În primul weekend al lunii septembrie, echipajele din Swift Cup s-au deplasat la Iaşi, acolo unde a avut loc cea de-a patra etapă din Campionatul Naţional de Raliuri Betano, Raliul Iaşului, aceasta fiind a doua înfruntare pe macadam din sezonul 2020. Raliul Iașului 2020 a însemnat un parcurs fără greşeală pentru Dănuţ Budai şi Lucian Budai, cei doi reuşind să obţină o nouă victorie în Swift Cup, cea de-a patra la rând din 2020. Locul secund le-a revenit lui Bogdan Talaşman şi Andrei Mitraşcă, pe ultima treaptă a podiumului urcând încă o dată Alex Ardelean şi Horaţiu Baltador.
Pentru această săptămână, sportivii din Swift Cup se pregătesc pentru un ultimul duel pe asfalt în cadrul sezonului 2020, Transilvania Rally, cea de-a cincea etapă a Campionatului Național de Raliuri Betano, competiţie organizată sub egida Federaţiei Române de Automobilism Sportiv. Miercuri şi joi vor avea loc recunoaşterile traseului, tot joi urmând a avea loc şi Startul Festiv, începând cu ora 19:30 pe Esplanda de lângă Cluj Arena.
Vineri, începând cu ora 9:00, este programată sesiunea de Shakedown de la Florești, acolo unde echipajele vor efectua ultimele reglaje înaintea startului. Tot vineri, concurenţii vor parcurge de două ori proba specială Tarniţa, o probă de aproximativ 23 de kilometri, în coborâre, iar seara, la lumina farurilor, se va desfăşura proba specială Făget. Sâmbătă sunt programate două treceri pe proba specială Florești și alte două treceri pe proba specială Dângău, una dintre cele mai complexe probe de asfalt din campionat, într-o configurație nouă ce măsoară puţin peste 25 de kilometri. Transilvania Rally 2020 se va încheia cu a doua parcurgere a probei speciale Făget, în rol de Power Stage, această având o lungime de 12 kilometri. Festivitatea de premiere va avea loc tot pe Esplanada de la Cluj Arena cu începere de la ora 19:00.
Începând cu această etapă, în Swift Cup, işi va face apariţia un nou echipaj, cel format din Radu Benea şi Andrei Hicea, cei care işi doresc să se acomodeze cât mai repede la bordul Swift-ului Sport pentru a putea să contribuie la spectacolul oferit în această competiţie.
Dănuţ Budai: “Clujul a fost şi este din punctul meu de vedere unul dintre cele mai frumoase raliuri din ţară. Este un raliu extrem de rapid, cu probe tehnice iar noua configuraţie aduce un pic mai mult echilibru între cele două zile de concurs. Suntem pregătiţi să mergem cât mai tare, să avem un ritm susţinut de la o probă la alta şi să ne simţim bine.”
Bogdan Talaşman: “Ne bucurăm să fim la startul Raliului Transilvaniei, având același obiectiv, să mergem cât mai repede în încercarea de a-l detrona pe Dănuţ. Sper să avem un ritm constant susținut și să începem bine din prima probă. Succes tuturor colegilor de la Cupa! ”
Alex Ardelean: “Este ultimul raliu de asfalt de anul acesta și cu siguranță ritmul nostru o să fie ridicat. Configurația probelor este pe placul nostru, o să fie un raliu interesant și ne dorim ca rezultatele să fie pe măsură.”
Radu Benea: “Mă bucur că pot să fiu prezent la Transilvania Rally în cadrul Swift Cup. Se anunță un raliu foarte interesant așa cum a fost de fiecare dată aici la Cluj și chiar dacă revin la raliu după o pauză lungă, împreună cu Andrei, sunt sigur că ne vom bucura de fiecare kilometru de probă specială la bordul simpaticului Swift Sport!”
Laszlo Csegzy:“După 2 victorii în clasamentul debutanţilor, suntem pregătiţi pentru etapa de asfalt de la Cluj, dorim să facem o figură frumoasă atât în clasamentul debutanţilor cât şi la Swift Cup.”
Gabi Găină: “Pentru etapa de la Cluj nu ne dorim decât să avem un parcurs constant și rapid lipsit de probleme tehnice sau de greșeli de pilotaj iar la final să ne bucurăm de rezultatele obținute. ”
În 2020, partenerii Swift Cup sunt: Hankook Competition, Bucur Tuning, www.sparco-shop.ro, Protlum și RallyMax.ro