajele vor reveni cu forte proaspete, dorinta de lupta cu cronometrul si entuziasmul necesar pentru o evolutie de zile mari.
In sezonul 2019, DTO Rally Team are alaturi o serie de parteneri puternici: Dolo Trans Olimp, Trust Motors – Importator Peugeot, Citroen si DS Automobile, Imbold, Catena, Oscar Downstream, Tellur, Hidro Gaz Pipe si Total Lubricants Romania.