Cu 88 de concurenți la start, ultima etapă a sezonului 2020 din Campionatul Național de Viteză în Coastă Total s-a desfășurat pe celebrul Drum al Poienii. Deși multiple titluri au fost decise deja, spectacolul a fost la el acasa la Trofeul Opel, cu numele importante din CNVC la start: Emil Nestor, Silviu Dumitrescu, Mihai Leu, Costi Stratnic, Bogdan Cuzma, Radu Benea sau Octavian Ciovică; dar și cu participanți care „aleargă” de obicei în CNR: Dan Gîrtofan, Cristi Dolofan, Adian Teslovan, Mihai Manole, Gabriel Ene sau Andrei Cașcaval.
În antrenamentele cronometrate, Emil Nestor reușește cel mai bun timp în condiții dificile și pe o suprafață alunecoasă, fiind urmat de către Radu Benea și Silviu Dumitrescu. La o diferență mică s-a aflat și Bogdan Cuzma, care a arătat un ritm excelent pe urcarea spre Poiana Brașov, în timp ce Mihai Leu a fost cel mai rapid în Categoria I.
Manșele de concurs încep cu o urcare perfectă a lui Emil Nestor, care stabilește un nou record pe urcarea dintre Brașov și Poiana Brașov: 2:11,939, reușind o performanță de excepție: șase recorduri în șase etape programate în CNVC 2020. Pilotul bucureștean a fost în prima manșă cronometrată cu aproape 5 secunde mai rapid decât Bogdan Cuzma, în timp ce Octavian Ciovică a obținut al treilea timp în cursa sa de casă. Silviu Dumitrescu s-a clasat al patrulea în Concurs1, în timp ce Dani Oțil, Costi Stratnic, Elias Răduță, Mihai Leu, Radu Benea și Emil Ghinea au încheiat top-ul 10.
În a doua manșă de concurs, Emil Nestor reușește un nou timp excelent, chiar dacă nu îmbunătățește recordul stabilit anterior. Pilotul obține astfel a șasea victorie în clasamentul open și în Categoria II din 2020, un sezon în care a dominat toate cele șase etape desfășurate începând cu luna iunie. Cu un ritm excelent de-a lungul weekend-ului, Bogdan Cuzma obține al doilea timp în clasamentul general open și se impune în EC2 (fosta grupă H), în timp ce Octavian Ciovică reușește primul podium general din carieră, în fața lui Silviu Dumitrescu. Radu Benea încheie al cincelea, Dani Oțil pe șase, Costi Stratnic este pe șapte, în timp ce top-ul 10 este completat de Mihai Leu, Emil Ghinea și Elias Răduță.
Campion al Categoriei I, Mihai Leu obține o nouă victorie în acest clasament și se impune în clasa GT în Trofeul Opel. George Crețu ocupa locul secund al categoriei, în timp ce Alex Mirea reușește „bronzul”, fiind al doilea la GT, în fața lui Alin Luca. Dan Gîrofan se impune în clasa S20 și este pe patru în cadrul categoriei, în timp ce Lucian Răduț și Istvan Soos l-au urmat pe Crețu pe podiumul grupei A. Dudu Șenchea obține victoria în cadrul grupei N, urmat de Claudiu Erhan și Andrei Cașcaval pe podium.
Categoria E2 și clasa E2+3000 sunt adjudecate de Bogdan Cuzma, urmat de Radu Benea și Costi Stratnic, Gabriel Stoian se impune în E2-3000, urmat de Mihai Pleșa și Cirpian Lupu, în timp ce Riccardo Tarabelli este cel mai rapid în E2-2000, cu Alex Mitroi și Cosmin Grupa pe podium. Florin Durche este cel mai rapid în E2-1600, urmat de Matei Voicu și Andi Mararu, în timp ce clasa A2 este adjudecată de Cătălin Țuțuian, cu Adrian Teslovan și Botond Szabo pe podium. Theodoros Perimenis, Bogdan Dumitrache și Csaba Ferencz au fost primii trei clasați în cadrul clasei A1, în timp ce la N1 Alexandru Krepelka se impune, urmat de Alex Manițiu și Sorin Chebac.
În categoria mașinilor istorice, Marius Băltățeanu s-a impus în fața lui Adrian Voicu și Bogdan Bărbatu, în timp ce Voicu și Nemțanu au urcat pe podiumul Dacia Revival. Cu o a doua mașină electrică la start, duelul dintre Sorin Ghișoi și Andrei Brabu s-a încheiat cu victoria primului, cu un avans semnificativ în fața lui Barbu, care a făcut o figură frumoasă la debutul Mini-ului Cooper SE în CNVC.