In ciuda numeroaselor discutii dintre organizatorii Raliului Suediei si reprezentantii FIA, dar si a zvonurilor din ultima perioada, este confirmat ca a doua etapa WRC din 2020 va avea loc in perioada 13-16 februarie, dar cu o ruta schimbata. Din cauza vremii neobisnuit de calde pentru aceasta perioada si a lipsei zapezii, raliul a fost la un pas sa fie anulat, dar vizita delegatului FIA Timo Rautiainen de marti a confirmat faptul ca etapa desfasurata pe zapada si gheata va avea loc pe toate cele patru zile de concurs programate.
O ruta noua a fost aprobata de catre organizatori, promoterul WRC, FIA si principalele echipe, echipajele urmand a concura pe sectiuni competitive in toate cele patru zile programate, intr-un total de 180 de kilometri de proba speciala, urmand a fi acordate puncte integrale pentru Raliul Suediei.
Raliul va debuta joi cu ceremonia de start si celebra superspeciala de noapte, in care doua echipaje se intrec in paralel pe faimosul circuit din Karlstadt. Vineri, competitia programeaza cate o trecere pe specialele din Norvegia, “Hof-Finnskog” (21.26km) si “Finnskogen” (20.68km), dar si parcurgerea probei “Nyckelvattnet” (18.94km) din Suedia, desi initial erau programate doua treceri pe aceste drumuri, care au, in acest moment, suficienta zapada. Ziua se va incheia cu “Torsby Sprint”, o proba in lungime de 2.8 kilometri, care era initial programata in a treia zi de concurs.
Sambata, echipajele vor parcurge o ruta identica cu cea de vineri, cu o bucla pe cele doua probe din Norvegia si pe cea din Suedia, parcurgerea probelor programate initial, celebrele “Vargasen” sau “Hagfors”, fiind anulata de catre organizatori din cauza lipsei zapezii. Duminica, Rally Sweden va programa doua treceri pe “Likenas” (21km), proba care va reprezenta si Power Stage-ul. Raliul ajunge astfel la aproximativ 180 de kilometri cronometrati pe durata celor patru zile de concurs, reusind sa ofere fanilor motive suficiente pentru a fi prezenti la singura etapa de iarna din calendarul WRC, in ciuda faptului ca partea dedicata masinilor istorice a fost anulata.
Raliul Suediei este prima cursa din calendarul Junior WRC 2020, Raul Badiu si Gabriel Lazar urmand a fi prezenti la startul competitiei la comenzile modelului Ford Fiesta R2T. Dupa prezentele din 2019, echipajul roman porneste o noua campanie in competitia dedicata celor mai rapizi juniori la nivel mondial, luand startul in cursa cu experienta din sezonul trecut.
Ruta Raliului Suediei 2020:
- Joi:
- SSS Karlstad
- Vineri:
- Hof Finnskog 1
- Finnskogen 1
- Nyckelvattnet 1
- Torsby Sprint
- Sambata:
- Hof Finnskog 2
- Finnskogen 2
- Nyckelvattnet 2
- Torsby Sprint
- Duminica:
- Likenas 1
- Likenas 2 (New Powerstage)