Daca pana anul acesta o vorba a fanilor raliurilor din Romania spunea ca anvelopele de iarna se schimba cu cele de vara abia dupa Raliul Brasovului, in 2019 se pare ca lucrurile vor sta fix invers. Dupa zeci de ani in care a deschis sezonul competitional din Romania sub diverse nume, inclusiv cel de ”Raliul Zapezii”, Tess Rally se va desfasura in acest an in luna octombrie si incheie calendarul competitional. Desfasurat pe macadam, o alta schimbare majora pe care Autoblic, clubul organizator, a adus-o, Raliul Brasovului are loc in perioada 18-19 octombrie pe 119 kilometri cronometrati, pe o serie de probe speciale noi pentru majoritatea concurentilor.
Chiar daca numeroase titluri au fost adjudecate deja, duelurile vor continua la Brasov in numeroase clasamente. Desigur, cea mai importanta lupta va fi cea dintre Simone Tempestini si Vali Porcisteanu, cei doi piloti care au oferit spectacol fanilor la cele sapte raliuri desfasurate, cu dueluri frumoase si schimbari de lider. Dupa victoria de la Transilvania Rally, Tempestini are prima sansa, nefiind nevoit sa termine pe podium, chiar daca pilotul DTO Rally Team se impune in Tess Rally. Pe asfalt, etapa brasoveana era una din preferatele lui Porcisteanu, care va avea nevoie de un parcurs perfect pentru a duce titlul la Pitesti, in timp ce Simone va folosi experienta din WRC pentru a fi rapid pe specialele noi, avand un avans de peste 20 de puncte la ”adevar”, clasamentul care scade cele mai slabe doua rezultate pana in prezent.
Cu un avans linistitor si cu doar un abandon in 2019, Dan Girtofan are prima sansa la ultima treapta a podiumului la finalul sezonului, in timp ce Sebastian Barbu, aflat in prezent pe locul patru, va avea nevoie de un parcurs de exceptie pentru a trece in fata brasoveanului la cursa de casa a acestuia. Dupa cursa excelenta de la Cluj, unde a terminat al doilea, Bogdan Marisca va fi absent la Brasov, dar isi va pastra cu siguranta locul al cincelea la finalul sezonului. Pe lista de inscrieri se afla alte modele R5 care vor contribui la spectacol: Catalin Grigoriu, Cristi Dolofan si surpriza Enis Arif, care va lua startul cu Skoda Fabia cu care Titi Aur a concurat in prima parte a sezonului, la debutul constanteanului pe o masina integrala. In clasa RC2N, patru piloti se vor afla la start: deja campion, Andrei Girtofan va defila in fata propriilor fani, Razvan Trisnevschi va face spectacol pe macadam si va incerca sa isi pastreze podiumul in fata lui Adrian Grigore, in timp ce Emil Vincze va lua startul alaturi de Gergo Szabo pe un EVO IX.
Pe langa duelul pentru titlul de campion general absolut, la Tess Rally se va duce o lupta superba si pentru titlul in categoria masinilor cu tractiune fata, unde Adrian Teslovan are un avans de doar 2 puncte in fata lui Mihnea Muresan in clasamentul care ia in considerare cele mai pune rezultate pana in prezent. Duelul dintre cei doi este de urmarit de catre fani, in timp ce Mihai Manole are prima sansa la bronzul categoriei 2FWD (2 Roti Motrice) la finalul sezonului din cauza absentei lui Norbert Maior. In cadrul clasei RC3, Teslovan are prima sansa in fata lui Manole, dar surprizele sunt posibile, tinand cont ca primul se va lupta pe doua planuri, in timp ce clasa RC4, cu Muresan deja campion, va avea de stabilit podiumul, cu Alexandru Gheorghe si Eugen Caragui intr-un duel direct. Constant, Gheorghe a demonstrat o crestere de forma in 2019, in timp ce increderea lui Caragui a scazut considerabil dupa cele trei rasturnari din ultimele doua curse. In cadrul clasei RC4, la Brasov vor avea loc doua prezente surpriza – Raul Badiu revine in CNR si va “alerga” pe Ford-ul Fiesta R2T inchiriat de la Csongor Szabo, in timp ce Istvan Soos se va afla la start cu un Peugeot 208 R2, ambii cu sanse mari la podium, urmand a incurca “socotelile” in cadrul clasei si a clasamentului 2FWD.
Cu Norbert Maior deja campion in cadrul clasei RC5 si in clasamentul juniorilor, dar absent la Brasov, Danut Budai si Bogdan Vrabie se vor duela pentru victoria clasei si locul secund in clasamentul general, numerosi piloti rapizi fiind la start si avand sanse de a fi premiati la finalul cursei: Bogdan Talasman, Alex Ardelean, Bogdan Gheorghiu, Cristi Sugar, Dragos Popa sau Andrei Mitre. Cu sase masini la start, combinatia dintre pilotii de clasa 11 si macadam va asigura spectacolul – Dragos Dinu revine alaturi de Sorin Vlascu, copilotul alaturi de care a obtinut unele dintre cele mai bune rezultate, in timp ce Bogdan si Delia Nastase vor incerca sa aduca puncte pretioase pentru DTO Rally Team. Adrian Minea revine in raliuri, de aceasta data alaturi de Mircea Onofrei, in timp ce Adrian Iliescu si Paul Ciubotariu completeaza un sezon in care nu au fost prezenti la toate cursele. Cu doar 1,4 puncte in spatele lui Alexandru Pitigoi inaintea Tess Rally, Dorin Costea, singurul inscris al categoriei, are nevoie de o cursa fara incidente pentru a deveni castigator al clasei 12, profitand de faptul ca Pitigoi a luat startul doar la trei etape de asfalt in 2019.
Cele doua cupe monomarca au dovedit in 2019 ca materialul de concurs identic este un ingredient de exceptie pentru dueluri stranse si lupte de la egal la egal intre mai multi competitori. Cu prima sansa in Cupa Suzuki dupa victoria de la Transilvania Rally, Danut Budai are un avans care-i permite sa abordeze cursa de la Brasov strategic, presiunea fiind pe Bogdan Vrabie, care trebuie sa atace si sa se impuna. In lipsa lui Georgescu, cu masina avariata la Cluj, Bogdan Talasman are prima sansa la locul al treilea in Cupa Suzuki, dar va avea de luptat cu Alex Ardelean, intr-o crestere de forma, in timp ce Cupa Dacia va vedea un duel de invidiat, intre alti doi competitori. Succesul de la etapa anterioara l-a readus pe Cristi Sugar in lupta directa cu Andrei Mitre, cei doi fiind principalii contracandidati, Bogdan Gheorghiu si Dragos Popa fiind un pas in spate si in lupta pentru podium. In clasamentul debutantilor, cu titlul deja adjudecat de la Cluj, Andrei Georgescu va fi absent dupa iesirea violenta in decor de la Transilvania Rally, in timp ce Vlad Raducanu are drumul deschis catre locul secund al categoriei datorita absentei lui Horea Balea, diferenta dintre cei doi fiind mai mica de 2 puncte inaintea Raliului Brasovului.
In clasamentul echipelor, Napoca Rally Academy se indreapta aproape sigur catre un titlu pe care Marco Tempestini l-a gestionat excelent din postura de manager, cu multe puncte aduse de pilotii din clasele secundare, Norbert Maior, Mihnea Muresan si Andrei Mitre. Cu un parcurs bun, cu sanse mari la titlu in 2019, dar si cu numeroase ghinioane si abandonuri, DTO Rally Team a aratat o forma excelenta in 2019, dar este aproape imposibil ca trofeul sa ajunga la Pitesti, in timp ce Sibiu Racing Team, care a punctat doar de la al doilea raliu al sezonului, a dovedit ca se poate bate de la egal la egal cu primele doua clasate si ca va fi unul dintre principalii ”jucatori” in sezonul viitor. In Rally2, Danny Ungur Racing se indreapta spre un nou titlu al echipelor, in timp ce nou aparuta GP24 Timis Rally Team, cu o componenta puternica, a demonstrat ca poate cuceri trofeul si ca este competitiva la fiecare cursa.
Un singur reprezentant al Campionatului pentru Vehicule Istorice se afla la startul Tess Rally 2019, in timp ce in Rally2, 13 masini se vor lupta cu secundele intr-un duel care se anunta interesanta pentru titlu, intre Samuil Mircea si Claudiu Albut. Cum amandoi au avut parte de abandonuri la Transilvania Rally iar Nicoschi nu va concura in etapa brasoveana, cele trei puncte diferenta dintre Mircea si Albut anunta un duel strans si spectaculos. Clasa A1 va alinia la start 4 masini pilotate de Cristi Pesotchi, Nicu Fota, rapidul si deja campionul Roland Csato si Lucian Tugulea. Cu alte cinci masini aliniate in cadrul clasei A2, Florian Niturad si Cosmin Salistean vor lupta cu Samuil Mircea si Joanan Nagel, in timp ce lista e completata de Cristian Barbu, ca mai apoi clasa A3 sa vada o lupta intre Aurelian Malutan, Claudiu Albut, rapidul George Marinescu, Paul Popa si al sau Suzuki Swift Sport.