Raliul Argeşului 2020 a fost prima etapă a sezonului în Campionatul Naţional de Raliuri Betano, competiţie organizată sub egida Federaţiei Române de Automobilism Sportiv. Desfășurat în perioada 26-27 iunie, evenimentul a revenit în calendar anul trecut, după 9 ani de absenţă. Organizatorii au pregătit concurenţilor un format care a inclus 105 kilometri cronometraţi, împărţiţi în 6 probe speciale, distanţa totală a raliului fiind de 375 kilometri.
Pentru acest an, echipajele au avut parte de o probă nouă în apropiere de Câmpulung, în lungime de 12.40 km, aceasta urmând a fi parcursă vineri de două ori. Pentru ziua de sâmbătă, echipajele s-au întors pe frumoasele probe de pe Transfăgărăşan, noutatea în acest an fiind finish-ul probei ”Transfăgărăşan” în apropierea cabanei Capra. Deşi accesul fanilor pe marginea probelor speciale a fost restricţionat, prin efortul organizatorilor, aceştia s-au putut bucura de aproape 4 ore de transmisiuni live.
6 echipaje aveau să fie prezente la startul primei etape din Swift Cup, cu unul mai mult faţă de ediţia precedentă, 3 dintre acestea aflându-se la debut în această competiţie (Bogdan Gheorghiu/Andrei Gheorghiu, Paul Popa/Laszlo Csegzy şi Gabriel Stoian/Mihai Căpeţ). Prima zi se încheie cu Bogdan Talaşman şi Andrei Mitraşcă în fotoliul de lideri, urmaţi de către Dănuţ Budai şi Lucian Budai pe locul secund, ultima treaptă a podiumului fiind ocupată de Bogdan șiAndrei Gheorghiu.
Hotărâţi să recupereze timpul pierdut în prima zi de concurs, în urma unei scurte incursiuni în decor, Dănuţ şi Lucian Budai încep ziua secundă cu o victorie pe prima probă specială. Cei doi sunt urmaţi, la egalitate, de către echipajele Bogdan Talaşman/Andrei Mitraşcă, respectiv Bogdan şi Andrei Gheorghiu. Din păcate, urcarea pe Transfăgărăşan face şi o victimă în cadrul Swift Cup, fiind vorba de echipajul Paul Popa/Laszlo Csegzy, aceştia fiind nevoiţi să depună armele cu probleme tehnice.
După o scurtă vizită în parcul de service, echipajele s-au întrecut pe ultimele două probe speciale ale raliului. Cu un ritm foarte ridicat, Dănuţ şi Lucian Budai reuşesc să recupereze în totalitate timpul pierdut în prima zi, reuşind să se impună în cadrul Swift Cup la Raliul Argeşului. Locul secund i-a revenit echipajului Bogdan Talaşman/Andrei Mitraşcă, la doar 7,2 secunde diferenţă, cei care au dat dovadă de mult de fair-play, oferind piese de schimb echipajului Budai/Budai, în urma incursiunii în decor pe care aceştia au avut-o vineri.
După un ritm foarte constant, locul 3 la finalul cursei a revenit echipajului format din tată și fiu, Bogdan şi Andrei Gheorghiu fiind pentru prima dată în această formulă şi la bordul Swift-ului Sport. În urma acestora s-au situat echipajele Alex Ardelean/Horaţiu Baltador, reveniţi în ultimul moment la startul competiţiei, şi simpaticii Gabriel Stoian/Mihai Căpeţ, care au reuşit şi un loc 2 în clasamentul debutanţilor.
Swift Cup continuă în 17-18 iulie cu următoarea competiție programată în Campionatul Național de Raliuri Betano. Desfășurat pe probele speciale de asfalt din județele Brașov și Harghita, Raliul Perla Harghitei Tess powered by Total 2020 va fi o premieră pentru România: două cluburi sportive organizează o etapă comună.
Călin Bucur, promotorul Swift Cup, a fost foarte încântat de evoluţia echipajelor participante la bordul modelului Swift Sport: „Aş dori să îi felicit pe toţi concurenţii participanţi la prima etapă din Swift Cup 2020, a fost un raliu foarte disputat şi lupta s-a dat până pe ultimii metri ai cursei. Încă o dată, modelul Swift Sport şi-a demonstrat competitivitatea, câştigătorii competiţiei reuşind să se impună şi în cadrul clasei RC5. Pentru următoarea etapă, Raliul Perla Harghitei Tess, sperăm ca numărul concurenţilor înscrişi în Swift Cup să crească pentru a oferi un spectacol şi o dispută mult mai interesantă.”
În 2020, partenerii Swift Cup sunt: Hankook Competition, Bucur Tuning, www.sparco-shop.ro, Protlum și RallyMax.ro
Credit foto: Bogdan Barabaş