Ciprian Lupu va lua startul la Trofeul Râșnov la bordul credinciosului Citroen C2, revizuit. Premergător acestui concurs, sportivul brașovean a participat la etapa de viteză în coastă de la Cheile Grădiștei și la Raliul Perla Harghitei Tess. Experiența acumulată, timpii obținuți, dar și parcursul competițional ne arată un om motivat, determinat să-și transforme zâmbetul de sub cască în rezultate cât mai bune.
„În sfârșit pot să afirm că am o mașină de curse. Am reușit să montez o cutie de viteze cu grup scurt, blocant și volantă ușoară dar și o frână de mână hidraulică. Aștept cu nerăbdare etapa de la Râșnov și sper să mă acomodez cât mai repede cu noua configurație de concurs, să obțin un rezultat cât mai bun. La raliul desfășurat în județele Brașov și Harghita am reușit să am în prima zi o evoluție cu un ritm foarte bun, mult mai bun față de anul trecut, mai ales că am concurat pe traseele de acasă, dar în cea de a doua zi oboseala, probele noi și-au spus cuvântul și nu am reușit să-mi impun ritmul pe care l-am dorit. Parcurgerea probei speciale „Lueta” pe drum uscat sau umed, pe slick-uri în condițiile unei ploi intense, traversarea zonelor cu „bile” m-au determinat să nu-mi asum riscuri dar per total sunt mulțumit și am acumulat experiență,”
ne-a mărturisit Ciprian Lupu.
Dacă la startul acestui sezon pilotul brașovean nu avea certitudinea participării la competițiile din calendarul sportiv, pasiunea, dăruirea, exemplul său i-au adus parteneri care-i susțin visele și performanțele.
Daniel Mereuță, fondatorul Bio-Circle Surface Technology Romania, un împătimit al condusului sportiv, imediat după ce a aflat de isprăvile primului sportiv licențiat de către Federația Română de Automobilism Sportiv care utilizează un scaun rulant în competițiile auto a spus că „musai” trebuie să se implice și să-l susțină.
„Dintotdeauna mi-a plăcut să experimentez condusul sportiv, în condiții de maximă siguranță pe circuit, iar când l-am descoperit pe Ciprian am fost uimit și fascinat de povestea lui, de puterea pe care o are, de performanțele sale în condițiile în care alte persoane s-ar fi dat bătute. Din acest parteneriat, de la Ciprian, învăț zi de zi ce înseamnă perseverența, determinarea și entuziasmul,”
a declarat Daniel Mereuță.
Inițiativa, pasiunea și profesionalismul lui Ciprian Lupu sunt susținute în Campionatul Național de Viteză în Coastă 2020 și de Neculai Ciușleanu, proprietar și fondator al companiei Auto Chelu.
„Susțin automobilismul sportiv de mai mult timp iar parteneriatul cu Ciprian Lupu este o confirmare a implicării și consolidării relației cu lumea motorsportului. Încurajăm pasiunea și inițiativa, susținem și respectăm profesionalismul. Folosim experiența acumulată pentru a aduce prin produsele și serviciile oferite satisfacție și calitate. Admir ambiția și pasiunea lui Ciprian și îi susțin curajul și determinarea,”
ne-a mărturisit Neculai Ciușleanu.
Echipa Napoca Rally Academy continuă pentru al treilea an consecutiv să-l susțină pe singurul pilot în scaun cu rotile din Europa de Est în provocarea lui de a fi tot mai rapid atât în etapele de raliu cât și în cele de viteză în coastă. Alături de Ciprian Lupu sunt și partenerii tradiționali Pro-X Cosmetica și Întreținere Auto, WSA Platinium Jobs și colegii săi de la Fundația Motivation Romania, iar tot începând cu această etapă va beneficia de serviciile agenției de marketing Alina Hlipca Radovici.
„În vremurile actuale nu pot decât să fiu fericit, recunoscător și să le mulțumesc celor care mă susțin. Îmi doresc rezultate cât mai bune și evoluții foarte frumoase. Îmi doream foarte mult în acest sezon să particip la etapa de raliu pe macadam de la Iași însă îmi voi canaliza efortul și resursele pentru restul etapelor de viteză în coastă și la Transilvania Rally. Tuturor sportivilor le doresc multă baftă iar celor care ne urmăresc de acasă le doresc multă sănătate! Aveți grijă de voi! Să ne revedem cu bine!”
a menționat Ciprian Lupu.