La doar o săptămână de startul Campionatului Național de Viteză în Coastă ediția 2020, pentru etapa inaugurală Cupa Cheile Grădiștei powered by TOTAL, doar 30 de participanți și-au exprimat oficial dorința de a participa. Organizatorii încearcă să-și păstreze optimismul privind numărul de participanți, dar îngrijorarea începe să-și arate colții.
”La începutul carierei noastre de organizatori, dacă la etapa de la Râșnov veneau 25 de piloți eram mega fericiți, doar că asta se întâmpla în anii 90. După cincisprezece ani, tot la etapa râșnoveană au venit 100 de participanți, pentru ca în ultimii ani să se păstreze trendul de 80 – 90 de piloți prezenți la o etapă de coastă. Chiar dacă am trecut și prin criza economică din 2008 – 2009, refuz să cred că această pandemie ne-a dat înapoi 15 – 20 de ani. Culmea este că autoritățile medicale au îngrădit doar participarea spectatorilor la primele competiții sportive ale sezonului, nicidecum a sportivilor…” a declarat Bela Stoica, managerul etapei Cupa Cheile Grădiștei powered by TOTAL.
”Eu, partea optimistă a echipei, cred că este vorba doar despre o (re)pornire greoaie după 7 – 8 luni de stat în casă și în garaj. Nu vom bate recordurile anilor trecuți, dar sunt convins că numărul celor care se vor înscrie va crește în zilele ce urmează.” a declarat Cristian Andrei, directorul de organizare al evenimentului, care a adăugat ”noi ne urmăm programul strict de pregătire al evenimentului așa cum l-am conceput împreună cu comisiile de specialitate FRAS și îi așteptăm cu brațele deschise pe sportivi în weekend-ul 20 – 21 iunie. În acest sens am prelungit și data limită pentru înscrieri până miercuri, 17 iunie, la ora 20:00”.
Program Cupa Cheile Grădiștei powered by TOTAL
Sâmbătă, 20 Iunie 2020
09:30 – Recunoaștere 1
11:00 – Recunoaștere 2
12:30 – 14:30 – Deschiderea temporară a circulației
14:45 – Recunoaștere 3
16:15 – 16:45 – Deschiderea temporară a circulației
17:00 – Antrenament Cronometrat 1
18:30 – Antrenament Cronometrat 2
Duminică, 21 Iunie 2020
09:30 – Recunoaștere 4
11:00 – Recunoaștere 5
12:30 – 14:30 – Deschiderea temporară a circulației
15:00 – Concurs 1
17:00 – Concurs 2
În conformitate cu Ordinul Comun al Ministerului Tineretului și Sportului și al Ministerului Sănătății privind competițiile sportive în aer liber, la etapa Cupa Cheile Grădiștei powered by TOTAL, prezența spectatorilor este restricționată. Organizatorii apreciază înțelegerea fanilor față de această situație și îi așteaptă cu drag la următoarele etape.
Documente Cupa Cheile Grădiștei powered by TOTAL
• Cerere inscriere pilot si Fisa VTI
• Verificari administrative online
Cupa Cheile Grădiștei powered by TOTAL este susținută în calitate de PARTENER PRINCIPAL de TOTAL România.
Parteneri OFICIALI: OMNIASIG, TESS Brașov – dealer autorizat VW și AUDI, PRO-X.
Parteneri: KONVEKTA, TELL, CYC
Cupa Cheile Grădiștei powered by TOTAL este un eveniment susținut de Primăria Moieciu, Complex Cheile Grădiștei, Primăria Fundata.
Cupa Cheile Grădiștei powered by TOTAL este organizată de Auto Blic Brașov sub egida Federației Române de Automobilism Sportiv, cu sprijinul Inspectoratului Județean de Poliție – Serviciul Rutier Brașov, Inspectoratului pentru Situații de Urgență Brașov, Brigăzii Mobile de Jandarmerie Brașov.
Parteneri media: Rock FM, Zile și Nopți Brașov, News Bv, autorally.ro, RallyMax, Mo
Biroul de presă
Cupa Cheile Grădiștei powered by TOTAL