Cu prima etapă din 2020 desfășurată în iulie, Campionatul Național de Slalom Paralel a revenit astăzi cu o nouă cursă pe circuitul de rallycross din Sibiu. Etapa a doua a sezonului curent a strâns la start, din nou, un număr mare de înscriși: 28 de piloți au pornit în competiția de pe macadamul unde se desfășoară proba-spectacol a Raliului Sibiului. Cu 11 juniori și cu principalele nume ale campionatului la start, duelurile au fost strânse, iar schimbările de clasament dese de-a lungul celor patru manșe de concurs, dar și a semifinalelor și finalelor.
În clasamentul OPEN, cel care este calculat după cele patru manșe de concurs, lupta a început între cinci piloți care s-au detașat în frunte: Christian Leu, Ioan Rogoz, Jean Tatu Jr., Dănuț Budai și Paul Popa. Dacă primii trei au „alergat” cu mașini integrale, ultimii au concurat cu un Ford Ka, respectiv Suzuki Swift Sport. Cu un start mai precaut, Budai a ridicat ritmul de-a lungul celor patru manșe de concurs și a reușit, în final, cel mai bun timp al zilei și să se impună în clasamentul OPEN, cu un avans de aproape 5 secunde.
Schimbările din vârful ierarhiei au fost numeroase de-a lungul manșelor, notabil fiind progresul lui Jean Tatu jr. la bordul unui Subaru Impreza de clasa 4, care a reușit un timp excelent la finalul zilei. Acesta a obținut locul secund în clasamentul open, fiind urmat pe podium de Christian Leu. Lupta pentru ultima treaptă a podiumului a fost la limită: trei piloți s-au clasat într-un ecart de 0,5 secunde, cu Leu primul, urmat de Paul Popa și Ioan Rogoz. În ciuda faptului că a concurat cu o mașină inferioară și cu tracțiune pe puntea față, Popa l-a surclasat pe Rogoz grație unui ritm constant în primele trei parcurgeri ale traseului de concurs, dar și profitând de problemele la motor pe care ultimul le-a avut.
În clasamentul OPEN, primii cinci au fost urmați de Alexandru Cazacu, tânărul care a arătat un ritm excelent, Andrei Duna, Matei Ghiban, Iulian Bascau și Mihai Pelmuș, cu un un top 10 în care patru juniori s-au clasat între locurile 6-10. Cu un singur participant, clasa nelicențiaților l-a avut la start pe Ioan Fazacaș, fost pilot în Rally2 și actual participant în Campionatul Național de Raliuri într-o echipă de asistență tehnică, cel care a avut un ritm bun la bordul Peugeot-ului 206 și a ocupat locul 16 în clasamentul general.
În clasa 1, cu doar trei participanți la start, Mihai Alexandrescu s-a impus cu aproximativ 3 secunde în fața lui Alexandru Brescan, în timp ce Ana Ciprian a ocupat ultima treaptă a podiumului. Cu șase piloți pe lista de înscrieri, clasa 2 a fost una dintre cele mai numeroase în a doua etapă de Slalom Paralel din 2020. Dănuț Budai și Paul Popa au ajuns fără probleme în finală, unde au avut parte de un duel strâns: Budai s-a impus în fața sibianului Popa, în timp ce Daniel Drăghici a fost al treilea. De menționat este și ritmul bun al lui Alexandru Borda, ocupantul locului patru, care a fost nevoit să abandoneze după o răsturnare în dreptul sosirii, după săritura de pe pod.
În cadrul clasei 3, Eugen Grigorescu a fost cu 3 secunde mai rapid decât Iulian Bascau în finala mare, în timp ce Ciprian Luca a ocupat ultima treaptă a podiumului, profitând de probleme lui Laurean Borda. Cu trei mașini la start, clasa 4, dedicată modelelor cu tracțiune integrală, a avut un duel strâns între participanți. La prima cursă pe modelul Subaru Impreza, Jean Tatu Jr, fiul pilotului sibian, s-a impus în fața lui Christian Leu, în timp ce Ioan Rogoz a fost al treilea, încetinit de unele probleme la motor.
Categoria juniorilor a depășit numărul impresionant de 10 participanți de la prima etapă prin înscrierea unui nou pilot: Andrei Duna a debutat în Campionatul Național de Slalom Paralel cu un Renault Clio. Dacă după cele patru manșe de concurs Alexandru Cazacu domina clasamentul, urmat de Andrei Duna și Matei Ghiban, lucrurile au stat diferit în semifinale și finale: Duna a obținut cel mai bun timp al categoriei în semifinală, iar apoi, în duelul direct cu Alex Cazacu, s-a impus și a reușit prima victorie în CNSP. Cazacu a arătat un ritm excelent de-a lungul zilei și a încheiat pe locul secund în clasamentul juniorilor, în timp ce Matei Ghiban reușește primul podium din 2020, cu un ritm comparabil cu cel al primilor doi, în fața lui Mihai Pelmuș.