Dupa mai multi ani de absenta in competitiile oficiale din Romania, Mihai Lacatus va concura in acest weekend la etapa de Viteza in Coasta de la Campulung Muscel, a opta competitie a sezonului 2019. Cu prezente de-a lungul sezoanelor trecute in Campionatul National de Raliuri atat in Cupa Dacia, la bordul unui model Logan, cat si cu modele Citroen C2 R2, Subaru Impreza sau in 2010 si 2011 la volanul unui Mitsubishi Lancer, Mihai ia startul in Trofeul Campulung Muscel pe masina cu care Tomi Abraham a “alergat” in ultimii ani.
La bordul spectaculosului Mitsubishi Lancer EVO Kombi, Mihai Lacatus va “alerga” in cadrul clasei E2/SH+3000 pe cei trei kilometri cronometrati ai traseului de concurs dintre Campulung Muscel si Voina. Experienta pe modele integrale din sezoanele trecute si prezenta cu puternicul EVO Kombi vor reprezenta ingredientele excelente pentru spectacol, Mihai fiind hotarat sa aduca zambetul pe buzele fanilor.
Trofeul Campulung Muscel se desfasoara in perioada 21 – 22 septembrie 2019 pe drumul dintre Leresti si Voina, traseu tehnic si selectiv unde increderea si determinarea pilotului sunt vitale. Etapa programeaza sambata trei manse de recunoasteri si trei de antrenament cronometrat, ca mai apoi, duminica, sa fie programate alte doua manse de recunoasteri si cele doua de concurs, care vor stabili clasamentele concursului.
Ma bucur sa revin dupa o pauza lunga si sa iau startul la aceasta etapa de Viteza in Coasta. Sper sa ma obisnuiesc repede cu Kombi-ul, pe care il cunoastem cu totii ca fiind puternic si spectaculos. Doresc, in primul rand, sa-i multumesc prietenului si colegului meu Thomas Abraham pentru masina de concurs si pentru oportunitate. In al doilea rand, sper sa ma obisnuiesc cu masina si sa-mi imbunatatesc parcursul cu fiecare urcare. Imi doresc sa termin cu bine aceasta etapa, iar apoi ne vedem cu totii la Cluj, la Transilvania Rally, dar in alta postura! 🙂
a spus Mihai inaintea Trofeului Campulung Muscel
Bistro Engels & Rinat Construct