Rasnovul a gazduit in acest weekend cea de-a treia etapa a Campionatului National de Viteza in Coasta Total 2020. Emil Nestor isi continua parcursul excelent din acest sezon, obtinand a treia victorie consecutiva. Podiumul Trofeului Rasnov powered by Total a fost cmpletat de Silviu Dumitrescu si Mihai Leu.
După victoriile obținute în primele două etape ale campionatului, la Cheile Grădiștei și la Reșița, Emil Nestor venea la Râșnov ca principal favorit. Pilotând prototipul Norma M20FC, Nestor și-a confirmat superioritatea încă din mansele de recunoaștere și antrenamente, obținând cei mai buni timpi și în fiecare din cele două manse de concurs. Cel mai apropiat rival al liderului clasamentului general, Silviu Dumitrescu (Osella PA2000 Evo), a fost al doilea în ambele manse de concurs de la Râșnov, dar diferența cumulată față de Nestor a fost de peste 12 secunde.
Cu o mașină din categoria GT, un Ferrari 458 Challenge Evo, Mihai Leu a reușit un rezultat excelent, urcând în premieră pe podiumul clasamentului OPEN. Chiar dacă a avut de beneficiat de pe urma problemelor lui Octavian Ciovică (Radical SR8) și a abandonului lui Dani Oțil (Radical SR4), amândouă apărute în manșa secundă de concurs, performanța lui Mihai Leu este una deosebită, el având al treilea timp și în urma primei manse de concurs.
Costi Stratnic (Dacia STCC) a câștigat clasa E2-SH+3000, fiind la mai puțin de două secunde de podiumul clasamentului OPEN, acolo unde a fost urmat de Costel Cășuneanu (Skoda Fabia R5), respectiv de Răzvan Dragomir (Silver Car S2). Acesta din urmă a încheiat pentru prima dată pe podiumul mult disputatei clase CN/E2-SC. Dacă la Mihai Leu ne așteptam să câștige categoria GT, reușind în final să o facă detașat, toată lumea aștepta cu interes lupta pentru locul secund al acestui segment, în clasamentul de după primele două etape, Alex Mirea (BMW M2 CS) având un avans minim în fața lui Alin Luca (Porsche 911 GT3 Cup).
Surpriza a venit din partea lui Eduard Cozma (Audi R8 GT), care s-a clasat al doilea la GT și al șaptelea la OPEN. El a fost urmat în ambele clasamente de Alin Luca. Cu o nouă mașină în acest sezon, un Mitsubishi Lancer Evo IX, Istvan Soos a câștigat la Râșnov grupa A și a terminat al nouălea în clasamentul general. Top 10 OPEN a fost completat de Alex Mirea, cel care ratează de această dată podiumul GT.
Claudiu Erhan (Mitsubishi Lancer Evo IX) și-a adjudecat victoria grupei N iar Bogdan Rusea (Renault Megane) pe cea destinată mașinilor cu două roți motrice (F2). La volanul unui foarte frumos BMW 2002, Gunther Graef a ieșit învingător în categoria vehiculelor istorice. A patra etapă a Campionatului Național de Viteză în Coastă Total 2020 se va desfășura la finalul lunii august, la Baia Mare.
Trofeul Râșnov powered by Total a fost susținut de partenerul traditinal al Auto Blic, compania Total România, în calitate de partener principal.
Parteneri oficiali: OMNIASIG, PRO-X , Konvekta, Tell Security Sistems.
Parteneri: Cyclon Motorsport, ZIZIN, Auto Chelu , Apel ONE Med , Silnef Security.
Trofeul Râșnov powered by Total a fost un eveniment susținut de Primăria Orașului Râșnov.
Trofeul Râșnov powered by Total a fost organizat de Auto Blic Brașov sub egida Federației Române de Automobilism Sportiv, cu sprijinul Inspectoratului Județean de Poliție – Serviciul Rutier Brașov, Inspectoratului pentru Situații de Urgență Brașov, Brigăzii Mobile de Jandarmerie Brașov.
Parteneri media: Rock FM, BizBrasov.ro, Zile și Nopți, Radio România Brașov, NewsBv.ro, RTT, MotorsportNews, Autorally.ro.
Rezultatele complete pot fi accesate aici.