Raliul Argeșului a deschis Campionatul Național de Raliuri 2020 și a aliniat la start nu mai puțin de 13 echipaje care au alergat românește în Cupa DACIA, un număr impresionant ținând cont de efectele negative ale pandemiei asupra bugetelor sportivilor. Raul Badiu a revenit în competiția monomarcă și a testat noul Sandero, cu care s-a impus la Cupă, dar a urcat și pe podiumul clasei RC5, o performanță deosebită pentru modelul introdus în concurs în 2016.
Surpriza etapei a fost participarea lui Raul Badiu, dublu campion al Cupei DACIA și actualmente concurent în Campionatul Mondial de Raliuri Juniori (JWRC):“Mă bucur mult că am revenit la start dupa o pauză destul de lungă. Dacia Sandero clar se dovedește a fi un mare pas înainte față de Loganul cu care am concurat la Cupa Dacia în trecut. Sunt foarte mulțumit de evoluția avută, cu excepția un greșeli destul de mari avută sâmbătă pe prima proba, eroare ce m-a privat și de un rezultat perfect la clasă. Probabil voi fi la start și la Brașov, apoi urmând să mă concentrez pe etapele de JWRC și pregătirea acestora.”
Prezența sa la start i-a ambiționat pe rivalii Cristi Sugar/Vlad Colceriu și Horea Balea/Mihai Luncan să crească ritmul, iar rezulatul a fost un top 3 de neatins, care s-a păstrat la finalul fiecărei probe din cele 2 zile de concurs, în această ordine. Pe un constant loc 4 la final de probe și pe podiumul etapei s-au clasat Dragoș Popa/Sorin Colceriu, cu un ritm mai precaut în acest început de sezon.
Campionul ediției din 2019, Cristi Sugar ne confirmă competiția deosebită de la Argeș: “A fost un început de sezon bun, o concurență puternică ne-a așteptat la start, iar asta ne-a motivat. Lupta cu Raul a fost una deloc ușoară, însă eu cred ca ne-am descurcat onorabil având în vedere ca am mers cu o cutie de viteze de serie. Una peste alta, ne-am simțit foarte bine în mașină, ne bucuram că am revenit și așteptam cu nerăbdare urmatoarea etapa pentru a tintii victoria.”
Clujeanul Horea Balea a fost și el mulțumit de rezultatul primei etape și așteaptă cu interes îmbunătățirile tehnice anunțate pentru Sandero în următoarea perioadă, care îl vor ajuta să își reconfirme poziția de pretendent la podiumul general: “Am revenit la Raliul Argeșului cu experiența acumulată sezonul trecut și, în ciuda concurenței, am reușit să ne clasăm din nou pe podiumul general al Cupei Dacia. Suntem mulțumiți de ritmul avut și sperăm să îl creștem în continuare, considerand mai ales noile evoluții ale mașinii de concurs.”
La mijlocul clasamentului și-au măsurat forțele majoritatea celorlalți concurenți, dintre care remarcăm echipajul Florian Popescu/Dragoș Badea cu un ritm excelent pilotând singurul Logan din competiție.
Din păcate, Transfăgărășanul a marcat și o “victimă”, echipajul Cristiana Oprea/Dumitru Gheorghe având probleme tehnice majore cu sistemul de răcire din cauza unui termostat blocat, care i-au forțat să abandoneze.
Debutantul Victor Supuran și-a confirmat și el experiența acumulată în urma unui sezon de viteză în coastă, clasându-se în final pe un excelent loc 6 general și pe locul 1 la Cupa DACIA Debutanți. “A fost o victorie neașteptată deoarece la începutul etapei planul meu si al lui Andrei era sa terminam cu bine raliul. Clasarea pe cea mai înaltă treaptă a podiumului debutanților ma face sa fiu fericit si satisfăcut pentru munca pe care am depus-o.”
Următoarea etapă Cupa DACIA 2020 este Raliul Perla Harghitei Tess, care va avea loc pe asfalt atât în Brașov, cât și în Harghita, în perioada 17-18 iulie.
Cupa DACIA 2020 are ca parteneri Dacia Finance – servicii de leasing, Viarom – construcții drumuri, Mival Class – reparator Renault și Happy Credit – servicii de credit. Parteneri tehnici sunt GT2i – marcă de produse echipamente protecție sport auto. Pentru al treilea sezon consecutiv, furnizorul anvelopelor de competiție pentru Cupa DACIA este Hankook prin Bucur Tuning. Partener media este Radio România Actualități, care după fiecare raliu le oferă ocazia piloților și copiloților care aleargă românește să își împărtășească direct din studio experiențele din mașina de curse, în cadrul emisiunii “Între Prieteni”.
Mai multe informații despre evoluția echipajelor și noutățile competiției monomarcă puteți găsi pe site-ul www.cupadacia.ro, pe pagina facebook Cupa Dacia și pe contul de instagram @cupadacia.
Clasamentul general Cupa DACIA 2020 după a prima etapă, Raliul Argeșului:
- Badiu/T.Găină – 34p
- Sugar/V.Colceriu – 26p
- Balea/M.Luncan – 22p
- Popa/S.Colceriu – 18p
- Albuț/C.Bala – 14p
- Supuran/A.Pintilii – 12p (locul 1 debutanți)
- Dumitrescu/B.Nițescu – 10p (locul 2 debutanți)
- Procopiu/M.Stanciu – 9p
- Popescu/D.Badea – 6p
- Rusciuga/M.Vârban – 5p
- Luca/D.Luca – 4,9p
- Luca/I.Gheorghe – 4,8p
- Oprea/D.Gheorghe – 4p
*Se acordă 4p bonus pentru participare
Foto de Simcat